Fitoena din roșii ar putea proteja ficatul de acumularea grăsimilor

Roșiile ascund un compus pe care ochiul nu îl poate vedea, dar care ar putea avea un rol important în sănătatea ficatului. Cercetătorii de la Universitatea Tufts au descoperit că fitoena și sănătatea ficatului ar putea fi legate printr-un mecanism surprinzător: acest precursor al licopenului pare să ajute ficatul să ardă excesul de grăsime, în loc să îl depoziteze în celule.

Rezultatele, obținute deocamdată la șoareci, oferă o nouă explicație pentru care roșiile întregi ar putea avea beneficii mai mari decât un singur compus izolat.

Ficatul gras poate evolua mult timp fără simptome

Boala ficatului gras asociată disfuncției metabolice, cunoscută și sub denumirea de MASLD, apare atunci când grăsimea se acumulează în celulele ficatului. În stadiile timpurii, afecțiunea poate trece neobservată, însă acumularea persistentă de grăsime poate favoriza inflamația și deteriorarea țesutului hepatic. În unele cazuri, evoluția poate ajunge până la ciroză.

Alimentația este doar unul dintre factorii implicați, alături de obezitate, diabet și alte tulburări metabolice. Totuși, cercetătorii sunt interesați de alimentele care ar putea influența modul în care ficatul depozitează sau consumă grăsimea. Roșiile se numără printre candidatele interesante, deoarece studiile pe animale au asociat în repetate rânduri consumul lor cu o stare mai bună a ficatului.

De ce nu este suficient să vorbim doar despre licopen

Licopenul este pigmentul roșu care dă roșiilor coapte culoarea lor caracteristică și care a atras de multă vreme atenția datorită proprietăților sale antioxidante. Dar cercetările anterioare au ridicat o întrebare importantă: de ce pulberea de roșii a oferit uneori rezultate mai bune decât licopenul purificat?

Un posibil răspuns este că roșia nu acționează printr-o singură substanță. Ea conține un ansamblu de compuși care ar putea lucra împreună. Printre aceștia se află fitoena, un precursor incolor pe care plantele îl folosesc pentru a produce licopen și alți carotenoizi.

Spre deosebire de licopen, fitoena nu contribuie la culoarea roșie a fructului. Ea se găsește însă în cantități importante în roșii și în produsele din roșii și, potrivit cercetătorilor, este absorbită mai ușor de organism.

Ce au descoperit cercetătorii de la Tufts

Pentru a testa efectele fitoenei, echipa de cercetători a hrănit șoareci timp de șase luni cu o dietă bogată în carbohidrați rafinați, menită să modeleze anumite obiceiuri alimentare asociate cu boala ficatului gras. O parte dintre animale a primit și fitoenă, într-o doză comparabilă cu cea obținută prin consumul zilnic a aproximativ trei-patru roșii medii crude sau a 100 de grame de pastă de tomate.

Rezultatul a fost semnificativ: șoarecii care au primit fitoenă au dezvoltat o formă mult mai puțin severă de ficat gras, deși au consumat aceeași dietă nesănătoasă ca animalele din grupul de control.

Cercetătorii au analizat și bacteriile intestinale, dar modificările observate nu au părut să explice protecția hepatică. În schimb, fitoena a activat mai multe proteine implicate în metabolismul ficatului. Acest lucru pare să fi schimbat modul în care organul gestionează grăsimea, favorizând arderea ei pentru energie și reducând acumularea în celule.

Fitoena trebuie probabil transformată pentru a deveni activă

Una dintre cele mai interesante observații a apărut atunci când cercetătorii au folosit șoareci cărora le lipseau două enzime implicate în transformarea carotenoizilor.

Aceste animale au acumulat cantități mult mai mari de fitoenă în ficat, dar nu au beneficiat de aceeași protecție. Descoperirea sugerează că fitoena ar putea să nu fie forma care produce direct efectul benefic. Este posibil ca organismul să trebuiască mai întâi să o transforme în metaboliți mai mici, iar aceștia să fie cei care influențează metabolismul hepatic.

Această posibilitate deschide o direcție nouă de cercetare. În loc să se întrebe doar câtă fitoenă ajunge în organism, oamenii de știință vor trebui să afle și ce substanțe rezultă din transformarea ei și cum acționează acestea asupra ficatului.

Nu toți oamenii ar putea răspunde la fel

Cercetătorii au observat și diferențe între șoarecii masculi și femele. Femelele au acumulat mai multă fitoenă în ficat decât masculii, ceea ce ar putea indica diferențe în absorbția sau metabolizarea compusului. Deocamdată nu se știe dacă această variație schimbă și intensitatea efectului protector.

O altă întrebare privește diferențele genetice dintre oameni. Enzimele care transformă fitoena pot varia de la o persoană la alta, iar aceste diferențe ar putea influența modul în care organismul folosește compusul. În viitor, astfel de cercetări ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care aceeași alimentație nu produce întotdeauna aceleași efecte metabolice.

Roșiile nu sunt singura sursă de fitoenă

Deși roșiile au fost în centrul studiului, fitoena se găsește și în alte alimente vegetale. Cercetătorii menționează morcovii, ardeii roșii, grepfrutul roz, pepenele verde și caisele printre sursele care conțin acest compus.

Această distribuție este importantă deoarece sugerează că efectele fitoenei ar putea fi cercetate în contextul unei alimentații variate, nu doar prin consumul unui singur aliment. Totuși, studiul nu demonstrează că aceste fructe și legume previn boala ficatului gras la oameni.

Ce înseamnă descoperirea pentru alimentația noastră

Rezultatele oferă o explicație plauzibilă pentru observația că alimentele întregi pot avea efecte diferite de cele ale unui singur nutrient izolat. O roșie nu este doar licopen, ci un amestec de carotenoizi și alte substanțe care pot influența organismul prin mecanisme diferite.

Este însă important să păstrăm proporțiile. Studiul a fost realizat pe șoareci, iar cercetătorii nu au demonstrat încă faptul că fitoena protejează ficatul oamenilor. Nici nu înseamnă că un consum de roșii poate compensa o alimentație dezechilibrată sau alți factori de risc pentru ficat.

În schimb, descoperirea arată de ce merită să privim alimentele vegetale ca pe niște sisteme biologice complexe. Uneori, compusul care contează cel mai mult nu este cel mai cunoscut și nici cel care dă culoarea alimentului. În cazul roșiilor, un ingredient invizibil ar putea contribui la modul în care ficatul gestionează grăsimea.