Tornadele din timpul iernii vor fi probabil mai puternice și vor rămâne mai mult timp la nivelul solului, cu o zonă mai largă de distrugere, într-o lume care se încălzește, arată un nou studiu.
Combinația dintre un traseu mai lung și mai larg și vânturi mai puternice înseamnă că unele tornade rare de iarnă, care acum au devenit ucigașe, vor avea de nouă ori mai multă putere până la sfârșitul
secolului, dacă nivelurile de dioxid de carbon ar continua să crească, potrivit unui studiu prezentat la conferința Uniunii Americane de Geofizică.
Studiul, care precede tornadele devastatoare din Mayfield, Kentucky (S.U.A.), analizează puterea și nu frecvența tornadelor mari pe măsură ce schimbările climatice avansează. Nerevizuit încă, a fost prezentat ca un preambul al noilor cercetări care vor fi publicate ulterior.
„Există potențial pentru ca evenimentele din viitor să fie mai intense decât cele apărute în condițiile climatului actual”, a declarat autorul studiului, Jeff Trapp, conducătorul departamentului de științe atmosferice de la Universitatea Urbana-Champaign din Illinois.„Este de reținut că astfel de evenimente de top vor fi încă rare.”
Trapp a luat condițiile din timpul a două mari tornade din anul 2013 – tornada Hattiesburg, Mississippi, care, în luna februarie a acelui an, a rănit 82 de persoane cu vânturi de 270 km/h, și tornada Moore, Oklahoma, care, în mai, a ucis 24 de persoane cu vânturi de până la 340 km/h – și le-a pus în zeci de simulări computerizate ale celui mai pesimist scenariu al schimbărilor climatice la nivelul anului 2100, despre care alți oameni de știință spun că este din ce în ce mai puțin probabil.
Scenariul cel mai rău presupunea că planeta se va încălzi cu aproximativ 3,3 grade Celsius peste nivelul actual până la sfârșitul secolului. Trapp a spus că va efectua în curând simulări bazate pe un
scenariu mai apropiat de traiectoria actuală a emisiile de dioxid de carbon – o încălzire de aproximativ 1,8 grade Celsius peste nivelurile actuale.
Trapp a descoperit o schimbare majoră în timpul furtunilor de iarnă, caracterizate prin traiectorii semnificativ mai lungi și mai largi și creșteri ale vitezei vântului cu aproximativ 14%, care s-au adăugat la creșterea de nouă ori a puterii atunci când a folosit o formulă care ia în considerare viteza vântului, rotația și dimensiunea traseului. Puterea a crescut de 1,5 ori pentru furtunile de primăvară, a spus cercetătorul.
Trapp a spus că aceasta se datorează faptului că există două ingrediente-cheie necesare pentru tornade: vremea furtunoasă instabilă și vânturile de forfecare. Forfecarea vântului – diferența dintre
vânturile de la altitudine și cele din apropierea solului – este de obicei mai puternică iarna, dar vremea nu este atât de furtunoasă, deoarece sunt necesare condiții calde și umede la nivelul solului. Însă, pe măsură ce lumea se încălzește, vor exista mai multe șanse de instabilitate în timpul iernii, a spus el.
Trei oameni de știință s-au arătat interesați de rezultatele studiului, dar încă nu sunt pe deplin convinși.
„Nu sunt 100% convins de tehnica folosită, dar este o abordare foarte interesantă”, a spus Harold Brooks, cercetător la National Severe Storms Laboratory din Norman, Oklahoma. „Pentru mine, rezultatul cu adevărat interesant pare să fie traseele mai lungi [ale tornadelor] în timpul sezonului rece.”
Un singur studiu ridică întotdeauna probleme de incertitudine, dar rezultatele au sens, a spus profesorul de meteorologie de la Universitatea Northern Illinois, Victor Gensini: Una dintre componentele majore ale furtunilor de vineri a fost căldura ridicată și anormală care a permis acestora să dureze un timp record.
Sursa: Phys.org