Ciuma lui Iustinian este numele popular dat pandemiei de ciumă bubonică din timpul Imperiului Bizantin, care a apărut pentru prima dată în izvoarele istorice în anul 541 d.Hr. Pandemia a reapărut în valuri următorii două sute de ani, încheindu-se în 750 d.Hr.
Denumirea pandemiei provine de la faptul că ea corespunde calendaristic cu domina împăratului Iustinian (526-565 d.Hr.). Iustinian, care își avea reședința la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, s-a îmbolnăvit și el de ciumă bubonică, însă a supraviețuit bolii.
Deoarece au existat mai multe pandemii de ciumă bubonică, istoricii consideră Ciuma lui Iustinian drept prima pandemie de ciumă bubonică, pentru a o distinge de ce de a două pandemie de ciumă (Moartea Neagră) din secolul XIV și a treia pandemie de ciumă din secolul XIX.
Savanții încă dezbat originile Ciumei lui Iustinian. Unele surse plasează originea pandemiei pe continentul african, în timp ce alte dovezi sugerează că aceasta ar fi apărut în Asia Centrală.
De fapt, ciuma bubonică este o boală foarte veche, iar oamenii de știință au detectat ADN-ul agentului patogen al bolii, bacteria Yersinia pestis, în rămășițele umane din timpul Neoliticului Târziu (4.500-2.000 Î.Hr.).
Știm că ciuma a lovit prima dată orașele din sud-estul Mediteranei, apoi a trecut prin Levant și a ajuns în capitala imperiului, Constantinopol, unde este menționată pentru prima oară în anul 541 d.Hr. După aceea, s-a răspândit în regiunile din vestul fostului Imperiu Roman, ajungând în Germania și Insulele Britanice.
În trecut, savanții credeau că șobolanii sunt principalii vectori ai bolii – în sensul că șobolanii purtau purici, care funcționau ca gazde ale bacteriei și infectau oamenii. Totuși, oamenii, care aveau și ei purici și păduchi, puteau transmite direct boala în comunitate.
Cea mai bună sursă de informații privind Ciuma lui Iustinian este Procopius din Cezareea (în Israelul de astăzi), un înalt oficial roman care a trăit în Constantinopol în timpul primului val de ciumă (542-543 d.Hr.). Procopius oferă numeroase perspective în privința cauzelor și simptomelor bolii, descriind umflarea nodulilor limfatici, precum și mortalitatea extrem de ridicată și impactul psihologic al bolii.
Moartea Neagră, pandemia care a devastat Europa
Moartea Neagră a fost o epidemie globală de ciumă bubonică devastatoare, care a lovit Europa și Asia la mijlocul anilor 1300 [...]
O altă sursă excelentă de informații este Ioan din Efes (în Turcia de astăzi), un episcop din Siria care a trăit în același timp cu Procopius. Acesta a scris despre ciuma din Palestina și Siria, iar narativul său se aliniază cu cel al lui Procopius, ceea ce dovedește că cei doi vorbesc despre aceeași boală.
Cum se manifesta Ciuma lui Iustinian
În scrierile lor, Procopius și Ioan din Efes descriu ciuma în detalii groaznice, de la simptomele fizice ale bolii (febră, frisoane, dezorientare, buboaie umflate și purulente), până la impactul ei perturbator asupra vieții cotidiene.
Aflăm, de exemplu, că numărul morților din cauza bolii a depășit rapid capacitatea familiilor de a-și îngropa în mod corespunzător pe cei dragi. În mod surprinzător, ambii martori raportează că situația a devenit atât de gravă în Constantinopol, încât guvernul lui Iustinian a trebuit să direcționeze îndepărtarea cadavrelor din oraș și înmormântarea lor în masă în afara zidurilor.
În timp ce astăzi suntem obișnuiți ca statul să asiste publicul în situații de urgență, în special cu manipularea cadavrelor și înmormântările, intervenția lui Iustinian în îngrijirea morților a fost fără precedent.
Ce este ciuma bubonică
Timp de multe secole, istoricii nu au putut decât să speculeze că boala care l-a îmbolnăvit pe Iustinian și a provocat atât de multă suferință în Constantinopol și Siria a fost cu adevărat ciuma bubonică. Oamenii de știință, totuși, i-au ajutat pe istorici să răspundă la această întrebare, dezvoltând tehnici pentru extragerea și analizarea probelor de ADN din rămășițele umane antice.
Datorită cercetărilor recente ale paleogeneticienilor, care au reușit să izoleze și să identifice ADN-ul bacteriei Y. pestis din pulpa dinților umani din secolele VI, VII și VIII, acum știm cu certitudine că ciuma bubonică a circulat în jurul Bizanțului și fostului Imperiu Roman de Apus.
Ciuma bubonică este o infecție bacteriană, pe care astăzi medicii o vindecă relativ ușor cu antibiotice. Cu toate acestea, fără astfel de tratamente moderne, Ciuma lui Iustinian a îmbolnăvit și a ucis un număr mare de oameni, cu o rată a mortalității de 60-80% pentru persoanele infectate.
Aceasta înseamnă că, în timp ce rata de deces a bolii a fost extrem de mare (mult mai mare decât în cazul COVID-19), nu toți cei care au contractat ciuma au murit. Iustinian însuși a luat boala și a supraviețuit.
Cu toate acestea, ca toate bolile pre-moderne, cel mai important factor de risc în contractarea bolii a fost geografia. O persoană bogată, chiar și un împărat, care locuia într-un oraș dens populat precum Constantinopolul, avea mult mai multe șanse să ia ciuma decât un țăran sărac care trăia într-o fermă izolată.
Pentru o perioadă foarte lungă de timp, istoricii au crezut că Ciuma lui Iustinian, împreună cu invaziile barbare, au contribuit direct la căderea Imperiului Roman. Ei au susținut că ciuma a fost un eveniment global, catastrofal, care a ucis milioane de oameni, a paralizat economia, a împiedicat dezvoltarea urbană, a destabilizat armata și, în general, a adus sfârșitul Antichității și începutul a ceea ce se numea „Epoca Întunecată”.
Istoricii credeau că ciuma a avut acest impact devastator, deoarece martorii oculari ai pandemiei spun această poveste. Pentru ei, durerea și suferința pe care ciuma le-a provocat în mod clar în comunitățile lor locale nu puteau fi povestite decât în termeni apocaliptici. De fapt, Ioan din Efes, un episcop creștin evlavios, a susținut că ciuma era pedeapsa divină pentru numeroasele păcate ale omului.
Cu toate acestea, recent, o echipă de cercetători a dezmințit în mare măsură această narațiune populară. Mai multe studii recente, care examinează o serie de indicatori precum producția economică, activitatea statului, dezvoltarea urbană și puterea militară, au demonstrat că Ciuma lui Iustinian a fost, în realitate, un eveniment în mare măsură localizat, care, deși a avut un impact clar asupra Constantinopolului și a altor câteva orașe, a avut un efect mai limitat asupra altor comunități mai mici.
De exemplu, un studiu al resturilor de polen fosilizate – un indicator excelent al producției agricole și, prin urmare, al activității economice antice – arată clar că nu a existat nicio scădere marcată a agriculturii în estul Mediteranei în anii imediat următori izbucnirii ciumei.
Pe scurt, în timp ce ciuma a provocat cu siguranță durere și suferințe extraordinare pentru oamenii din orașele afectate, ea nu a provocat sfârșitul Romei.