O descoperire arheologică realizată la Abric Romaní, în apropiere de Barcelona, Spania, oferă o perspectivă neobișnuit de detaliată asupra modului în care neanderthalienii prelucrau lemnul. Cercetătorii au identificat 597 de amprente ale unor obiecte din lemn, dintre care 13 corespund unor unelte sau obiecte domestice prelucrate. Printre acestea se numără două sulițe, obiecte ascuțite, posibile componente pentru adăposturi și urma unei măciuci din lemn. Descoperirea sugerează că lemnul ocupa un loc important în tehnologia neanderthalienilor, chiar dacă urmele sale sunt rare în siturile arheologice.
Imaginează-ți o comunitate de oameni care trăiesc în Europa cu zeci de mii de ani înaintea apariției agriculturii. În jurul ei se află păduri, animale sălbatice și un peisaj în care supraviețuirea depinde de capacitatea de a găsi hrană, de a se adăposti și de a transforma resursele naturale în instrumente utile. Pietrele pot fi cioplite în lame și răzuitoare, dar multe dintre obiectele necesare vieții de zi cu zi trebuie realizate dintr-un material mult mai ușor de modelat: lemnul.
Pentru neanderthalieni, această resursă ar fi putut fi la fel de importantă ca piatra. Totuși, arheologii au avut mult timp la dispoziție o imagine incompletă a tehnologiei lor. În timp ce uneltele din piatră pot rezista sute de mii de ani, lemnul se descompune, iar obiectele confecționate din el dispar, de regulă, fără să lase urme ușor de recunoscut.
O descoperire din Spania schimbă această perspectivă. Într-un adăpost sub stâncă numit Abric Romaní, cercetătorii au găsit sute de urme mineralizate ale unor obiecte din lemn. Nu este vorba doar despre câteva bețe care ar fi putut fi folosite întâmplător, ci despre un ansamblu ce sugerează o utilizare diversificată a lemnului, de la unelte și arme până la obiecte domestice și posibile elemente de construcție.
Abric Romaní, o fereastră rară către viața neanderthalienilor
Situl arheologic Abric Romaní, situat în Catalonia, în apropiere de Barcelona, este deosebit de valoros pentru studiul comunităților umane din Paleoliticul mijlociu. Aici, straturile succesive de sediment păstrează urmele unor ocupații preistorice și oferă indicii despre activitățile desfășurate de neanderthalieni.
Noul studiu a scos la iveală 597 de amprente asociate unor obiecte din lemn. Dintre acestea, 13 au fost identificate drept unelte prelucrate sau obiecte domestice. Diferența dintre cele două cifre este importantă: nu fiecare amprentă reprezintă automat o unealtă, iar interpretarea arheologică trebuie să țină cont de forma și caracteristicile fiecărei urme.
Chiar și așa, varietatea obiectelor identificate este remarcabilă. Cercetătorii au descris două sulițe, elemente de lemn cu vârfuri ascuțite care ar fi putut servi la săpat, stâlpi ce ar fi putut face parte dintr-un adăpost și un trepied. Au fost identificate și patru obiecte din scoarță carbonizată, posibil folosite ca tăvi sau recipiente pentru alimente.
Una dintre cele mai interesante piese este amprenta unei măciuci din lemn, aparent modelată intenționat pentru a fi folosită ca obiect de lovire. Funcția exactă nu poate fi stabilită cu certitudine, însă forma sa sugerează o prelucrare deliberată, nu simpla utilizare a unei crengi găsite pe sol.
Aceste vestigii nu ne permit să reconstituim fiecare gest al meșteșugarilor preistorici. Ele oferă însă ceva rar în arheologie: indicii concrete despre un domeniu tehnologic care, în mod obișnuit, rămâne aproape invizibil.
Cum au supraviețuit urmele lemnului timp de zeci de mii de ani
În mod obișnuit, lemnul este unul dintre cele mai dificile materiale de studiat atunci când cercetătorii încearcă să reconstituie tehnologia comunităților preistorice. Spre deosebire de silex, care poate rezista în sol perioade extrem de lungi, lemnul este atacat de microorganisme și se descompune relativ repede. Pentru ca un obiect din lemn să ajungă până în prezent, trebuie să beneficieze de condiții de conservare neobișnuite.
La Abric Romaní, aceste condiții au creat o adevărată arhivă minerală. În timp ce obiectele din lemn se aflau în sediment, carbonatul de calciu s-a depus în jurul lor, formând straturi minerale. În cele din urmă, materialul organic a putrezit, dar în rocă a rămas amprenta formei sale inițiale. Cu alte cuvinte, lemnul a dispărut, însă conturul obiectelor a supraviețuit.
Fenomenul seamănă cu realizarea unui mulaj: materialul original dispare, iar în locul său rămâne o reproducere a suprafeței sale. În anumite cazuri, aceste amprente sunt atât de bine conservate încât specialiștii pot observa detalii microscopice, inclusiv structuri la nivel celular, care ajută la identificarea originii vegetale a urmelor.
Această conservare excepțională este esențială pentru interpretarea descoperirii. Fără ea, multe dintre obiectele respective ar fi dispărut fără urmă, iar imaginea noastră despre activitățile neanderthalienilor ar fi rămas dominată de uneltele din piatră.
Există aici o lecție importantă pentru arheologie: ceea ce nu găsim în trecut nu este neapărat ceea ce oamenii preistorici nu au folosit. Uneori, absența unui obiect din registrul arheologic reflectă mai degrabă fragilitatea materialului decât limitele tehnologiei celor care l-au fabricat.
Sulițe, măciuci și unelte pentru activitățile cotidiene
Diversitatea obiectelor identificate la Abric Romaní sugerează că lemnul nu era rezervat unei singure categorii de activități. El putea fi transformat în arme, unelte pentru lucrări practice și componente destinate amenajării spațiului de locuit.
Cele două sulițe identificate sunt deosebit de interesante deoarece ilustrează potențialul lemnului în realizarea armelor. O bucată de lemn aleasă și prelucrată corespunzător putea deveni un instrument de vânătoare, iar forma sa putea fi adaptată scopului urmărit. Obiectele ascuțite descoperite în același sit ar fi putut fi folosite pentru săpat, deși funcția lor exactă rămâne incertă.
La fel de intrigantă este măciuca. În cazul ei, cercetătorii au identificat o formă compatibilă cu un obiect modelat pentru lovire. Totuși, nu se poate stabili cu certitudine dacă era folosită la vânătoare, pentru prelucrarea altor materiale, în confruntări sau în alte activități. Arheologii avertizează că funcția exactă a unor asemenea obiecte este dificil de determinat, mai ales când există puține exemplare comparabile.
Pe lângă unelte și arme, descoperirea include obiecte care ar fi putut avea un rol domestic. Patru fragmente de scoarță carbonizată ar putea reprezenta tăvi sau recipiente pentru alimente, în timp ce unele elemente din lemn ar fi putut servi la construirea unor adăposturi.
Aceste interpretări trebuie privite cu prudență: forma unui obiect poate sugera o utilizare, dar nu o demonstrează întotdeauna. Cu toate acestea, ansamblul descoperit susține ideea că neanderthalienii foloseau lemnul în moduri variate, nu doar ca material brut pentru bețe sau arme rudimentare.
Prelucrarea lemnului presupunea mai mult decât forță fizică
Pentru a transforma o ramură într-o unealtă eficientă, nu este suficient să o rupi dintr-un copac. Trebuie să alegi un material potrivit, să identifici forma adecvată și să îndepărtezi părțile inutile fără să distrugi obiectul. În funcție de utilizarea urmărită, poate fi necesară subțierea, ascuțirea sau ajustarea suprafeței.
Aceste operațiuni presupun o combinație de observație, coordonare motorie și anticipare a rezultatului. Un obiect destinat săpatului trebuie să reziste presiunii exercitate asupra vârfului, în timp ce o suliță trebuie să aibă o formă compatibilă cu modul în care urmează să fie utilizată.
Nu putem deduce din fiecare amprentă toate etapele procesului de fabricație. Descoperirea nu demonstrează, de una singură, existența unor ateliere specializate sau a unei diviziuni complexe a muncii. Ea arată însă că lemnul putea fi transformat într-o varietate de obiecte cu forme și funcții potențial diferite.
Această capacitate se înscrie într-o imagine tot mai nuanțată a neanderthalienilor. Cercetările din ultimele decenii au arătat că aceștia dispuneau de tehnologii variate și se adaptau mediilor în care trăiau. Utilizarea lemnului completează această imagine, adăugând un capitol important la istoria tehnologiei preistorice.
Mai mult, lemnul are proprietăți diferite de cele ale pietrei. Este mai ușor, poate fi elastic și poate fi modelat în forme alungite sau curbate greu de obținut dintr-un bloc de rocă. Într-un sistem tehnologic eficient, alegerea materialului potrivit pentru fiecare sarcină poate fi la fel de importantă ca îndemânarea celui care îl prelucrează.
Nu doar oamenii moderni au avut o tehnologie complexă
Mult timp, imaginea populară a neanderthalienilor a fost dominată de stereotipul unor hominizi primitivi, limitați la unelte simple din piatră. Descoperirile arheologice au modificat treptat această reprezentare, demonstrând că tehnologia lor era mai diversificată decât se credea.
Dovezi mai vechi indicau deja utilizarea lemnului de către hominini din Pleistocen. În Germania au fost descoperite arme din lemn datate la aproximativ 300.000 de ani, iar cercetări publicate în 2018 au descris unelte din lemn vechi de aproximativ 171.000 de ani, descoperite în Toscana, Italia. Alte obiecte preistorice din lemn au fost identificate în diferite regiuni ale Europei și Africii.
Totuși, atribuirea acestor obiecte unei anumite specii umane nu este întotdeauna simplă. Un artefact poate proveni dintr-un strat geologic asociat unei anumite populații, dar acest lucru nu înseamnă automat că persoana care l-a fabricat aparținea acelei specii. Contextul arheologic, datarea și caracteristicile obiectului trebuie analizate împreună.
Importanța descoperirii de la Abric Romaní constă tocmai în amploarea și varietatea ansamblului. În loc să ne bazăm pe unul sau două obiecte izolate, avem la dispoziție sute de amprente și un grup de artefacte interpretate ca unelte ori obiecte domestice.
Prin urmare, studiul nu demonstrează că neanderthalienii aveau exact aceleași practici tehnologice ca Homo sapiens. Ea arată însă că prelucrarea lemnului făcea parte din repertoriul lor tehnologic și că diferențele dintre cele două grupuri umane nu pot fi înțelese prin opoziția simplistă dintre o specie „primitivă” și una „avansată”.
Ce ne spune descoperirea despre viața de zi cu zi în Paleolitic
Când ne gândim la oamenii preistorici, ne imaginăm adesea scene spectaculoase de vânătoare, confruntări cu animale mari sau grupuri care se deplasează prin peisaje ostile. Însă cea mai mare parte a vieții era alcătuită, probabil, din activități mult mai obișnuite: pregătirea hranei, întreținerea uneltelor, amenajarea adăposturilor și procurarea materialelor necesare supraviețuirii.
Obiectele descoperite la Abric Romaní ne apropie tocmai de această dimensiune cotidiană. Dacă unele dintre interpretări se confirmă, neanderthalienii nu doar vânau și prelucrau piatra, ci utilizau lemnul pentru a-și organiza spațiul de viață și pentru a realiza obiecte cu funcții distincte.
Prezența unor posibile elemente de construcție este deosebit de sugestivă. Un stâlp sau o piesă de lemn folosită într-un adăpost nu are aceeași vizibilitate arheologică precum o suliță din piatră, dar poate spune multe despre modul în care oamenii își amenajau mediul. La fel, un recipient pentru hrană ar putea reflecta activități casnice care lasă rareori urme durabile.
Nu trebuie să transformăm aceste indicii într-o reconstrucție certă a vieții lor. Unele obiecte au funcții încă discutabile, iar amprentele nu oferă întotdeauna toate informațiile necesare. Dar tocmai această combinație dintre dovezi concrete și întrebări deschise face cercetarea atât de valoroasă.
În cele din urmă, situl spaniol ne amintește că istoria tehnologiei umane nu este alcătuită numai din invenții spectaculoase. Ea se construiește și din gesturi repetate, din cunoașterea materialelor și din capacitatea de a adapta resursele disponibile la nevoile vieții.
Sursa: Science Alert