La mult timp după accidentul Deepwater Horizon, țărmurile mlăștinoase ale Golfului Mexic încă mai suferă de pe urma dezastrului. Iarba de mlaștină a acumulat produse petroliere care sufocă plantele, iar solul a continuat să se dezintegreze în mod accelerat, ceea ce a făcut ca linia țărmului să se retragă mai rapid decât în mod normal, potrivit unui nou studiu publicat în Environmental Pollution, citat de Science News.
În urma exploziei din aprilie 2010, platforma petrolieră Deepwater Horizon a deversat aproape 800 de milioane de petrol în apele oceanului. Dezastrul a omorât zeci de oameni și un număr necunoscut de viețuitoare marine. Iar petrolul și derivatele sale s-au dovedit a fi catastrofale pentru ecosistemul Golfului Mexic.
Scurgerea de petrol a cauzat, de asemenea, daune structurale țărmului, prin omorârea plantelor de mlaștină esențiale pentru menținerea integrității solului. Acest lucru face coasta mai vulnerabilă în fața furtunilor tropicale, a căror intensitate ar putea crește datorită schimbărilor climatice.
După accidentul Deepwater Horizon, cercetătorii de la Louisiana State University din Baton Rouge au efectuat, de trei ori pe an, timp de opt ani, teste are rezistenței solului și au analizat conținutul de produse petroliere din acesta. Ei au studiat, de asemenea, imaginile din satelit din perioada 1998-2021, pentru vedea cum arăta vegetație de mlaștină înaintea, în timpul și după scurgerea de petrol.
Testele din teren au arătat că, imediat după accidentul Deepwater Horizon, concentrația de compuși aromatici din solul mlaștinii a crescut de la 23,9 nanograme pe gramul de sediment până la 17.152 de nanograme pe gram, în anul 2011. În 2018, nivelurile au coborât la 247 de nanograme pe gram – de zece ori mai mari decât înainte de dezastru.
Rezistența solului s-a redus la jumătate după accident. Înainte de accident, rezistența medie a primilor 30 cm de sol era de 26,9 kilopascali. Însă după accident, rezistența a scăzut la 11,5 kilopascali, în 2011. Chiar dacă rezistența solului a început să se refacă la o rată de 5% pe an, ea nu se refăcuse complet în anul 2018, când s-a încheiat proiectul.
Unul dintre motive este reprezentat de furtunile care au măturat regiunea în anii de după accident. Scurgerea inițială de petrol a omorât plantele de la țărm, iar solul menținut de rădăcinile acestora s-a dezintegrat și a fost luat de ape. Dar petrolul a rămas în apa oceanului și a fost împins mai mult în zona de mlaștină, unde a omorât și mai multe plante.
Analiza imaginilor din satelit a arătat că rata de pierdere a mlaștinii s-a dublat după accident. Linia țărmului din zona studiată deja se retrăgea cu 0,8 metri în fiecare an înainte de scurgere, datorită unei combinații de factori naturali și umani. Însă retragerea a ajuns la aproape 1,7 metri pe an după accident, iar în 12 luni după ce uraganul Isaac a lovit coastele Louisianei, linia țărmului s-a retras cu circa 2,5 metri.
Alte studii pun sub semnul întrebării faptul că deversarea de petrol afectează eroziunea țărmului, mai degrabă decât furtunile din ultimul deceniu. Însă uraganul Katrina, care a lovit coasta Louisianei în anul 2005, cu mulți ani înainte de accidentul Deepwater Horizon, nu a provocat o retragere atât de semnificativă a țărmului.
Sursa: Science News