O bacterie din nas înrăutățește simptomele rinitei alergice

publicat de Florin Mitrea
212 vizualizări
Streptococ invadând o celulă (ilustrație)

O bacterie des întâlnită în căile nazale ale persoanelor cu rinită alergică le poate înrăutăți simptomele alergiei, potrivit unui raport publicat în Nature Microbiology. Tratamentele care vizează această  bacterie ar putea oferi o modalitate de a tempera scurgerile nazale.

Rinita alergică (sau febra fânului) apare atunci când alergenii, cum sunt polenul sau mucegaiul, declanșează o reacție inflamatorie în căile nazale, ceea ce duce la mâncărime, strănut și scurgeri abundente de mucus. Cercetătorii au analizat compoziției populației microbiene din nările a 55 de persoane cu rinită alergică și de la 105 persoane care nu aveau această afecțiune. Rezultatele au arătat existența unei diversități mai reduse a microbiomului nazal al persoanelor cu febra fânului și prezența din abundență a bacteriei Streptococcus salivarius.

S. salivarius era de 17 ori mai abundentă în nările persoanelor cu alergie decât la persoanele fără alergie, spune Michael Otto, microbiolog la Institutul Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din Bethesda, S.U.A. Acest dezechilibru pare a juca un rol în accentuarea simptomelor alergice. În cadrul experimentelor de laborator efectuate pe celule din mucoasa nazală, bacteria a crescut producția de proteine ce stimulează inflamarea.

Cercetătorii au descoperit că S. salivarius se leagă foarte bine de celulele care căptușesc căile respiratorii expuse la alergeni și bogate în mucus. Iar acest contact apropiat pare să facă diferența. Aceasta înseamnă că substanțele de pe suprafața celulei bacteriene implicate în declanșarea fenomenelor inflamatorii – obișnuite în rândurile bacteriilor – sunt suficient de aproape pentru a-și exercita efectele asupra celulelor.

Febra fânului, care perturbă activitățile zilnice și somnul, afectează până la 30% dintre persoanele adulte din Statele Unite. Însă orice tratament nou trebuie să aibă în vedere evitarea afectării bacteriilor benefice care trăiesc în nas.

Proteinele de pe suprafața lui S. salivarius, importante pentru abilitatea bacteriei de a se lega de celulele acoperite de mucus, ar putea reprezenta o țintă a noilor tratamente. Bacteria se leagă de proteinele numite mucine, care se întâlnesc în mucusul nazal. O mai bună cunoaștere a proteinelor de pe suprafața lui S. salivarius ar putea ajuta la dezvoltarea unor metode de blocare a aderenței acestora la suprafața celulelor mucoasei nazale.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii