O relicvă străveche de la începuturile sistemului nostru solar, asteroidul Bennu are o istorie de peste 4,5 miliarde de ani. Cele mai recente dovezi sugerează că structura chimică și mineralogică de astăzi a asteroidului s-a păstrat nealterată de la formarea sa. Asteroidul ar putea conține molecule organice similare cu cele care au stat la baza apariției vieții pe Pământ.
Mărime și distanță
Având un diametru de aproximativ jumătate de kilometru, Bennu este minuscul în comparație cu planetele. De exemplu, Mercur, cea mai mică planetă din Sistemul Solar, are un diametru de peste 4.800 de kilometri.
Distanța medie față de Soare a asteroidului este de circa 168 de milioane de kilometri, ceea ce reprezintă puțin mai mult decât distanța medie dintre Soare și planeta noastră.
Orbită și rotație
Bennu efectuează o rotație completă în jurul Soarelui în 1,2 ani tereștri și o rotație completă în jurul propriei axe în 4,3 ore. Bennu se apropie de Pământ la fiecare șase ani, dar la distanțe diferite de fiecare dată. Planul său orbital este înclinat cu 5 grade față de cel al Pământului. Ecuatorul asteroidului este înclinat cu circa 175 de grade.
Formare
Probabil că Bennu s-a desprins dintr-un asteroid mult mai mare, bogat în carbon, în urmă cu între 700 de milioane și două miliarde de ani. Este posibil să se fi format în Centura Principală de Asteroizi, dintre Marte și Jupiter, după care s-a apropiat mai mult de Pământ.
Oamenii de știință cred că o coliziune cataclismică a făcut ca un asteroid bogat în carbon, cu diametrul între 100 și 200 km, să se fragmenteze în mai multe obiecte, printre care și Bennu. Asteroidul a ajuns în apropierea Pământului datorită interacțiunilor gravitaționale cu planetele gigantice din sistemul nostru solar și datorită efectului Yarkovsky – forța care împinge corpurile cerești rotitoare în urma absorbției de către acestea a luminii solare și reemiterii căldurii sub formă de radiație infraroșie.
Structură
Asteroidul Bennu seamănă cu un titirez – o formă a cărei origine oamenii de știință nu o înțeleg pe deplin.
Din punct de vedere al compoziției, deoarece Bennu seamănă cu meteoriții bogați în carbon descoperiți pe Pământ, cercetătorii cred că asteroidul este alcătuit dinn unele dintre cele mai vechi materiale din Sistemul Solar. Aceste materiale s-au format în stelele mari, aflate pe moarte, inclusiv în exploziile supernovelor, cu mult înainte de nașterea sistemului nostru solar. Meteoriții similari cu Bennu în privința culorii sau a proprietăților spectrale conține adesea substanțe organice, dar care nu provin neapărat dintr-o sursă biologică.
Asteroidul Bennu a luat prin surprindere oamenii de știință în decembrie 2018, atunci când sonda spațială OSIRIS-REx a NASA s-a apropiat de asteroid pentru a preleva probe. Aceștia au constatat că suprafața asteroidului este presărată cu bolovani în loc de a fi netedă și nisipoasă, așa cum sugerau observațiile efectuate de pe Pământ. S-a observat, de asemenea, că Bennu aruncă în spațiu particule de rocă.
După analizarea eșantioanelor colectate de OSIRIS-REx, oamenii de știință au constatat ceva uimitor: sonda spațială s-ar fi scufundat sub suprafața lui Bennu dacă nu și-ar fi activat imediat propulsoarele după colectarea probelor de la suprafață. Se pare că materia care alcătuiește asteroidul este slab împachetată și formează legături slabe, neavând consistența solidă a unui asteroid obișnuit.
Suprafață
Sonda OSIRIS-REx a dezvăluit că suprafața lui Bennu este mult mai rugoasă decât estimaseră cercetătorii pe baza observațiilor radar. Bennu este acoperit complet cu roci și bolovani, unii cu diametrul de 22 de metri. Mai mult, observațiile realizate de sonda OSIRIS-REx au arătat că de pe suprafața asteroidului se desprind particule de rocă, dintre care unele sunt pierdute în spațiu, iar altele cad înapoi pe suprafață.
Probabilitatea de existență a vieții
Bennu nu exercită suficientă atracție gravitațională pentru a putea avea atmosferă. De aceea, pe suprafața asteroidului nu există condiții propice pentru apariția vieții așa cum o știm noi. Temperaturile variază de la 116 grade Celsius până la -100 de grade Celsius. Apa nu poate exista în stare lichidă.
Sursa: NASA