Oncogenele sunt un grup de mutații genetice care pot cauza cancer. Ele sunt forme mutate ale genelor care controlează creșterea celulară. Atunci când aceste gene se transformă în oncogene, ele duc la creșterea și diviziunea celulară necontrolate.
Oncogenele sunt puternice. Cancerul apare atunci când câteva gene suferă mutații, însă studiile arată că o singură oncogenă poate declanșa creșterea celulară ce duce la cancer. Mai mult, anumite tipuri de cancer se bazează pe oncogene pentru a supraviețui. Înțelegerea acestor relații ajută oamenii de știință să dezvolte tratamente ce vizează direct oncogenele.
Cum funcționează oncogenele?
Pentru a înțelege funcționarea oncogenelor, trebuie să știm câte ceva despre proto-oncogene. Acestea sunt gene normale care pot suferi mutații sau modificări pentru a deveni oncogene.
Corpul nostru conține trilioane de celulele. Fiecare celulă conține diferite tipuri de gene care gestionează diferite activități. Proto-oncogenele controlează ciclul celular, adică procesele prin care celulele trec înainte de a se putea divide. Ele controlează, de asemenea, viteza cu care celulele cresc, momentul în care ele se divid și apoptoza (moartea celulară controlată).
Atunci când o proto-oncogenă suferă mutații și devine oncogenă, ea nu încetează transmiterea semnalelor care spun celulei să crească și să se dividă. Doar că celulele răspund prin a se înmulți mai rapid decât în mod normal, ceea ce duce la apariția tumorilor.
Proto-oncogenele pot suferi mutații pe trei căi diferite:
- Mutații punctiforme. Atunci când celulele se divid pentru a crea noi celule, ele își copie ADN-ul astfel încât noile celule să aibă propriul ADN distinct. Uneori, la nivelul unei singure molecule din ADN poate surveni o modificare, care face ca proto-oncogena să sufere o mutație.
- Amplificarea genelor. Poate avea loc în timp ce proto-oncogenele se replică și își fac prea multe copii.
- Rearanjarea cromozomului. Uneori, genele se deplasează pe un alt cromozom, printr-un proces denumit translocare, care creează o nouă genă anormală.
Oamenii de știință nu știu ce anume declanșează transformarea proto-oncogenelor în oncogene, dar bănuiesc că expunerea la reze X, lumină solară, toxine (cum sunt cele din fumul de țigară) și agenți infecțioși poate juca un rol.
Tipuri de oncogene
Cercetătorii au asociat aproximativ 100 de oncogene diferite cu diferite forme de cancer. De exemplu, circa 25% din toate tipurile de cancer implică genele Ras. Aceste gene controlează sinteza proteinelor care gestionează primirea semnalelor, creșterea și moartea celulelor.
Alte oncogene sunt legate de forme specifice de cancer, ca de exemplu:
- gena HER2 și cancerul de sân;
- gena BCR/ABL1 și leucemia mieloidă cronică;
- gena CMYC și limfomul Burkitt;
- gena NMYC și cancerul pulmonar și neuroblastomul;
- genele EGFR și EML4AK și adenocarcinomul pulmonar;
- gena KRAS și cancerul pancreatic și cancerul pulmonar.
Nu toate oncogenele produc cancer. Cancerul apare atunci când mai multe gene din grupul de gene suferă mutații. Oncogenele sunt doar un grup sau clasă de gene ce pot duce la cancer. Genele supresoare ale tumorilor sunt o altă clasă de gene a căror mutații pot duce la cancer.
Importanța oncogenelor pentru tratarea cancerului
De obicei, cancerul apare după ce mai multe tipuri de gene suferă mutații. De exemplu, majoritatea tumorilor canceroase arată indicii a 30 până la 60 de mutații genetice diferite. Însă în unele cazuri, cancerul poate apărea doar după ce câteva proto-oncogene devin oncogene. Este mai ușor de vizat o singură mutație genetică decât mai multe mutații, ceea ce face tratamentul mai eficient.
De exemplu, leucemia mielogenă cronică (CML) apare atunci când un singur tip de proto-oncogenă suferă mutații și devine oncogena BCR-ABL. Aceasta produce enzime anormale ce permit globulelor albe anormale să se dividă în mod necontrolat. Medicamentele inhibitoare ale tirozin-kinazei (TKI) sunt utilizate pentru blocarea enzimelor BCR-ABL, astfel încât celulele albe anormale să moară, iar cancerul să intre în remisie. Înainte de descoperirea acestui tratament, doar 5% dintre pacienții cu CML supraviețuiau după cinci ani.
Sursa: Cleveland Clinic