Pneumonia, o afecțiune potențial mortală

publicat de Florin Mitrea
28 vizualizări
Pneumonia

Pneumonia este o afecțiune potențial mortală, cauzată de inflamarea țesutului pulmonar din unul sau ambii plămâni. Infecția deteriorează căptușeala delicată a acestui organ, determinând umflarea țesuturilor și scurgerea fluidelor în rețeaua fină de canale și saci de aer – numite alveole -, unde se face schimbul de moleculele de oxigen și dioxid de carbon.

Simptomele pot include o tuse care produce cantități semnificative de mucus verzui sau chiar cu sânge, dificultăți în respirație sau creșterea frecvenței respiratorii, pierderea poftei de mâncare, dureri în piept și febră.

Peste două milioane și jumătate de oameni din întreaga lume au murit din cauza pneumoniei în 2017. Aproximativ o treime dintre aceștia erau copii, ceea ce o face una dintre principalele cauze de deces pentru cei sub cinci ani, în special în țările în curs de dezvoltare.

De asemenea, vârstnicii se confruntă cu o rată ridicată a mortalității. În aceeași perioadă, au avut loc peste un milion de decese în rândul celor peste 70 de ani.

În țări precum S.U.A., din aproximativ un milion de oameni care solicită asistență medicală pentru această afecțiune în fiecare an, aproximativ 50.000 nu vor supraviețui.

Care sunt cauzele pneumoniei?

O varietate de afecțiuni și infecții pot expune persoanele riscului de pneumonie. Bacteriile infecțioase (cum ar fi Streptococcus pneumoniae), virusurile (cum ar fi coronavirusul SARS-CoV-2) sau ciupercile (cum ar fi speciile de Aspergillus), pot deteriora țesuturile plămânilor, determinând un răspuns imun. Inhalarea de lichide, în ceea ce se numește aspirație, poate provoca, de asemenea, o reacție similară.

Complicațiile, inclusiv moartea, pot apărea din lipsa de oxigen sau, în multe cazuri, septicemia (otrăvirea sângelui).

Persoanele cu fibroză chistică, astm sau afecțiuni autoimune sunt în special expuse riscului de pneumonie, la fel ca și fumătorii. Perioadele lungi petrecute pe un ventilator de spital pot crește, de asemenea, șansele de a dezvolta această infecție.

Cum se tratează pneumonia?

Este important ca pacienții cu pneumonie să primească suficient oxigen și hidratare, motiv pentru care majoritatea persoanelor diagnosticate cu această afecțiune trebuie să meargă la spital.

Infecțiile bacteriene pot răspunde bine la antibiotice dacă sunt depistate devreme, deși a existat o creștere semnificativă a tulpinilor rezistente la medicamente în ultimii ani.

Există, de asemenea, medicamente pentru infecții virale și infecții fungice, care pot necesita și intervenție chirurgicală.

Sursa: Science Alert

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii