Migrația păsărilor

publicat de Florin Mitrea
1,7K vizualizări
Stol de păsări

În fiecare toamnă este o imagine obișnuită multitudinea de păsări în zbor, pregătite pentru migrația spre sud. De unde știu păsările călătoare unde să zboare și cum se orientează?

De ce migrează păsările? Principalele motive sunt căutarea resurselor de hrană, căutarea celor mai potrivite locuri pentru cuibărit, fuga din fața dușmanilor naturali și evitarea suprapopulării. Durata și distanța parcursă în timpul migrației sunt diferite în funcție de specie.

Păsările care cuibăresc în emisfera nordică tind să migreze înspre nord primăvara, pentru a beneficia de explozia populațiilor de insecte, de înflorirea plantelor și de abundența locurilor pentru cuibărit. Pe măsură ce iarna se apropie, iar sursele de hrană se diminuează, păsările se reîntorc în sud. Evitarea frigului este un factor motivant, însă multe păsări pot rezista la temperaturi sub limita înghețului, atâta timp cât își pot găsi hrana.

Cel mai frecvent factor determinant al migrației păsărilor este alternanța anotimpurilor. Primăvara, axa Pământului se înclină spre Soare, astfel încât zilele devin mai lungi. Cu apropierea iernii, axa Pământului se îndepărtează de Soare și zilele devin mai scurte.

Cum se orientează păsările? Multe păsări migrează în stoluri și se presupune că păsările mai în vârstă zboară în față, arătându-le drumul celor mai tinere. Astfel, cunoștințele despre drumul ce trebuie parcurs se transmit din generație în generație. Există și păsări care migrează singure, iar acestea se nasc, probabil, cu un instinct care le indică în ce direcție să zboare.

Păsările care zboară ziua se orientează după Soare și își modifică permanent ceasul intern în funcție de poziția acestuia, pentru a stabili cu exactitate direcția de urmat. Păsările care zboară noaptea folosesc în același fel stelele, utilizând constelațiile drept hartă. În afară de aceste metode, păsările se mai folosesc de câmpul magnetic al Pământului și de repere existente la sol, cu ajutorul cărora își formează un fel de hartă proprie. Este posibil ca unele păsări să se poată orienta și cu ajutorul simțului mirosului: mirosurile recepționate din diferite direcții le pot aduce în legătură cu locurile lor de trai.

Rute de migrația păsărilor

Exemple de rute lungi de migrație a păsărilor. | Foto: WIKIPEDIA

Care sunt pericolele migrației? O călătorie care se poate întinde pe câteva mii de kilometri este anevoioasă și periculoasă. Este un efort care pune la încercare capacitățile fizice și psihice ale păsărilor. Stresul fizic al călătoriei, lipsa surselor de hrană adecvate de-a lungul drumului, vremea rea și expunerea la prădători, toate acestea sunt pericole ale migrației.

În ultimii ani, la aceste pericole s-au adăugat turnurile de telecomunicații și clădirile înalte. Multe specii sunt afectate de luminile clădirilor înalte și milioane sunt ucise anual în coliziunile cu aceste structuri.

Specii de păsări călătoare

Se presupune că rândunica (Hirundo rustica) este cea mai cunoscută pasăre călătoare. De regulă, este privită ca vestitorul primăverii, când revine din regiunile sudice ale Africii în Europa Centrală. Până la venirea iernii, când se reîntorc în sud, rândunelele cresc două generații de pui. Asemeni rudei sale, lăstunul de casă, rândunica este capabilă să zboare pe distanțe mari datorită corpului aerodinamic, suplu și aripilor înguste și arcuite.

Păsările mai grele, cum ar fi berzele, trebuie să depună un efort mai mare pentru acest zbor. Din acest motiv, ele se străduiesc ca în timpul migrației să parcurgă distanțe cât mai mari prin planare. În timpul zborului de toamnă, din Europa spre Africa, prin intermediul curenților ascendenți calzi, se pot ridica ușor, din ce în ce mai sus.

Pentru alte păsări, Europa Centrală reprezintă cel mai sudic  punct al migrării. De exemplu, lebăda pitică migrează din zonele de clocit ale Siberiei de Nord până pe malul Mării Nordului.

Cel mai departe pe linia malului migrează chira arctică (Sterna paradisaea). Aceasta cuibărește la Polul Nord și iernează în Africa de Sud, America de Sud și Antarctica; aceasta înseamnă că parcurge anual 35 de mii de kilometri.

Sursa: Minunata lume a animalelor.

Din aceeași categorie

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign