Spațiul cosmic din jurul planetei noastre este o mare necunoscută, plină de nenumărate minuni, obiecte cerești atât de mari încât mintea noastră nu poate să le conceapă și câteva evenimente cu adevărat catastrofale. Iată șapte dintre cele mai terifiante lucruri din spațiul cosmic.
1. Megacometa care se apropie
Apariția, în anul 2021, a unei megacomete în sistemul nostru solar este ceva terifiant. Având un diametru de 137 km, un nucleu de gheață de 50 de ori mai mare decât deținătoare recordului anterior și masa de 100.000 de ori mai mare decât cea a unui comete de dimensiuni medii, cometa C/2014 UN271 (Bernardinelli-Bernstein) este atât de mare, încât inițial a fost clasificată drept o planetă minoră.
Din fericire, se preconizează că acest monstru de zăpadă nu va ajunge mai aproape de 1,6 miliarde de kilometri față de Pământ, în anul 2031.
2. Coliziunea cu Andromeda
Chiar dacă se află la o distanță de 2,5 milioane de ani-lumină față de Pământ, Andromeda, cea mai mare galaxie din Grupul Local, se află pe un curs de coliziune cu galaxia noastră, Calea Lactee. Înainte de a se întâmpla acest lucru, ea va domina cerul nopții.
Din fericire, Andromeda va ajunge la noi abia peste 3-5 miliarde de ani.
3. O erupție solară catastrofală
Pământul este permanent bombardat cu particule de energie înaltă provenite de la Soare. În cea mai mare parte a timpului, câmpul magnetic al planetei noastre reflectă aceste atacuri solare. Cu toate acestea, ocazional, contorsiunile magnetice ale stelei noastre se realiniază și provoacă o erupție solară – o izbucnire fulgerătoare de lumină care aruncă în spațiu cantități uriașe de radiații X și energie ce se deplasează cu viteza luminii. Erupțiile solare pot provoca perturbări ale comunicațiilor de pe planeta noastră.
Un alt scenariu îl reprezintă o ejecție de masă coronală (CMA), care trimite în spațiu particule magnetizate. Dacă o CME se îndreaptă spre Pământ, ea va provoca o furtună geomagnetică după câteva zile, care are potențialul de perturba comunicațiile și rețelele electrice.
Cea mai puternică furtună geomagnetică din istoria modernă, denumită Evenimentul Carrington, a avut loc în anul 1859, înainte de era modernă a tehologiei. Dacă o astfel de furtună ar avea loc în zilele noastre, ea ar cauza ”apocalipsa internetului”, care ar dura luni de zile. Șansele ca o furtună solară de o asemenea magnitudine să aibă loc sunt de 1,6-12% în fiecare deceniu.
4. Gaura neagră hoinară din galaxia noastră
Găurile negre sunt obiecte cosmice terifiante. Aceste rămășițe ale unei stele masive care a explodat sub forma unei supernove sunt atât de enorme, încât nimic, nici măcar lumina, nu poate să scape din strânsoare. În centrul galaxiei noastre se află Sagittarius A*, o astfel de gaură neagră supermasivă, la o distanță de 26.000 de ani-lumină față de Pământ.
Însă nu toate găurile negre din Calea Lactee sunt atât de îndepărtate precum monstrul din centrul galaxiei. Se crede că există 100 de milioane de găuri negre în galaxia noastră, dintre care un număr semnificativ ar putea călători nestingherite prin galaxie. În acest an, astronomii au utilizat Telescopul Spațial Hubble pentru a identifica o gaură neagră hoinară în Calea Lactee – situată doar la 5.000 de ani-lumină față de noi. Masa sa a fost măsurată la șapte mase solare.
5. Explozia unei supernove
O altă teroare din spațiu este potențialul unei supernove catastrofale. Dacă o stea moare printr-o explozie denumită supernovă, tot ceea ce exită într-o anumită zonă din jurul ei, numită ”zonă letală” (”kill zone”), este distrus din cauza radiațiilor intense. Astronomii au calculat că zona letală se extinde la 40-50 de ani-lumină față de centrul supernovei.
Din fericire, este puțin probabil ca vreo stea din apropierea Pământului să se transforme în supernovă în curând. Cu toate acestea, razele X și radiațiile gamma provenite de la supernove mai îndepărtate pot interacționa cu atmosfera planetei noastre și pot deteriora stratul de ozon, ceea ce ar facilita trecerea radiațiilor ultraviolete periculoase emise de Soare.
Deși una dintre cele mai faimoase gigante roșii, steaua Betelgeuse, este aproape de a se transforma în supernovă, ea se află la 650 de ani-lumină față de noi, motiv pentru care este puțin probabil să afecteze sistemul nostru solar. Cea mai apropiată supernovă observată direct de către astronomi în ultimii 400 de ani a fost SN 1987A. Descoperită în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie-satelit a Căii Lactee, ea a strălucit cu puterea a 100 de milioane de stele timp de multe luni după descoperirea sa din 23 februarie 1987.
6. Cei 154.741 de asteroizi nou descoperiți
În sistemul nostru solar pândesc numeroase obiecte de dimensiuni mari, dintre care noi am identificat doar puține. Este posibil să existe un asteroid necunoscut care ar putea distruge viața de pe Pământ, la fel cum s-a întâmplat în cazul dinozaurilor, în urmă cu 66 de milioane de ani.
Din fericire, în fiecare zi descoperim tot mai multe dintre aceste roci care hoinăresc în jurul nostru, datorită monitorizării cu telescoapele. De fapt, oamenii de știință cred că acum au fost descoperite 90% dintre obiectele ”ucigașe de planete” din jurul Pământului – cele cu diametrul mai mare de un kilometru – și 50% dintre cele ”ucigașe de orașe”.
Cu toate acestea, Telescopul Spațial Gaia al Agenției Spațiale Europene a dezvăluit, în acest an, că există de aproximativ zece ori mai mulți asteroizi în Sistemul Solar decât se credea anterior. Noile informații includ peste 150.000 de obiecte în sistemul nostru solar, dintre care majoritatea sunt asteroizi.
7. Umbra Lunii
O eclipsă totală de soare este un eveniment ceresc fascinant, dar poate fi și puțin terifiant în același timp. Până când luna acoperă 95% din discul solar, cerul se întunecă, iar temperatura scade. Coboară un amurg cenușiu și ciudat, iar umbrele se ascut. Dacă de aflăm într-un loc înalt, cu vedere asupra unei regiuni vaste, putem vedea umbra lunii cu se îndreaptă spre noi și ne învăluie – ceea ce poate fi puțin înfricoșător.
Sursa: Live Science