Microplasticul migrează din intestin în alte organe

publicat de Florin Mitrea
2 vizualizări
Microplasticul migrează din intestin în alte organe

În fiecare zi, microplasticul ajunge în corpul nostru prin intermediul apei, hranei și chiar al aerului pe care îl respirăm. De aceea, cercetătorii de la Universitatea din New Mexico (UNM), S.U.A., au analizat impactul plasticului de dimensiuni microscopice asupra sistemului digestiv și asupra altor organe, cum sunt rinichii, ficatul și creierul.

Experții estimează că fiecare persoană ingerează aproximativ cinci grame de microplastic în fiecare săptămână – echivalentul masei unui card de credit. În timp ce alte studii s-au concentrat pe identificarea și cuantificarea acestor particule de plastic, noul studiu a investigat efectele lor interne, în particular asupra tractului gastrointestinal și a sistemului imunitar intestinal.

În cadrul experimentelor, șoarecii au fost expuși la microplastic prin intermediul apei de băut timp de patru săptămâni. Rezultatele s-au dovedit alarmante: microplasticul nu numai că a migrat din intestine în rinichi, ficat sau creier, dar a și perturbat căile metabolice din aceste organe.

Microplasticul poate traversa bariera intestinală

„Am putut detecta microplastic în anumite țesuturi după expunere”, spune Eliseo Castillo, expert în imunologia mucoaselor la UNM. „Aceasta ne arată că microplasticul poate traversa bariera intestinală și se poate infiltra în alte țesuturi. Acești șoareci au fost expuși timp de patru săptămâni. Imaginați-vă ce se întâmplă în cazul nostru, dacă suntem expuși de la naștere până la bătrânețe.”

Studiul stârnește îngrijorări despre potențialul microplasticului de a exacerba afecțiunile deja existente. Studiile anterioare au arătat că microplasticul afectează macrofagele – celulele imunitare care protejează organismul împotriva particulelor străine -, determinându-le să secrete molecule inflamatorii. În timpul inflamațiilor intestinale, cum sunt colita ulcerativă sau boala Crohn, macrofagele devin mai inflamatoare și se înmulțesc la nivelul intestinului.

O stradă dintr-un oraș

Microplasticul din corpul nostru

Particulele minuscule de plastic au fost descoperite peste tot, de la cele mai adânci locuri de pe Pământ, așa cum este Groapa Marianelor, până [...]

Pe de altă parte, este cunoscut faptul că microplasticul poate modifica microbiomul intestinal, însă mecanismul din spatele acestor modificări nu este încă clar.

De asemenea, aportul de microplastic este influențat de dietă. De aceea, oamenii de știință își propun să experimenteze cu mai multe tipuri de dietă pentru a vedea dacă există alimente care facilitează absorbția microplasticului la nivelul intestinului.

Afecțiuni asociate cu ingestia de microplastic

Extinderea și gravitatea riscurilor de sănătate asociate cu expunerea la microplastic sunt încă în curs de investigație. Sunt necesare mai multe studii pentru a înțelege implicațiile și mecanismele prin care microplasticul afectează sănătatea omului. Iată câteva impacturi potențiale:

  • vătămări fizice – microplasticul poate provoca vătămări fizice la nivelul țesuturilor, în special dacă particulele sunt ascuțite sau colțuroase; el poate irita sau perfora țesuturile tractului digestiv;
  • expunere chimică – microplasticul poate transporta poluanți, inclusiv chimicale toxice cum sunt metalele grele, bifenilii policlorurați (PCB) și bisfenolul A, care se pot scurge în corp; aceste substanțe prezintă efecte carcinogene și endocrine;
  • inflamare și răspuns imunitar – există dovezi că particulele de plastic pot declanșa răspunsuri inflamatorii sau pot afecta sistemul imunitar; particulele de dimensiuni mici pot fi confundate cu invadatori străini, ducând la un răspuns imunitar;
  • potențial de bioacumulare – microplasticul se poate acumula în corp în decursul timpului, mai ales pentru că nu este biodegradabil; efectele pe termen lung ale acestei acumulări nu sunt bine cunoscute;
  • efecte asupra sănătății intestinelor – studiile au arătat că particulele de microplastic pot afecta microbiomul intestinal, ducând la boli gastrointestinale sau la perturbarea absorbției nutrienților.

Sursa: Earth.com

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii