Misiunea EnVision spre Venus, aprobată de ESA

publicat de Florin Mitrea
12 vizualizări
Misiunea EnVision spre Venus

Misiunea EnVision a Agenției Spațiale Europene (ESA), programată pentru anul 2031, își propune să studieze geologia, climatul și structura internă a planetei Venus, pentru a găsi răspunsuri la întrebările legate de evoluția și starea actuală a planetei. Cu alte cuvinte, EnVision va studia Venus de la nucleu până la atmosfera exterioară.

Misiunea a fost adoptată oficial pe data de 25 ianuarie, de către Comitetul pentru Programe Științifice al Agenției. Aceasta înseamnă că faza de studiu a fost finalizată și că ESA va trece la faza de implementare a misiunii. După alegerea contractorului principal, se va trece la finalizarea proiectului și la construirea sondei spațiale. EnVision va fi lansată cu o rachetă Ariane 6.

Venus este planeta cea mai apropiată de Pământ (mult mai aproape decât Marte) și seamănă cu planeta noastră în privința mărimii și masei. Totuși, spre deosebire de Pământ, Venus este nu este un loc plăcut. Ea are cea mai densă atmosferă dintre toate planetele stâncoase din Sistemul Solar și este complet acoperită cu straturi groase de nori formați din acid sulfuric. Temperatura medie de la suprafața lui Venus este de 464 grade Celsius, iar presiunea atmosferică este de 92 de ori mai mari decât cea de pe Pământ. Așadar, cum și când a devenit planeta noastră vecină atât de inospitalieră?

Planeta Venus

Venus, planeta fierbinte, infernală și vulcanică

Venus, a doua planetă de la Soare, a fost numită după zeița romană a dragostei și frumuseții și este singura planetă care [...]

Misiunea EnVision și obiectivele sale științifice

Măsurătorile pe care Misiunea EnVision le va realiza vor ajuta la dezlegarea unor mistere ale vecinului nostru fierbinte. De exemplu, EnVision va arăta modul în care vulcanii, plăcile tectonice și impactul cu asteroizii au modelat suprafața venusiană și cât de activă geologic este planeta astăzi.

Misiunea va studia și interiorul planetei, colectând date despre structura și grosimea nucleului, mantalei și scoarței. De asemenea, va studia vremea și climatul de pe Venus, inclusiv cum acestea sunt influențate de activitatea geologică de la suprafață.

Obiectivele misiunii EnVision

EnVision va studia planeta Venus începând cu nucleul său și până la atmosfera superioară, pentru a dezvălui istoria, activitatea și climatul planetei. | Ilustrație: ESA

Misiunea EnVision va studia întreaga planetă Venus ca sistem. Îi va investiga suprafața, interiorul și atmosferă cu o acuratețe fără precedent, pentru a afla cum acestea funcționează și interacționează. De exemplu, EnVision va utiliza mai multe tehnici de măsurare pentru a detecta vulcanii activi de la suprafață.

Pentru a realiza aceste investigații cuprinzătoare, Misiunea EnVision va fi dotată cu un set extins de instrumente științifice. Ea va fi prima misiune care sondează sub suprafața lui Venus, folosind un radar de subteran. Un alt radar, denumit VenSAR, va cartografia suprafața planetei cu o rezoluție de 10 metri și va determina proprietăți precum textura de la suprafață. Alte trei spectrometre diferite vor studia compoziția suprafeței și a atmosferei. Iar un instrument radio va utiliza undele radio pentru a studia structura internă a planetei și proprietățile atmosferei sale.

Sonda EnVision nu va fi singură în călătoria sa spre Venus. NASA a selectat alte două misiuni de explorare a planetei: DAVINCI (Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble Gases) și VERITAS (Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography, and Spectroscopy). Împreună, EnVision, DAVINCI și VERITAS vor furniza cel mai cuprinzător studiu asupra planetei Venus realizat vreodată.

Sursa: SciTechDaily

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii