Ghețarii elvețieni se topesc din ce în ce mai repede

publicat de Florin Mitrea
63 vizualizări
Ghețarul Saleinaz (Elveția)

Cei 1.400 de ghețari ai Elveției și-au pierdut mai mult de jumătate din volum începând cu anii 1930, potrivit unui articol publicat pe Phys.org. Iar oamenii de știință spun că gheața se retrage într-un ritm accelerat, în timp ce îngrijorările privind schimbările climatice sunt în creștere.

Cercetătorii au estimat că volumele de gheață ale ghețarilor s-au redus la jumătate în ultimii 85 de ani – până în anul 2016. De atunci, ghețarii au mai pierdut 12% din masa de gheață doar în șase ani.

„Retragerea ghețarilor se accelerează. Monitorizarea cu atenție a acestui fenomen și cuantificarea sa la nivel  istoric sunt importante, deoarece ne permit să deducem răspunsul ghețarilor la schimbarea climatului”, spune Daniel Farinotti, coautor al studiului.

Din punct de vedere al suprafeței, ghețarii elvețieni reprezintă aproximativ jumătate din toți ghețarii din Munții Alpi.

Autorii s-au bazat pe o combinație de observații pe termen lung asupra ghețarilor. Acestea au inclus măsurători în teren și fotografii aeriene sau realizate din vârfurile munților. Folosind mai multe surse, cercetătorii au putut umple golurile existente la nivelul informațiilor disponibile. Doar câțiva ghețari elvețieni au fost studiați constant în decursul anilor.

Studiul a implicat utilizarea unor tehnici vechi de zeci de ani, care să permită compararea formelor și pozițiilor imaginilor terenului, precum și utilizarea camerelor și instrumentelor pentru a măsura unghiurile suprafețelor terestre. Echipa a comparat topografia suprafeței ghețarilor în diferite momente, ceea ce i-a permis să efectueze calcule despre evoluția volumelor de gheață.

Nu toți ghețarii din Elveția au pierdut gheață cu aceeași rată. Viteza de retragere a gheții a fost influențată de altitudine, cantitatea de resturi de pe ghețar și planeitatea „botului” ghețarului – partea sa cea mai joasă, care este cea mai vulnerabilă la topire.

Autorii au mai descoperit că două perioade – în anii 1920 și 1980 – au cunoscut o creștere sporadică a masei de gheață, însă acest fapt a fost umbrit de tendința generală de declin.

Descoperirile ar putea avea implicații ample în privința surselor de energie pe termen lung ale Elveției, deoarece hidroenergia produce aproape 60% din energia electrică a țării, potrivit datelor guvernamentale.

Sursa: Phys.org

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii