Erupțiile vulcanice care au întunecat cerul și au răcit Pământul

În urmă cu aproape 1.500 de ani, locuitorii Europei au privit spre cer și au văzut un Soare care nu mai semăna cu cel pe care îl cunoșteau. Lumina lui devenise slabă, temperaturile au scăzut, iar recoltele au început să dispară.

Erupțiile vulcanice au schimbat nu doar clima, ci și cursul istoriei. Printre cele mai impresionante exemple se numără erupția din anul 536 d.Hr., urmată de alte două erupții în secolul al VI-lea, și erupția Samalas din anul 1257 d.Hr., care a contribuit la una dintre cele mai severe crize alimentare ale Evului Mediu.

Când Soarele a strălucit ca Luna

Sursele istorice descriu anul 536 d.Hr. ca pe unul dintre cei mai neobișnuiți ani din istorie. Istoricul bizantin Procopius relata că lumina Soarelui a devenit slabă, asemănătoare cu cea a Lunii, iar oamenii au avut impresia că anotimpurile își pierduseră ordinea firească.

În Irlanda, două cronici contemporane, Analele din Ulster și Analele din Inisfallen, consemnează că în acel an a existat o „lipsă a pâinii”. Expresia sugerează amploarea crizei alimentare: recoltele au fost atât de slabe, încât hrana de bază a devenit greu de găsit.

Nu era vorba despre o dispariție propriu-zisă a Soarelui, ci despre o reducere dramatică a luminii care ajungea la suprafața Pământului. În atmosferă se acumulaseră particule fine provenite dintr-o erupție vulcanică majoră. Acestea au reflectat o parte din radiația solară înapoi spre spațiu și au creat un văl de aerosoli care a persistat luni întregi.

Analizele gheții din Groenlanda și Antarctica au identificat urme de sulfați depuși în jurul anului 536 d.Hr. Aceste semnale indică faptul că un volum foarte mare de dioxid de sulf a ajuns în stratosferă, unde s-a transformat în particule de acid sulfuric. Aerosolii au rămas în atmosferă mult timp și au influențat clima la scară continentală.

O răcire care a durat mai mulți ani

Efectele nu s-au limitat la cele 18 luni de întunecare a cerului. Studiile climatice sugerează că temperaturile din emisfera nordică au scăzut cu aproximativ 1,5–2,5 grade Celsius în următorii ani, transformând perioada 536–550 d.Hr. într-una dintre cele mai reci intervale din ultimele două milenii.

Verile au devenit neobișnuit de reci, ploile au fost mai greu de anticipat, iar plantele au avut dificultăți în a se dezvolta. În regiunile agricole, recoltele de cereale au scăzut, iar lipsa hranei a slăbit populațiile și a favorizat răspândirea bolilor.

Erupția din jurul anului 536 d.Hr. nu a fost singurul eveniment vulcanic important al perioadei. Alte erupții puternice au avut loc în jurul anilor 540 d.Hr. și 547 d.Hr., prelungind răcirea și împiedicând revenirea rapidă a climei. Împreună, aceste evenimente au contribuit la ceea ce cercetătorii numesc astăzi Mica Eră Glaciară a Antichității Târzii.

Criza climatică a afectat o lume deja vulnerabilă. Imperiul Roman de Răsărit traversa o perioadă de transformări politice și economice, iar în anii care au urmat răcirii s-a răspândit și ciuma lui Iustinian. Este dificil de separat efectele fiecărui factor, însă frigul, recoltele slabe, foametea și epidemiile s-au putut amplifica reciproc.

Când vulcanii au schimbat cursul istoriei

Erupțiile vulcanice nu produc întotdeauna răcire globală. Totul depinde de locul în care are loc erupția, de cantitatea de dioxid de sulf eliberată și de înălțimea la care ajung particulele.

Atunci când cenușa și gazele rămân în apropierea solului, efectele sunt în general locale și dispar relativ repede. În schimb, dacă dioxidul de sulf ajunge în stratosferă, acesta poate forma aerosoli care se răspândesc pe suprafețe foarte mari. Acești aerosoli reflectă lumina solară și reduc energia primită de suprafața terestră.

Un exemplu ulterior a avut loc în anul 1257 d.Hr., când vulcanul Samalas din insula Lombok, în actuala Indonezie, a produs una dintre cele mai mari erupții cunoscute din ultimii 2.000 de ani. Cantitatea de particule și gaze eliberată în atmosferă a fost atât de mare, încât efectele climatice s-au resimțit în întreaga emisferă nordică.

Anul următor, 1258 d.Hr., a fost marcat în Europa de recolte slabe, ploi persistente și foamete. Cronicile medievale descriu condiții neobișnuit de reci și umede, iar cercetările moderne au asociat aceste fenomene cu erupția Samalas.

La fel ca în anul 536 d.Hr., o erupție îndepărtată a produs efecte care au depășit cu mult regiunea vulcanului. Agricultura, comerțul, sănătatea populației și stabilitatea politică au fost influențate de schimbarea bruscă a climei.

Ce ne pot spune ghețarii și copacii

Pentru a reconstitui aceste evenimente, cercetătorii folosesc mai multe tipuri de dovezi. Una dintre cele mai importante surse este reprezentată de carotele de gheață extrase din Groenlanda și Antarctica.

Straturile de gheață păstrează, asemenea unor arhive naturale, particule și compuși chimici depuși din atmosferă. Vârfurile de sulfați pot indica momentul unei erupții vulcanice majore, iar comparația dintre mai multe carote permite estimarea amplorii și a răspândirii sale.

Informații suplimentare provin din inelele arborilor. În anii reci, copacii cresc mai puțin, iar inelele lor devin mai înguste. Atunci când aceeași anomalie apare în copaci din regiuni îndepărtate, cercetătorii pot identifica perioade de răcire care au afectat suprafețe întinse.

Sedimentele lacurilor, documentele istorice și datele provenite din simulări climatice completează imaginea. Niciuna dintre aceste surse nu este suficientă singură, dar împreună pot reconstrui destul de precis felul în care o erupție vulcanică a influențat clima și societățile umane.

Lecția pentru lumea de astăzi

Erupțiile din anii 536 d.Hr. și 1257 d.Hr. arată cât de sensibilă este clima la schimbările rapide din atmosferă. Un singur eveniment vulcanic poate reduce temperaturile timp de mai mulți ani și poate destabiliza sistemele agricole de care depind milioane de oameni.

Totuși, există o diferență importantă între răcirea vulcanică și încălzirea globală actuală. Aerosolii vulcanici produc, de regulă, o răcire temporară, în timp ce acumularea gazelor cu efect de seră provoacă o încălzire de lungă durată. Efectele pot fi opuse, dar ambele demonstrează cât de puternic poate influența atmosfera echilibrul climatic al planetei.

Studierea erupțiilor istorice nu este doar o călătorie în trecut. Ea îi ajută pe cercetători să înțeleagă cât de vulnerabile sunt agricultura, sănătatea publică și infrastructura în fața unor schimbări climatice bruște. Într-o lume cu o populație numeroasă și cu sisteme alimentare interconectate, o răcire temporară de amploare ar putea avea consecințe mult mai extinse decât în Evul Mediu.

Erupțiile vulcanice care au întunecat cerul ne amintesc că istoria climei nu a fost niciodată liniară. Uneori, câteva ore de activitate geologică pot modifica atmosfera pentru luni sau ani și pot schimba profund viața oamenilor de pe continente aflate la mii de kilometri distanță.