Norii de pe Venus sunt alcătuiți predominant din acid sulfuric. Cu toate acestea, o echipă internațională de oameni de știință de la universități din Europa și Statele Unite a publicat un studiu care ar putea spori semnificativ șansele de a găsi viață chiar și în astfel de condiții.
Posibilitatea existenței vieții pe Venus a fluctuat în decursul secolului trecut. Motivul este faptul că percepția lui Venus ca fiind o planetă umedă și prietenoasă cu viața a predominat în prima jumătate a secolului XX, dar ea s-a schimbat odată ce prima misiune a ajuns pe suprafața venusiană. Oamenii de știință și-au dat seama că acolo este un adevărat iad, lipsit de oxigen, cu o atmosferă incredibil de densă și fierbinte, cu acidul sulfuric căzând din cer sub formă de precipitații.
În astfel de condiții, chiar și cel mai robust vehicul de pe Pământ nu ar putea funcționa pentru mult timp. Drept urmare, de ceva vreme, Venus a devenit locul cel mai puțin probabil în care am putea găsi viață altundeva în sistemul nostru solar.
Viața din nori
Însă cu toate acestea, în ultimii ani, percepția a început să se schimbe din nou. Pe Venus au fost detectate amoniacul și fosfina, care adesea sunt produse de microorganismele de pe Pământ, deci pot fi asociate cu existența vieții. Bineînțeles, aceasta nu ar putea exista la suprafața planetei. Însă în straturile superioare ale norilor presiunea și temperatura sunt aproape normale. De aceea oamenii de știință și-au exprimat ideea de a căuta viața acolo. Este adevărat că norii mai conțin picături de acid sulfuric, pe lângă ceva clor și fier.
Toate acestea pun la îndoială existența formelor de viață. Totuși o serie de studii au confirmat posibilitatea existenței vieții în norii de pe Venus. Iar un nou studiu mai aduce un argument în favoarea acestei ipoteze. Cercetătorii au recreat în laborator norii venusieni și au introdus în ei acizi nucleici peptidici.
Din punct de vedere structural, aceste substanțe sunt rude apropiate ale ADN-ului. Ele sunt alcătuite din lanțuri lungi de nucleotide ce poartă informația genetică. Iar studiile au arătat că rămân stabili în condițiile existente în norii de pe Venus.
Cu toate acestea, acizii nucleici peptidici nu pot rezista la temperaturi mai mari de 50 de grade Celsius. Aceasta înseamnă că oamenii de știință își continuă căutările. Dar viața de pe Venus a devenit acum o chestiune mai realistă.
Sursa: Universe Magazine