Spre deosebire de alte fenomene meteorologice extreme, așa cum sunt uraganele și furtunile din timpul iernii, seceta afectează oamenii din majoritatea zonelor climatice de pe glob – de la stepele aride din Sahel până în pădurile tropicale umede din Amazonia. Mai mult, este de așteptat ca seceta să se intensifice în multe regiuni din cauza schimbărilor climatice.
Recent, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a numit seceta drept ”următoarea pandemie”, sugerând că riscurile asociate acesteia sunt trecute cu vederea în prezent. Drept urmare, este esențial să înțelegem seceta și cauzele acesteia, pentru a putea prognoza riscurile din viitor și a lua măsurile de adaptare necesare.
Deficitul de precipitații se manifestă prin uscarea solurilor. Totuși, suprafața pământului joacă și ea un rol foarte activ în generarea precipitațiilor, deoarece furnizează umiditate atmosferei prin evaporare. Ce se întâmplă în timpul secetei solului, atunci când se evaporă mult mai puțină apă decât de obicei?
S-a emis ipoteza că acet lucru poate permite secetei să se extindă de la sine, deoarece oferă mai puțină umiditate pentru precipitații, nu doar local, ci și în aval. Până acum, existau puține dovezi ale acestei autopropagări a secetei, alimentată de solurile uscate. Însă studiul cercetătorilor de la Universitatea Ghent (Belgia), publicat în Nature Geoscience, furnizează dovezi în acest sens.
Autorii au analizat cele mai mari 40 de secete din istoria recentă. În cazul fiecărui eveniment, ei au urmărit aerul din regiunile secetoase, pe măsură ce seceta se extindea. Acest lucru le-a permis să calculeze cât de mult din deficitul de precipitații din aval a fost cauzat de uscarea solurilor din amonte. Concluzia lor a fost că, la nivel lunar, până la 30% din deficitul de precipitații poate fi cauzat de această autopropagare a secetei. În esență, secetele se propagă la fel ca incendiile de vegetație, spune Dominik Schumacher, autorul principal al studiului. În timp ce incendiile se propagă cu ajutorul vântului, aprinzând din ce în ce mai mult ”combustibil” din vecinătatea lor, secetele fac acest lucru prin reducerea precipitațiilor de pe terenurile din apropiere.
Cercetătorii au descoperit că fenomenul de autopropagare este cel mai intens în regiunile subtropicale uscate, cum ar fi Australia și Africa de Sud – în aceste regiuni, efectul limitator al umidității scăzute a solului asupra evaporării este cel mai puternic. Prin definiție, apa este deja în cantități limitate în zonele uscate, însă în aceste regiuni trăiește o parte considerabilă a populației umane, iar ele sunt utilizate pe scară largă pentru agricultură.
Prin urmare, deoarece se preconizează că zonele uscate se vor extinde din cauza schimbărilor climatice, caracterul de autopropagare al secetelor poate duce la evenimente mai extinse și cu o evoluție mai rapidă în viitor, exacerbând și mai mult deficitul de apă și consecințele sale socio-economice și de mediu.
Sursa: Phys.org