Veninul poate avea o gamă variată de efecte, de la dureri și iritații minore până la paralizie sau chiar moarte. Furnicile folosesc veninul în două scopuri: pentru a supune prada sau pentru a se apăra de prădători. Orice prădător care este înțepat de o furnică și are o reacție dureroasă ce durează zile întregi se poate gândi de două ori înainte de a încerca să deranjeze din nou o colonie de furnici.
Un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Queensland, Australia, caracterizează o componentă a veninului furnicilor-taur roșii, care provoacă o sensibilitate de lungă durată la atingere și căldură la mamifere și poate dezvălui noi aspecte ale modului în care funcționează durerea la oameni.
Mai întâi, autorii au descoperit că o componentă a veninului de furnică, o proteină denumită Mg1a, are o structură foarte asemănătoare cu o proteină denumită factor de creștere epidermal (EGF). Numeroase organisme, de la insecte la oameni, produc EGF, care este important pentru diferite funcții biologice.
Oamenii de știință au descoperit că Mg1a seamănă mai mult cu EGF de la mamifere decât cu cel de la insecte. Aceasta sugerează că Mg1a vizează receptorii EGF de la mamifere. Cercetătorii au dovedit acest lucru arătând că Mg1a activează receptorii EGF de la mamifere, dar nu are niciun efect asupra speciilor de insecte. După injectarea la șoareci, Mg1a o provocat o sensibilitate crescută timp de până la patru zile. Împreună cu alte componente ale veninului care produc durere imediată, efectele de lungă durată ale Mg1a ar putea ține departe prădătorii furnicilor.
Deoarece veninul este creat exclusiv pentru a viza anumite procese biologice, componentele sale pot fi adesea valorificate și dezvoltate în tratamentele medicale. Descoperirea Mg1a arată că proteinele EGF au un rol în mare măsură neexplorat în durerea la mamifere și poate duce la o mai bună înțelegere a durerii și a modului de tratare a acesteia.