Microplasticul, adică particulele de plastic cu diametrul mai mic de cinci micrometri, reprezintă o problemă de mediu tot mai presantă. Aceste particule perturbă reproducerea, celulele imunitare și microbiomul intestinal, precum și funcțiile endocrine și neurale la speciile acvatice și la animalele de laborator. Un studiu recent publicat în revista Cell Reports sugerează că problemele sunt cu atât mai grave cu cât particulele de plastic sunt mai mici.
Potrivit lui Chao Wang, imunolog la Universitatea Soochow din Taipei, Taiwan, și coautor al studiului, hrănirea șoarecilor cu microplastic a indus un răspuns imunitar general mai puternic la nivelul intestinului, comparativ cu șoarecii hrăniți cu particule mai mari de plastic. Acest lucru susține cercetările anterioare, potrivit cărora interacțiunea plasticului cu celulele este dependentă de mărimea particulelor de plastic.
Autorii studiului au descoperit că nanoplasticul, definit ca particule de plastic cu diametrul mai mic de 500 de nanometri, este fagocitat mai cu ușurință de către macrofage, comparativ cu microplasticul (care măsoară până la cinci micrometri). Aceste particule de dimensiuni mici au indus un grad mai mare de vătămare a lizozomilor și o producție de citokine proinflamatorii de tipul interleukinei 1-beta (IL-1β), atât in vitro, cât și în intestinul șoarecilor.
Studiile recente au arătat că răspunsurile inflamatorii de la nivelul intestinului afectează creierul, fapt care a determinat autorii să analizeze axa intestin-creier. După două săptămâni de administrare zilnică la șoareci a unei doze de nanoplastic estimată la consumul zilnic uman, animalele expuse au manifestat o reducere a proceselor cognitive și a memoriei pe termen scurt. Șoarecii hrăniți cu nanoplastic au prezentat, de asemenea, celule microgliale și astrocite mai active, precum și limfocite T Th17-diferențiate.
În plus, cercetătorii au observat niveluri crescute de IL-1β în creierul șoarecilor hrăniți cu plastic, dar nu au descoperit celule producătoare de IL-1β la nivelul creierului, ceea ce sugerează că aceste efecte se datorează macrofagelor producătoare de IL-1β din intestin. Toate aceste modificări au fost asociate cu afectarea funcțiilor creierului.
Efectele neurologice ale ingerării de microplastic au fost intens documentate la speciile marine, deoarece poluarea cu plastic a corpurilor de apă este o problemă presantă. Particulele de plastic au efecte asupra peștilor și altor specii acvatice și se bioacumulează în organismele de pe nivelurile trofice superioare, inclusiv la oameni.
Cu toate acestea, chiar și după două luni de ingerare zilnică de nanoplastic, funcția cognitivă și tulburările de memorie pe termen scurt au fost atenuate prin blocarea IL-1β folosind fie un anticorp monoclonal, fie un inhibitor chimic și, mai promițător, prin încetarea expunerii la nanoplastic. La o lună după ce Wang și echipa sa au încetat să hrănească șoareci cu nanoplastic, au fost observate rezultate la fel de bune ca la șoarecii nehrăniți cu plastic.
Sursa: The Scientist