Un antibiotic inteligent ucide doar bacteriile letale, cruțând microbiomul

publicat de Florin Mitrea
16 vizualizări
Un antibiotic inteligent ucide doar bacteriile letale

Bacteriile Gram-negative sunt adesea deosebit de virulente și își dezvoltă rapid rezistență la antibiotice. Doar câteva medicamente pot ucide aceste bacterii, dar ele omoară și bacteriile utile din flora intestinală (microbiomul). Recent, oamenii de știință au pus la punct un antibiotic inteligent care ucide bacteriile Gram-negative, chiar și pe cele rezistente la multe medicamente, însă fără a afecta microbiomul.

Bacteriile Gram-negative includ specii periculoase pentru sănătatea publică, așa cum sunt Escherichia coli și Klebsiella pneumoniae. Ele provoacă numeroase boli, de la salmonela la holeră, și pot duce la septicemie – un răspuns imunitar potențial letal al organismului față de infecție.

Bacteriile au la dispoziție mai multe bariere pentru a împiedica pătrunderea antibioticelor în interiorul lor. Drept urmare, aproape că nu există antibiotice specifice care să țintească bacteriile Gram-negative. Cele câteva medicamente de acest fel atacă și flora bacteriană intestinală, ceea ce permite agenților patogeni letali de tip Clostridioides difficile să preia controlul.

Lolamicina, un antibiotic inteligent

Pentru a găsi o cale de a depăși apărarea bacteriană, autorii studiului au început cu substanțe care nu ucid bacteriile, ci inhibă „sistemul Lol” – un grup de proteine transportoare care există doar la bacteriile Gram-negative. Cercetătorii au reușit să obțină un compus denumit lolamicină, care ucide selectiv bacteriile patogene pe baza diferențelor între proteinele Lol.

Lolamicina a avut efecte antimicrobiene față de peste 130 de tulpini bacteriene rezistente la mai multe medicamente, în condiții de laborator. Toți șoarecii cu infecții sanguine expuși la bacterii rezistente la antibiotice au supraviețuit după administrarea de lolamicină, în timp ce 87% dintre cei care nu am primit tratament au murit în trei zile.

Cercetătorii au mai descoperit că antibioticele comune, cum este amoxicilina, au perturbat grav flora intestinală a animalelor, fapt care a dus la infecții cu C. difficile. Pe de altă parte, tratamentul cu lolamicină nu a provocat modificări observabile ale microbiomului intestinal și nu a dus la infecții.

Sursa: Nature

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii