Mirosul este primul lucru care te izbește pe malul râului Citarum din vestul Insulei Java, Indonezia. Duhoarea este intensă: gunoiul putrezind în căldura intensă a soarelui, la care se adaugă un miros acru de deșeuri chimice.
Aproximativ 9 milioane de oameni trăiesc în legătură strânsă cu râul, unde nivelurile de bacterii coliforme fecale depășesc de peste 5.000 de ori limitele impuse, potrivit constatărilor Băncii Asiatice
pentru Dezvoltare din anul 2013.
Nivelurile de plumb sunt de peste 1.000 de ori mai mari decât standardul pentru apă potabilă al Agenției pentru Protecția Mediului din S.U.A., iar nivelurile altor metale grele, cum ar fi aluminiul, fierul și manganul, sunt peste media internațională.
Cei care locuiesc de-a lungul râului nu au unde să arunce gunoiul, așa că fie îl ard, fie îl aruncă în râu.
Iim Halimah, 47 de ani, are trei copii. Soțul ei, Jajang Suherman, a murit de tuberculoză în urmă cu patru ani, la vârsta de 46 de ani, după ani de dermatită – o afecțiune obișnuită de-a lungul râului
Citarum. Halimah suferă de bronșită cronică, o afecțiune agravată de poluare și malnutriție. Ea spune că doctorul i-a spus de ani de zile să nu folosească apa râului, dar nu are alternativă.
În zonă sunt peste 2.000 de companii – majoritatea fabrici de textile construite lângă râu, pentru că au nevoie de cantități mari de apă. În ultimii ani, acestea au deversat cantități enorme de deșeuri
chimice direct în apele râului.
Pe malurile râului Citarum sunt îngrămădiți munți de sedimente fluviale. Mii de oameni trăiesc în aceste pustietăți. Tineri șomeri, familii strămutate de frecventele inundații sau așa-numiții „gunoieri”,
colectori foarte săraci de deșeuri care supraviețuiesc prin vânzarea deșeurilor reciclabile.
Mulți oameni suferă de dermatită, erupții cutanate de contact, probleme intestinale; dar și de întârzieri în dezvoltarea copiilor, insuficiență renală, bronșită cronică și o incidență semnificativă a
tumorilor.
Cei mai norocoși locuitori ai râului au la dispoziție apele uzate provenite din industriile locale, care extrag apa direct din acvifere de până la 150 m adâncime și, după ce o epurare parțială, o pun
la dispoziția satelor învecinate.
Dar cei mai mulți trebuie să se bazeze pe apa contaminată direct din Citarum, pentru a se spăla, a-și curăța rufele, a bea și a găti.
Oamenii și animalele pe care ei le cresc ingerează și contaminanți prin hrana lor, reprezentată în principal de orez, care este irigat cu apă din fabrici și sate sau din Citarum și afluenții săi.
În ciuda murdăriei, pescuitul este încă practicat pe scară largă de-a lungul râului. Captura, contaminată cu metale grele și microplastic, este vândută și consumată la fel de mult în zonele
adiacente râului, precum și pe mesele din Jakarta. Numărul speciilor de pești din Citarum a scăzut cu 60% din anul 2008.
Guvernul indonezian, după presiunile organizațiilor internaționale, precum Greenpeace, cu privire la starea râului, a stabilit un program de șapte ani pentru curățarea râului Citarum, cu scopul de a face apa potabilă până în 2025.
Programul este susținut și de Fondul Monetar Internațional și Banca Asiatică pentru Dezvoltare, care, în anul 2009, au angajat 500 de milioane de dolari pentru a finanța reabilitarea râului. Operațiunea de curățare constă în combaterea eroziunii solului și a scurgerilor din agricultură prin reîmpădurirea munților din jur; extragerea sedimentului toxic din râu cu excavatoare mari; interzicerea fabricilor de a evacua apele uzate înainte de filtrare și purificare și înființarea de proiecte de educație pentru mediu.
Potrivit activiștilor locali, în ciuda interdicțiilor, multe fabrici continuă să evacueze deșeurile prin conducte ascunse. Chiar dacă sunt descoperite, mita pentru persoanele potrivite face ca acestea să nu fie înlăturate.
Cu toate acestea, inițiativele recente de conștientizare a mediului ale guvernului și ale unor grupuri de activiști de mediu ar putea însemna un nou suflu pentru Indonezia. Dar, cel puțin deocamdată, în fiecare zi de-a lungul râului Citarumu, oamenii sunt încă otrăviți de dioxinele și hidrocarburile din aer evacuate de fabricile de textile care folosesc cărbunele drept combustibil și de apa unui râu care era cândva considerat un paradis.
Sursa: The Guardian