Norul lui Oort se află mult dincolo de Pluto și de cele mai îndepărtate margini ale Centurii Kuiper. În timp ce planetele sistemului nostru solar au o orbită planară, se crede că Norul lui Oort este un înveliș sferic uriaș care înconjoară Soarele, planetele și obiectele din Centura Kuiper. Este ca o bulă mare și groasă în jurul Sistemului Solar, alcătuită din obiecte înghețate, asemănătoare cometelor. Corpurile din Norul lui Oort pot la fel de mari ca munții – și uneori chiar mai mari.
Mărime și distanță
Norul lui Oort este cea mai îndepărtată regiune a sistemului nostru solar, extinzându-se poate până la jumătatea distanței dintre soarele nostru și următoarea stea cea mai apropiată.
Pentru a aprecia distanța până la Norul lui Oort trebuie să gândim în unități astronomice, nu în kilometri. O unitate astronomică (UA) reprezintă distanța dintre Soare și Pământ, adică 150 de milioane de kilometri.
Spre exemplu, orbita eliptică a lui Pluto poartă această planetă pitică la o distanță între 30 și 50 UA față de Soare. În schimb, se crede că limita interioară a Norului lui Oort ar fi localizată la între 2.000 și 5.000 UA față de Soare, în timp ce marginea exterioară ar fi situată undeva între 10.000 și 100.000 unități astronomice față de astrul nostru.
Dacă ar fi să gândim în termeni temporali, sonda spațială Voyager 1 a NASA, care parcurge aproximativ un milion de mile pe zi, va intra în Norul lui Oort în aproximativ 300 de ani și va ajunge la celălalt capăt al său în 30.000 de ani.
Chiar dacă am putea călători cu viteza luminii (aproximativ un miliard de kilometri pe oră), ar fi nevoie de o expediție de lungă durată până la Norul lui Oort.
După ce lumina părăsește Soarele, ea are nevoie de puțin peste opt minute pentru a ajunge la planeta noastră și de circa 4,5 ore pentru a ajunge la planeta Neptun. La trei ore dincolo orbita lui Neptun, lumina ajunge la Centura Kuiper. După alte 12 ore, lumina ajunge la heliopauză, unde vântul solar – un torent de particule emise de Soare, care călătoresc cu aproximativ 400 km/s – se pierde în spațiul interstelar. Dincolo de această limită se află spațiul interstelar, unde câmpul magnetic al Soarelui nu mai are nicio influență.
La mai puțin de o zi după ce a părăsit Soarele, lumina va fi călătorit deja mai departe de Soare decât orice navă spațială creată de om. Totuși, vor mai fi necesare încă 10-28 de zile pentru ca lumina să ajungă la marginea interioară a Norului lui Oort și poate încă un an și jumătate pentru ca lumina să ajungă la capătul exterior al Norului.
Formarea Norului lui Oort
Principala ipoteză privind formarea Norului lui Oort susține că aceste obiecte din gheață nu au fost dintotdeauna atât de departe de Soare. După ce plantele s-au format în urmă cu 4,6 miliarde de ani, regiunea din care acestea au luat naștere încă mai conținea o mulțime de resturi numite planetezimale, formate din aceleași materiale ca și planetele. Apoi gravitația planetelor (în principal cea a lui Jupiter) a împrăștiat planetezimalele în toate direcțiile.
Unele planetezimale au fost aruncate în afara Sistemului Solar, în timp ce altele au fost aruncate pe orbite excentrice, unde încă se aflau sub influența atracției gravitaționale a Soarelui, dar erau suficiente de departe pentru a fi afectate și de influențele galactice.
Pe scurt, gravitația planetelor a împins multe planetezimale departe de Soare, iar gravitația din galaxie le-a determitat să se așeze la marginea sistemului nostru solar, unde planetele nu le mai puteau perturba. Astfel s-a format ceea ce noi numim Norul lui Oort, care, de asemenea, poate captura și obiecte care nu s-au format în Sistemul Solar.
Orbită și rotație
Spre deosebire de planete, centura de asteroizi și multe obiecte din Centura Kuiper, obiectele din Norul lui Oort nu călătoresc în aceeași direcție într-un plan orbital comun în jurul Soarelui. În schimb, orbita lor este înclinată sub diferite forme, ca un balon de resturi spațiale.
Astronomul olandez Jan Oort a propus existența Norului pentru a explica (printre altele) locul de proveniență a cometelor cu perioadă lungă și de ce par ele să vină din toate direcțiile.
Casa cometelor cu perioadă lungă
Pot exista sute de miliarde sau chiar trilioane de corpuri de gheață în Norul lui Oort. Din când în când, ceva perturbă orbita uneia dintre aceste lumi de gheață, determinând-o să-și înceapă lunga cădere către Soare.
Două exemple recente sunt cometele C/2021 S1 (ISON) și C/2013 A1 Siding Spring. ISON s-a dezintegrat atunci când s-a apropiat prea mult de Soare. Siding Spring, care s-a apropiat foarte mult de planeta Marte, a supraviețuit vizitei sale în sistemul solar interior, dar nu va mai reveni aici timp de aproximativ 740.000 de ani.
Cele mai cunoscute comete cu perioadă lungă au fost observate numai o singură dată în istoria omului, deoarece perioada lor orbitală este foarte lungă (de unde le vine și numele). Nenumărate ale comete cu perioadă lungă nu au fost văzute niciodată de ochiul omului. Unele au orbite atât de lungi, încât ultima dată când au trecut prin sistemul solar interior, specia noastră nu exista încă. Altele nu s-au aventurat atât de aproape de Soare în timpul miliardelor de ani de când s-au format.
Sursa: NASA