Al treilea pacient declarat vindecat de infecția cu HIV

publicat de Florin Mitrea
48 vizualizări
Virusul HIV văzut la microscopul electronic cu transmisie

Un pacient în vârstă de 53 de ani din Germania a fost declarat vindecat de infecția cu virusul imuno-deficienței umane (HIV), după o procedură prin care i-au fost înlocuite celulele măduvei osoase cu celule stem rezistente la HIV provenite de la un donator.

Timp de mulți ani, pacienții cu HIV au fost supuși unei terapii antiretrovirale (ART) cu scopul de la reduce încărcătura virală la niveluri aproape nedetectabile și de a preveni astfel transmiterea virusului la alte persoane. Însă sistemul imunitar ține virusul blocat în anumite rezervoare din corp, iar dacă o persoană își întrerupe terapia antiretrovirală, virusul se poate replica și răspândi.

Un tratament adevărat ar elimina virusul din aceste rezervoare, fapt care pare să se fi întâmplat în cazul ultimului pacient. Bărbatul, identificat drept „pacientul din Düsseldorf”, și-a întrerupt terapia antiretrovirală în anul 2018 și a rămas neinfectat cu HIV de atunci.

Această terapie cu celule stem a fost pentru prima dată utilizată pentru tratarea lui Timothy Ray Brown, adesea cunoscut drept „pacientul din Berlin”. În anul 2007, lui Brown i s-a făcut un transplant de măduvă osoasă prin care celulele sale au fost înlocuite cu celule stem de la un donator sănătos, pentru tratarea leucemiei mieloide acute. Echipa care l-a tratat pe Brown a ales un donator cu o mutație genetică denumită CCR5Δ32/Δ32, care previne proteina CCR5 să fie exprimată la suprafața celulelor.  HIV utilizează această proteină pentru a pătrunde în celulele imunitare, deci mutația face celulele rezistente la virus. După procedură, Brown și-a putut întrerupe terapia antiretrovirală și a rămas neinfectat cu HIV până la moartea sa în anul 2020.

În anul 2019, cercetătorii au dezvăluit că aceeași procedură pare să-l fi vindecat pe Adam Castillejo, „pacientul din Londra”. Iar în 2022, oamenii de știință au anunțat că un pacient de New York a rămas neinfectat cu HIV timp de 14 luni după terapie, deși era prea devreme pentru a putea fi considerat vindecat.

Niveluri reduse ale virusului

Pacientul din Düsseldorf prezenta niveluri extrem de scăzute ale HIV, datorită terapiei antiretrovirale, atunci când a fost diagnosticat cu leucemie mieloidă acută. În anul 2013, o echipă condusă de virusologul Björn-Erik Jensen, de la Spitalul Universității din Düsseldorf, Germania, a distrus celulele canceroase din măduva osoasă a pacientului și le-a înlocuit cu celule stem de la un donator ce prezenta mutația CCR5Δ32/Δ32.

În următorii câțiva ani, echipa de cercetători a prelevat probe de țesut și sânge de la pacient. În anii care au urmat după transplant, cercetătorii au continua să descopere celule imunitare specifice care reacționau la HIV, ceea ce sugera că undeva în corp rămăsese un rezervor viral. Nu este clar dacă celulele imunitare vizau particule virale active sau doar rămășițe virale „moarte”.

Pentru a înțelege mai bine eficiența transplantului, echipa a transferat celulele imunitare ale pacientului la șoareci modificați genetic să aibă sistem imunitar asemănător cu cel de la om. Virusul nu s-a putut replica la șoareci, ceea ce sugerează că era nefuncțional. Ultimul test a fost întreruperea terapiei antiretrovirale.

Așadar, terapia antiretrovirală și administrarea de celule rezistente la HIV pot oferi pacienților o șansă bună de vindecare de infecția cu HIV. Însă, uneori, virusul suferă mutații în interiorul corpului uman și găsește alte căi de a pătrunde în celule. De asemenea, nu este clar dacă chimioterapia primită de pacienții cu cancer înainte de transplantul de măduvă osoasă a ajutat la eliminarea HIV prin împiedicarea diviziunii celulelor infectate.

Totuși, este puțin probabil ca procedura de înlocuire a măduvei osoase să fie aplicată persoanelor care nu suferă de leucemie, datorită riscurilor ridicate asociate cu această procedură, mai ales posibilitatea ca organismul pacientului să respingă măduva primită de la donator. Alte echipe de cercetători studiază potențialul utilizării celulelor stem prelevate de la pacient și modificarea lor genetică pentru a avea mutația CCR5Δ32/Δ32, fapt care ar elimina necesitatea unui donator de celule.

Sursa: Nature

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii