Vântul solar este creat de expansiunea spre exterior a plasmei (o masă de particule încărcate electric) din corona Soarelui (stratul exterior al atmosferei solare). Această plasmă este încălzită continuu până la punctul în care gravitația astrului nu o mai poate reține și apoi călătorește de-a lungul liniilor de câmp magnetic solar, care se extind radial înspre exterior.
Pe măsură ce Soarele se rotește (o dată la fiecare 27 de zile), el își înfășoară liniile de câmp magnetic deasupra regiunilor sale polare sub forma unei spirale care se rotește, creând un flux constant de ”vânt”.
Se crede că aceste emisii provin din zone (pete) mari și luminoase ale coronei Soarelui denumite ”găuri coronale”. Liniile de câmp magnetic ale acestor formațiuni se extind spre exterior, iar capetele lor sunt antrenate de vântul solar. Ele se întind atât de departe încât formează un câmp magnetic interplanetar, care înconjoară toate planetele din sistemul nostru solar.
Deasupra petelor solare active (zone întunecate produse de perturbațiile magnetice) de la suprafața Soarelui, liniile câmpului magnetic formează blucle care captează o parte din plasmă și o rețin.
Proiectat spre exterior, vântul solar formează o imensă ”bulă” în jurul Soarelui denumită heliosferă. Această bulă se extinde mult dincolo de orbita planetelor din Sistemul Solar.
Pe măsură ce vântul solar se îndepărtează din ce în ce mai mult de Soare, el devine din ce în ce mai rarefiat și nu mai poate rezista forței de împingere exercitate de mediul interstelar (regiunea din galaxie aflată între stele). În acest punct el încetinește și devine subsonic. Limita unde heliosfera se întâlnește cu spațiul interstelar se numește heliopauză. Scutul magnetic al Pământului are o topografie similară.
Atunci când plasma care formează vântul solar părăsește corona, ea preia o parte din câmpul magnetic al astrului nostru. Această extensie în spațiu a câmpului magnetic solar influențează semnificativ modul în care vântul solar interacționează cu planetele și cu mediul interstelar.
În timp ce călătorește prin spațiu, vântul solar atinge viteze de peste un milion de kilometri pe oră. De fapt, viteza sa este atât de mare încât formează ”unde de șoc” atunci când este nevoit să ocolească planetele din Sistemul Solar. Astfel de unde de șoc se formează în jurul avioanelor sau al rachetelor atunci când acestea călătoresc cu viteze mai mari decât cea a sunetului.
Atunci când vântul solar întâlnește Pământul, el este deviat de câmpul magnetic al planetei noastre, ceea ce face ca majoritatea particulelor sale să curgă în jurul planetei și dincolo de aceasta. Această regiune care întâlnește și blochează vântul solar se numește magnetosferă. Spațiul din jurul atmosferei noastre este viu și dinamic deoarece magnetosfera Pământului interacționează cu activitatea Soarelui.
Sursa: NASA