Un nou studiu important realizat de Institutul Regal Olandez pentru Cercetări Mărimii (NIOZ) și Universitatea din Utrecht a dezvăluit că aproximativ 27 de milioane de tone de plastic, sub formă de particule ultrafine mai mici de 1 micrometru, plutesc în prezent în Oceanul Atlantic de Nord. Aceste descoperiri, care oferă o înțelegere mai profundă a amplorii poluării cu microplastic, au fost publicate recent în revista Nature.
„Există mai mult plastic sub formă de nanoparticule care plutesc în această parte a oceanului decât există în microplasticul sau macroplasticul din tot Atlanticul – sau chiar în toate oceanele lumii”, a declarat Helge Niemann, cercetător la NIOZ și profesor de geochimie la Universitatea din Utrecht, Olanda.
Autorii studiului au petrecut patru săptămâni la bordul vasului de cercetări RV Pelagia. În timpul expediției, acesta a călătorit între Insulele Azore și platoul continental european și a colectat 12 mostre de apă din 12 locuri diferite. Apoi particulele mai mari de un micrometru au fost filtrate din apa colectată. După uscarea și încălzirea materialului rămas după filtrare, cercetătorii au putut determina diferitele tipuri de plastic existente de mostrele de apă, utilizând spectroscopia de masă.
Măsurarea cu acuratețe a nanoplasticului
Cercetătorii de la NIOZ și Universitatea din Utrecht au produs prima estimare cantitativă a nanoplasticului existent în apele oceanelor lumii. Prin ajustarea datelor colectate din mai multe puncte, echipa a estimat că doar Oceanul Atlantic de Nord conține aproximativ 27 de milioane de tone de nanoplastic.
Descoperirea reprezintă o posibilă explicație pentru paradoxul plasticului lipsa – ani de zile, oamenii de știință nu au putut explica unde a dispărut tot plasticul produs până acum, iar acum aflăm că o parte a acestuia se află în oceane sub formă de particule microscopice.
Cum ajunge nanoplasticul în oceane
Nanoplasticul poate ajunge în apele oceanelor pe mai multe căi, ca de exemplu:
- descompunerea particulelor de plastic mai mari sub acțiunea luminii solare;
- deversarea în mediile marine prin intermediul râurilor;
- transportul prin atmosferă, existând dovezi că nanoplasticul poate cădea în oceane odată cu precipitațiile sau direct din aer („depunere uscată”).
Potrivit autorilor studiului, prezența acestor particule microscopice poate avea efecte biologice nemăsurate. Deja se cunoaște că nanoplasticul poate pătrunde adânc în corpul omului, unde a fost descoperit chiar și în țesuturile creierului.
Drept urmare, acum este evident că nanoplasticul poate pătrunde în toate ecosistemele, de la bacterii și alte microorganisme până la pești și prădători de top.
Sursa: SciTechDaily