Există un grup restrâns de oameni care prezintă o rezistență genetică la virusul SARS-CoV-2 și care nu se îmbolnăvesc de COVID-19, potrivit unui articol publicat în National Geographic. Oamenii de știință caută acum să înțeleagă cum ar putea funcționa o astfel de rezistență la COVID-19 și dacă trăsătura ar putea fi valorificată pentru a dezvolta noi medicamente împotriva bolii.
Consorțiul internațional numit COVID Human Genetic Effort caută variații genetice care ar putea dezvălui de ce unii oameni nu se îmbolnăvesc niciodată de COVID-19. Utilizând probe de salivă prelevate de la persoane care îndeplinesc criteriile studiului, oamenii de știință caută porțiuni ale genelor ce codifică proteine pentru a descoperi eventuale mutații absente în secvențele genetice ale oamenilor care au suferit forme grave sau moderate ale bolii.
Rezistența la alte infecții virale
De multă vreme s-a considerat că rezultatul unei infecții depinde de trăsăturile genetice ale agentului patogen. Însă, în ultimele două decenii, oamenii de știință au desfășurat așa-numitele studii de asociere la nivelul întregului genom pentru a identifica anumite gene sau regiuni ale ADN-ului ce ar putea fi puse în legătură cu anumite boli. Aceste studii compară secvențele genetice de la persoanele infectate cu cele de la persoanele sănătoase și caută corelații între mutații și rezistență.
În anul 1996, această metodă a permis biologului molecular Stephen O’Brien și colegilor săi să descopere o mutație genetică rară ce protejează împotriva virusului imunodeficienței umane (HIV), care provoacă SIDA.
Majoritatea oamenilor prezintă un receptor de proteine pe suprafața anumitor celule imunitare denumit receptor de chemokine 5 (CCR5). Acest receptor permite HIV să se lege și să pătrundă în celulă. Însă cercetătorii au descoperit că anumiți oameni prezintă o mutație care inactivează acest receptor.
Pentru a avea rezistență, un individ are nevoie de două copii ale așa-numitei mutații delta-32 – câte una de la fiecare părinte. O singură copie încă permite virusului să infecteze celulele, deși încetinește avansarea infecției către dezvoltarea SIDA.
De asemenea, oamenii de știință au identificat o mutație a unei gene diferite ce conferă rezistență la anumite tulpini de norovirus – virusuri care reprezintă cauza majoră a gastroenteritei acute la nivel mondial. Această mutație împiedică norovirusul să pătrundă în celulele epiteliale din tractul digestiv al omului.
Acestea sunt doar câteva exemple care au sugerat că unii oameni ar putea prezenta mutații similare care i-ar proteja de COVID-19.
Bazele genetice ale rezistenței la COVID-19
Oamenii de știință au emis ipoteza că, dacă o persoană este expusă de mai multe ori la virus, dar nu se îmbolnăvește niciodată de COVID-19, atunci ea ar putea purta o mutație care să-i confere rezistență la virus.
O țintă promițătoare este gena care codifică receptorul ECA2 (enzima de conversie a angiotensinei 2) uman și genele care reglează expresia sa la suprafața celulelor. Virusul SARS-CoV-2 trebuie să se lege de ECA2 pentru a pătrunde în celule și a le infecta. O mutație care modifică structura și expresia receptorului ar putea bloca virusul să se lege și să provoace infecția.
Totuși, este posibil să existe alți factori biologici dincolo de receptorul ECA2 care ar putea explica de ce unii oameni nu dezvoltă infecții cu SARS-CoV-2.
Unii oameni ar putea poseda un sistem imunitar robust, care produce proteine antivirale denumite interferon de tip I, ce limitează replicarea virusului în interiorul celulelor. Aceste proteine constituie prima linie de apărare a organismului și apar înainte ca anticorpii împotriva virusului să se fi format.
O altă ipoteză este aceea că celulele imunitare numite celule T cu memorie care s-ar fi format în timpul întâlnirilor cu coronavirusurile anterioare, cum sunt cele ce produc o răceală obișnuită, ajută la limitarea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2 la anumiți pacienți.
În anul 2020, înainte de startul campaniilor de vaccinare, un studiu a descoperit o prezență însemnată a celulelor T cu memorie la personalul sanitar care fusese expus la virus, dar nu se îmbolnăvise.
Celulele T cu memorie ar fi putut îndepărta virusul foarte repede la unele persoane. Însă nu există nicio garanție că aceste persoane vor fi protejate de infecțiile viitoare.
Sursa: National Geographic