Criza climatică va costa lumea 38 de trilioane de dolari anual

publicat de Florin Mitrea
41 vizualizări
Criza climatică afectează planeta

Un studiu recent, publicat în revista Nature, sugerează că, chiar și în condițiile reducerii emisiilor de dioxid de carbon, economia globală se va confrunta cu o reducere de 19% a veniturilor până în anul 2050 din cauza impactului schimbărilor climatice. Potrivit studiului, aceste daune economice produse de criza climatică sunt de șase ori mai mari decât costurile necesare menținerii încălzirii globale sub limita de două grade Celsius (obiectivul Acordului de la Paris).

Pe baza datelor empirice culese în ultimii 40 de ani din peste 1.600 de regiuni ale lumii, oamenii de știință de la PIK (Potsdam Institute for Climate Impact Research) au analizat impacturile viitoare ale modificării climei asupra creșterii economice și persistența acestora.

„Reduceri semnificative ale veniturilor au fost prognozate pentru majoritatea regiunilor, inclusiv America de Nord și Europa, Asia de Sud și Africa fiind cele mai puternic afectate. Toate acestea sunt cauzate de impactul modificării climatului asupra diferitelor aspecte ce sunt relevante pentru creșterea economică, așa cum sunt producția agricolă, productivitatea muncii sau infrastructura”, spune Maximilian Kotz, cercetător la PIK și autorul principal al studiului.

Per total, daunele economice anuale au fost estimate la 38 de trilioane de dolari, cu un interval probabil de 19-59 de trilioane până în 2050. Aceste daune sunt rezultatul creșterii temperaturilor, modificării tiparelor precipitațiilor și variabilității temperaturilor. Luarea în considerare a fenomenelor meteorologice extreme, cum sunt furtunile și incendiile de vegetație, ar putea crește aceste costuri.

Criza climatică aduce costuri uriașe pentru S.U.A. și U.E.

„Analiza noastră arată că schimbările climatice vor provoca daune economice masive în următorii 25 de ani în aproape toate țările din lume, chiar și în țări dezvoltate precum Germania, Franța și Statele Unite”, spune Leonie Wenz, cercetător la PIK. „Aceste daune sunt urmările emisiilor din trecut. Vor fi necesare mai multe eforturi de adaptare dacă dorim să evităm cel puțin o parte a acestor daune. Și este nevoie să ne reducem emisiile drastic și imediat – altfel, pierderile economice vor deveni și mai mari în a doua jumătate a secolului.”

Până în prezent, proiecțiile globale ale daunelor economice cauzate de schimbările climatice se concentrează de obicei pe impacturile naționale ale temperaturilor medii anuale, pe orizonturi de lungă durată. Prin includerea celor mai recente descoperiri empirice privind impactul climatului asupra creșterii economice în peste 1.600 de regiuni subnaționale din întreaga lume în ultimii 40 de ani și concentrându-se pe următorii 26 de ani, cercetătorii au reușit să prognozeze în detaliu daunele subnaționale cauzate de schimbările de temperatură și precipitații, reducând în același timp marile incertitudini asociate cu proiecțiile pe termen lung. Oamenii de știință au combinat modele empirice cu simulări climatice de ultimă generație (CMIP-6). Foarte important, ei au evaluat, de asemenea, cât de persistent au afectat economia în trecut impacturile climatice și au luat în considerare și acest lucru.

Țările mai puțin responsabile vor suferi mai mult

Studiul mai evidențiază inechitatea considerabilă a impactului climatic: întâlnim daune aproape peste tot, dar țările de la tropice vor suferi cel mai mult pentru că sunt deja mai calde. Creșterile ulterioare ale temperaturii vor fi, prin urmare, cele mai dăunătoare acolo. Țările cel mai puțin responsabile pentru schimbările climatice vor suferi pierderi de venit cu 60% mai mari decât țările cu venituri mai mari și cu 40% mai mari decât țările cu emisii mai mari.

În plus, țările sărace sunt cele care dispun de cele mai puține resurse pentru a se adapta la modificarea climei. De aceea sunt necesare modificări structurale în direcția sistemelor de energie regenerabilă, care ne vor asigura securitatea și vor reduce costurile. A rămâne pe drumul pe care ne aflăm azi („business as usual”) va duce la consecințe catastrofale. Temperatura planetei poate fi stabilizată doar prin încetarea arderii combustibililor fosili (cărbuni, petrol și gaze).

Sursa: SciTechDaily

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii