Microplasticul din corpul nostru și riscurile sale pentru sănătate

publicat de Florin Mitrea
309 vizualizări Microplasticul se întâlnește în aerul pe care îl respirăm și a fost descoperit în țesutul pulmonar. Însă riscurile sale pentru sănătate sunt departe de a fi înțelese. | Foto: LISA SHEEHAN

Particulele minuscule de plastic au fost descoperite peste tot, de la cele mai adânci locuri de pe Pământ, așa cum este Groapa Marianelor, până pe vârful Muntelui Everest. Iar tot mai multe studii arată că microplasticul, adică bucățile de plastic mai mici de 5 milimetri, se găsește și în corpul nostru.

În ultimii ani, microplasticul a fost identificat în plămânii omului, în țesutul placentar, în laptele matern și în sângele uman.

Microplasticul din sânge

Particulele de microplastic au fost detectate în 17 din cele 22 probe de sânge prelevate de la voluntari adulți sănătoși din Olanda. Tipurile de polimeri identificate și concentrațiile acestora au variat: polietilenă, polietilen-tereftalat, polimeri ai stirenului etc.

Descoperirile nu sunt deloc surprinzătoare, deoarece plasticul este peste tot în jurul nostru. Fiind durabile, versatile și ieftine, materialele plastice se găsesc în îmbrăcăminte, cosmetice, electronice, cauciucuri, ambalaje și multe alte obiecte de uz curent. Iar tipurile de materiale plastice introduse pe piață continuă să crească. În urmă cu zece ani existau circa 3.000 de tipuri de plastic, în timp ce în prezent există peste 9.600 de tipuri, fiecare cu formula sa chimică și potențiala sa toxicitate.

Deși este durabil, totuși plasticul se degradează, fie prin descompunerea sub acțiunea apei, vântului, luminii solare sau a căldurii, fie sub acțiunea frecării, așa cum este cazul anvelopelor autovehiculelor, care eliberează particule de plastic pe străzi în timpul rulării sau al frânării.

În afară de studierea microplasticului, cercetătorii caută să studieze și nanoplasticul, adică particulele de plastic mai mici de un micrometru.

Cu aproape 20 de ani în urmă, biologii marini au început să atragă atenția asupra acumulării microplasticului în oceane și asupra potențialului acestuia de a interfera cu sănătatea organismelor și a ecosistemelor. Însă, doar recent, oamenii de știință au început să se concentreze asupra microplasticului întâlnit în alimente și apa de băut, precum și în aerul din spațiile închise.

Particulele de plastic sunt introduse, de asemenea, în produsele cosmetice și de îngrijire personală (pasta de dinți, gelul de duș, produsele pentru machiaj etc.), pentru a le îmbunătăți proprietățile. După ce sunt îndepărtate prin spălare, microplasticul din aceste produse ajunge în sistemele de canalizare. În final, poate ajunge în nămolul de la stațiile de epurare, care apoi este utilizat în agricultură, sau în cursurile de apă.

Nu este clar ce daune produc particulele de microplastic odată ajunse în corpurile noastre, dar tot mai numeroși oameni de știință investighează această problemă și cred că există motive de îngrijorare. Particulele inhalate pot irita și vătăma plămânii. Unele materiale plastice conțin unele substanțe chimice despre care se știe că pot interfera cu sistemul endocrin (hormonii).

Cum ajunge microplasticul în corpul nostru?

Există două căi principale de pătrundere a microplasticului în corpul nostru: prin înghițire și prin inhalare.

Tot mai multe dovezi arată că hrana și apa de băut conțin particule de microplastic. În studiu din Italia, publicat în anul 2020, a descoperit microplastic în fructele și legumele consumate în mod curent. S-a observat că plantele de grâu și salată absorb microplastic din sol în condiții de laborator.

Nămolul de canalizare poate conține microplastic nu doar de la produsele de îngrijire personală, ci și de la mașinile de spălat. Un studiu care a analizat nămolul de la o stație de epurare a apelor uzate din sud-vestul Angliei a constatat că, dacă tot nămolul de la stația respectivă ar fi utilizat la fertilizarea solului, în fiecare lună ar fi eliberată în mediu o cantitate de microplastic echivalentă cu 20.000 de cărți de credit.

În plus, îngrășămintele sunt acoperite cu plastic pentru a putea fi eliberate controlat, folia de mulcire este utilizată pentru protejarea plantelor de cultură, iar apa contaminată cu microplastic este folosită la irigații. Se estimează că terenurile agricole din Europa și America de Nord primesc o cantitate de microplastic mult mai mare decât cea primită de oceanul global.

