Enceladus este acoperit cu un strat gros de zăpadă

publicat de Florin Mitrea
45 vizualizări
Cratere pe Enceladus

Enceladus, satelitul lui Saturn, este acoperit cu un strat gros de zăpadă. În unele locuri, zăpada are o adâncime de 700 de metri, potrivit unui studiu recent.

Planetologii sunt fascinați de gheizerele de pe Enceladus, în compoziția căror intră vapori de apă și alte ingrediente, de când sonda Cassini le-a observat în anul 2005. Vaporii de apă probabil că provin dintr-un ocean sărat situat sub crusta de gheață.

O parte din această apă formează unul dintre inelele lui Saturn, însă ce mai mare parte cade înapoi pe suprafața satelitului. Înțelegerea caracteristicilor acestei zăpezi – grosimea ei și cât de densă și compactă este – ar putea ajuta la dezvăluirea istoriei lui Enceladus și la stabilirea bazei pentru viitoarele misiuni pe această lună.

Pentru a stabili grosimea zăpezii de pe Enceladus, oamenii de știință și-au îndreptat privirile către Pământ, mai exact asupra Islandei. Această țară insulară găzduiește formațiuni geologice denumite gropi înlănțuite (pit chains) – formațiuni de pământ rezultate în urma căderii rocilor, gheții și zăpezii în crăpăturile din scoarță. Astfel de formațiuni geologice apar peste tot în sistemul nostru solar, inclusiv pe Enceladus.

Studiile anterioare au sugerat o metodă de utilizare a geometriei și a unghiului sub care lumina cade pe suprafață pentru a măsura adâncimea acestor gropi. Aceste măsurători pot dezvălui apoi adâncimea materialul acumulat în interior.

Folosind imaginile preluate de sonda Cassini, oamenii de știință au stabilit că grosimea zăpezii variază pe suprafața lui Enceladus. Ea măsoară sute de metri în cele mai multe părți și 700 de metri în locul cel mai adânc.

Este dificil de înțeles cum s-a format atâta zăpadă pe suprafața lui Enceladus. Dacă gheizerele ar fi funcționat tot timpul ca în prezent, ar fi fost necesare 4,5 miliarde de ani – vârsta Sistemului Solar – pentru depunerea acestei cantități de zăpadă. Este greu de crezut că gheizerele au început să erupă imediat după formarea satelitului, apoi să fi funcționat constant de atunci. Chiar și în acest caz, straturile recente de zăpadă ar fi trebuit să le comprime pe cele mai vechi, ceea ce ar fi redus grosimea întregii pături de zăpadă.

Așadar, este puțin probabil ca stratul gros de zăpadă de pe Enceladus să se fi format în 4,5 miliarde de ani. Aceasta înseamnă că erupțiile gheizerelor trebuie să fi fost mai intense în trecut.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign