Muntele Etna este cel mai înalt și mai activ vulcan din Europa. Înălțându-se deasupra orașului Catania de pe insula italiană Sicilia, vulcanul crește de circa 500.000 de ani și se află în mijlocul unei perioade de erupții care a început în anul 2013.
Etna a avut mai multe tipuri de erupții, de la explozii violente până la scurgeri masive de lavă. Peste 25% din populația Siciliei trăiește pe pantele Muntelui Etna, iar vulcanul reprezintă principala sursă de venituri a insulei – din agricultură (datorită solului vulcanic fertil) și turism.
În august 2021, Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie din Catania, Italia, a raportat că o serie de 50 de mici erupții care au avut loc la începutul lui 2021 au dus la creșterea înălțimii vulcanului cu circa trei metri. Noua altitudine a vulcanului este de 3.357 m, cea mai mare din istorie.
Tectonica plăcilor și geologia Muntelui Etna
Muntele Etna este asociat cu subducția plăcii africane sub placa eurasiatică, care a mai dat naștere vulcanilor Vezuviu și Campi Flegrei, însă Etna face parte dintr-un arc vulcanic diferit (arcul Calabrian). Au fost propuse mai multe teorii privind localizarea și istoricul erupțiilor vulcanului Etna, cum ar fi procesele de formare a rifturilor sau intersecția unor rupturi structurale ale scoarței.
Muntele Etna este format din două componente: un vulcan-scut străvechi la bază și un stratovulcan mai tânăr (Mongibello), care s-a format deasupra primului vulcan. Erupțiile bazaltice ale vulcanului-scut au început în urmă cu aproximativ 500.000 de ani, iar stratovulcanul a început să se formeze în urmă cu 35.000 de ani. Pe pantele vulcanului există mai multe caldeire, formate prin prăbușirea acoperișului camerelor magmatice.
Activitatea vulcanică a lui Etna constă din degajări de gaze, erupții explozive și frecvente scurgeri de lavă bazaltică. Norii de cenușă formați în timpul erupțiilor sunt periculoși pentru aviație, deoarece cenușa absorbită de motoarele avioanelor se poate topi și cauza oprirea acestora. Norii de cenușă pot fi observați din spațiu.
Muntele Etna produce și scurgeri piroclastice și de cenușă sau noroaie, însă scurgerile de lavă sunt cele mai periculoase, în special pentru orașul Catania din vecinătate. De obicei, scurgerile de lavă nu se deplasează cu viteze mari pentru a amenința oamenii, însă ele pot acoperi suprafețe mari, distrugând recoltele și clădirile.
Istoricul erupțiilor Muntelui Etna
Erupțiile Muntelui Etna au fost documentate încă din anul 1.500 Î.Hr., când ele au determinat locuitorii din partea estică a insulei să migreze în partea vestică a acesteia. Vulcanul a erupt de peste 200 de ori de atunci, deși majoritatea erupțiilor au fost destul de mici.
Cea mai puternică erupție a lui Etna a fost înregistrată în anul 1669, când exploziile au distrus cea mai mare parte a muntelui, iar scurgerile de lavă au ajuns în orașul Catania și în mare. În timpul acestei erupții s-a încercat controlarea direcției de curgere a lavei.
O erupție din anul 1775 a produs o mare cantitate de lahar (amestec de cenușă, noroaie și roci antrenate de erupția vulcanică), atunci când lava a topit zăpada și gheața de pe pantele muntelui. O altă erupție din anul 1852 a produs peste 600 de milioane de metri cubi de lavă și a acoperit peste cinci kilometri pătrați din pantele vulcanului cu scurgeri de lavă.
Cea mai lungă erupție a Muntelui Etna a avut loc în anul 1979 și a durat 13 ani. Ultima erupție a vulcanului a început în 2013 și încă mai continuă.
Sursa: Geology.com