Cu ajutorul datelor colectate de Telescopul Chandra, un observator cu raze X al NASA, o echipă de astronomi a studiat un sistem stelar format după explozia unei supernove. Cercetătorii au putut determina caracteristicile stelei moarte.
Sistemul binar GRO J1655-40 este localizat la o distanță de aproximativ 5.500 de ani-lumină față de Pământ. El este alcătuit dintr-o gaură neagră cu masa de aproape șapte mase solare și o stea cu masa de circa jumătate.
Însă situația acestui sistem stelar nu a fost întotdeauna așa. Inițial, GRO J1655-40 cuprindea două obiecte cosmice luminoase. Dar steaua mai masivă și-a epuizat mai repede combustibilul nuclear și a explodat sub forma unei supernove. Straturile sale exterioare au fost aruncate în spațiu și au căzut pe steaua însoțitoare, în timp ce straturile interioare au intrat în colaps, ducând la formarea unei găuri negre.
În decursul timpului, distanța dintre gaura neagră și steaua însoțitoare a scăzut datorită pierderii energiei sistemului, mai ales sub influența undelor gravitaționale. Aceasta a determinat gaura neagră să atragă materia din steaua învecinată, returnând o parte din materia care inițial a făcut parte din straturile exterioare ale stelei devenite supernovă.
Chiar dacă cea mai mare parte a acestei materii a căzut în gaura neagră, o cantitate mică a creat un disc în jurul acesteia. Sub influența acțiunii unor câmpuri magnetice puternice și a forțelor de frecare de la nivelul acestui disc, materia este aruncată în spațiul interstelar sub forma unor vânturi puternice.
Tocmai aici își intră în rol arheologia spațială. Utilizând Telescopul Chandra, astronomii au observat sistemul GRO J1655-40 în anul 2005, moment în care acesta era foarte strălucitor în domeniul razelor X. Telescopul a detectat semnăturilor unor elemente individual prezente în vânturile stelare ale găurii negre, obținând un spectru detaliat.
Apoi oamenii de știință au putut reconstitui o serie de caracteristici-cheie ale stelei care a explodat, comparând spectrul detectat cu simulările de supernove efectuate pe computer. Potrivit rezultatelor obținute, steaua dispărută avea o masă de aproximativ 25 de mase solare și era mult mai bogată în elemente mai grele decât heliul, comparativ cu soarele nostru.
Sursa: Universe Magazine