Un studiu-pilot realizat de Plastic Soup Foundation a descoperit microplastic în toate probele de sânge colectate de la porcii și vitele din fermele olandeze. Acest lucru arată că animalele domestice pot absorbi o parte din particulele de plastic din hrană, apă și aer. Dintre probele de carne de porc și vită colectate de la ferme și din magazine, 75% au conținut microplastic. Numeroase studii au arătat că particulele de microplastic se întâlnesc și în carnea peștilor, nu numai în intestinele acestora.

Microplasticul este prezent în apa de băut, inclusiv în cea îmbuteliată. Particulele de plastic pot intra în apă la sursă, în timpul tratării și distribuției, iar în cazul apei îmbuteliate, în timpul ambalării.

Studiile care au încercat să cuantifice nivelurile de microplastic din corpul uman sugerează că fiecare om consumă zeci de mii de particule de plastic în fiecare an. În plus, nu se știe modul de absorbție, metabolizare și excreție a acestor particule.

Bebelușii s-ar putea confrunta cu un grad ridicat de expunere. Un studiu desfășurat pe șase bebeluși și zece adulți a constatat că materiile fecale ale bebelușilor conțineau mai mult microplastic decât cele de la adulți. Cercetările sugerează că particulele de microplastic pătrund în corpul fătului prin intermediul placentei, iar bebelușii pot ingera plastic și din laptele matern. Utilizarea sticluțelor și jucăriilor din plastic crește riscul de expunere.

Particulele de microplastic sunt prezente și în aerul înconjurător. Un studiu desfășurat în Paris pentru a documenta nivelurile de microplastic din aerul din spațiile închise a descoperit concentrații de 3-15 particule de plastic pe metrul cub de aer. Concentrațiile din exterior erau mult mai scăzute.

Particulele de microplastic din aer s-ar putea să fie mai problematice decât cele din alimente. Un studiu din anul 2018 a comparat cantitatea de microplastic prezentă în midiile colectate de pe coastele Scoției cu cantitatea de microplastic prezentă în aerul din spațiile închise. Rezultatele au arătat că, în timpul mesei, expunerea la fibre de microplastic din aer era mult mai ridicată decât riscul de ingerare a microplasticului prezent în midii.

Mai mult, un studiu de anul trecut asupra țesutului pulmonar uman oferă dovezi solide ale faptului că pur și simplu respirăm particule de plastic. Microplasticul a apărut în 11 din cele 13 probe analizate.

Însă există și o veste bună: se pare că microplasticul nu poate trece prin piele. Particulele pot pătrunde adânc în piele, dar nu o pot penetra decât dacă este vătămată.

Ce știm despre potențialele riscuri pentru sănătate?

Studiile efectuate pe șoareci sugerează că microplasticul nu este benign. Expunerea la microplastic în condiții de laborator poate perturba flora intestinală (microbiomul intestinal), poate provoca inflamații, poate reduce calitatea spermei și nivelurile de testosteron; de asemenea, poate afecta memoria și procesul de învățare.

Însă multe dintre aceste studii au utilizat concentrații care nu sunt relevante pentru lumea reală. Sunt în desfășurare cercetări noi, dar ar putea trece mai mulți ani până când oamenii de știință să înțeleagă impactul real al microplasticului asupra sănătății.

Studiile efectuate pe țesut pulmonar uman cultivat în laborator au arătat că expunerea la microfibre de nylon a redus numărul și mărimea căilor respiratorii formate la nivelul țesutului cu un procent de 67%, respectiv 50%. Cauza acestui lucru nu au reprezentat-o microfibrele în sine, ci chimicalele eliberate de acestea.

Oamenii de știință studiază modul în care sistemul imunitar uman răspunde la prezența microplasticului în organism.  Rezultatele sugerează că celulele imunitare nu recunosc particulele de microplastic decât dacă acestea prezintă pe suprafață proteine sanguine, virusuri, bacterii sau alți contaminați. Dacă particulele de microplastic nu sunt „curate”, atunci celulele imunitare le înglobează și mor repede din acest motiv. Moartea celulelor atrage și mai multe celule imunitare, ceea ce poate declanșa fenomene inflamatorii puternice ce pot agrava afecțiunile existente deja la nivelul plămânilor sau tractului intestinal.

Unele dintre substanțele chimice adăugate în masele plastice sunt cunoscute pentru problemele pe care le cauzează oamenilor. Bisfenolul A (BPA) este utilizat pentru întărirea plasticului și este un perturbator endocrin cunoscut, asociat cu probleme de dezvoltare la copii și probleme de reproducere și metabolism la persoanele adulte. Ftalații, utilizați pentru a face plasticul moale și flexibil, sunt asociați cu efecte adverse asupra dezvoltării fătului, probleme de reproducere, rezistență la insulină și obezitate. Substanțele ignifuge sunt asociate cu probleme endocrine, reproductive și de comportament.

Chimicale periculoase

Particulele de plastic din aer și apă conțin substanțe chimice ce pot reprezenta un risc pentru sănătatea omului. Un studiu din anul 2021 a identificat peste 2.400 de chimicale potențial periculoase, acestea fiind fie introduse în plastic, fie utilizate la prelucrarea acestuia. Iată câteva exemple îngrijorătoare:

  • Parafinele clorurare cu catenă scurtă sunt utilizate ca agenți de lubrifiere, ignifugare și plastifiere. Ele pot cauza cancer la rozătoarele de laborator, însă aceste mecanisme s-ar putea să nu fie relevante pentru sănătatea omului;
  • Compusul clorurat denumit mirex a fost utilizat odinioară ca agent de ignifugare și poate persista în mediu. Se bănuiește că este carcinogen uman și că afectează fertilitatea;
  • 2,4,6-Tri-terț-butil-fenolul este un antioxidant introdus în plastic pentru prevenirea degradării acestuia. Există dovezi că substanța afectează ficatul animalelor de laborator în caz de expunere prelungită sau repetată;
  • Benzo(a)pirenul este o hidrocarbură poliaromatică ce poate fi eliberată la arderea materiei organice, cum sunt cărbunii și lemnul. Ea apare și pe carnea preparată la grătar. S-a dovedit că poate cauza cancer, poate afecta fertilitatea și dezvoltarea animalelor de laborator;
  • Dibutil-ftalatul este un agent de plastifiere care perturbă sistemul endocrin, poate interfera cu fertilitatea la mascul și poate afecta dezvoltarea animalelor de laborator;
  • Tetrabromobisfenolul-A este un agent de ignifugare ce poate cauza cancer la animalele de laborator și poate perturba sistemul endocrin. Este înrudit cu bisfenolul A, care a fost asociate efecte adverse asupra dezvoltării copiilor.

Sursa: H. Wiesinger, Z. Wang, S. Hellweg/Environmental Science & Technology, 2021

Întrebări rămase fără răspuns

Primul pas în direcția determinării riscului reprezentat de microplastic pentru sănătatea umană este mai buna înțelegere și cuantificare a expunerii omului. Chiar acest lucru este realizat de Proiectul Polyrisk, un grup multidisciplinar de cercetători din 75 de organizații din 21 de țări europene.

Cercetătorii studiază expunerea prin inhalare într-o serie de situații din viața reală: de exemplu, în apropierea semaforului, unde mașinile frânează, sau pe autostradă, unde mașinile rulează continuu. Alte situații includ expunerea pe un stadion acoperit sau expunerea ocupațională în industria textilă și a cauciucului.

În afară de studierea impactului microplasticului, oamenii de știință analizează și nanoplasticul, deși metodele analitice necesare sunt încă în fază de dezvoltare.

Oamenii de știință mai vor să afle dacă particulele de microplastic acoperite cu virusuri sau bacterii pot răspândi acești agenți patogeni și pot crește rata de infectare a oamenilor. Studiile au sugerat că microplasticul din ocean este o adevărată casă pentru germeni.

În afară de cunoașterea nivelului de expunere a oamenilor la microplastic, a doua mare problemă este dacă expunerea din lumea reală este periculoasă pentru sănătate. Cercetările din acest domeniu sunt complicate de multitudinea tipurilor de particule de plastic, de variația mărimii, formei și compoziției chimice a acestora, care pot influența toxicitatea.

Unele țări au interzis utilizarea microbilelor din plastic în anumite categorii de produse, inclusiv cosmeticele și pasta de dinți. Însă nu există reguli sau politici referitoare la eliberarea sau concentrația altor particule de microplastic – și există puține programe reale de monitorizare. Statul California din S.U.A. a făcut primul pas spre monitorizare prin aprobarea cerințelor pentru testarea microplasticului din apa de băut.

Recomandări pentru reducerea expunerii la microplastic

Există câteva metode simple pentru reducerea expunerii la microplastic. Prima dintre ele este ventilarea corespunzătoare a camerei, inclusiv deschiderea ferestrelor și utilizarea dispozitivelor de aspirat și purificat aerul. Acest lucru îndepărtează praful de pe suprafețe și din aer.

Consumătorii pot alege să evite produsele cosmetice și de îngrijire personală cu conținut de microbile din plastic. Achiziționarea hainelor fabricate din fibre naturale, cum sunt bumbacul și lâna, în locul fibrelor sintetice (fibre acrilice sau poliester), ajută la reducerea cantității de microplastic rezultată în timpul purtării sau al spălării.

De asemenea, nu se recomandă încălzirea recipientelor din plastic în cuptorul cu microunde și nici lăsarea sticlelor de plastic în bătaia soarelui.

Însă cel mai important lucru care reduce expunerea la microplastic este scăderea consumului de produse din plastic. Reducerea consumului reduce poluarea cu plastic și, implicit, cantitatea de particule de microplastic ajunse în aer și apă.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii