Arctica de astăzi este un loc ostil pentru majoritatea primatelor. Însă o serie de fosile descoperite după anii 1970 sugerează că lucrurile nu au stat întotdeauna așa.
Zeci de dinți și oase maxilare fosilizate descoperite în nordul Canadei aparțin la două specii de primate primitive – sau rude apropiate ale primatelor – care au trăit în Arctica în urmă cu circa 52 de milioane de ani, potrivit unui raport publicat în PLOS ONE. Aceste rămășițe reprezintă primele fosile de primate descoperite în Arctica și vorbesc despre un animal de mărimea unei marmotei care s-ar fi cățărat prin copacii dintr-o mlaștină care a existat cândva deasupra Cercului Arctic.
Arctica era semnificativ mai caldă în acele vremuri, însă viețuitoarele tot trebuiau să se adapteze la condiții extreme, cum erau lunile lungi de iarnă, lipsite de lumina soarelui.
Între temperaturile coborâte, creșterea limitată a plantelor și lunile cu întuneric permanent, traiul în Arctica de astăzi nu este ușor. Acest lucru este valabil în special pentru primate, care au evoluat din creaturi arboricole mici ce se hrăneau predominant cu fructe. În prezent, majoritatea primatelor tind să trăiască în pădurile tropicale și subtropicale din jurul ecuatorului.
Totuși, aceste păduri nu au fost întotdeauna limitate la locația lor actuală. La începutul Eocenului, în urmă cu circa 56 de milioane de ani, planeta a trecut printr-o perioadă de încălzire intensă ce a permis pădurilor să se extindă înspre nord.
Oamenii de știință cunosc aceste aspecte ale Arcticii din acea perioadă datorită cercetărilor paleontologice desfășurate pe Insula Ellesmere din nordul Canadei. Săpăturile efectuate aici au dezvăluit că regiunea era odinioară dominată de mlaștini. Aceste medii arctice străvechi, calde și umede, găzduiau o mare varietate de animale iubitoare de căldură, inclusiv tapiri uriași și rude ale crocodililor.
În cadrul noului studiu, cercetătorii au examinat zeci de fosile de dinți și oase maxilare descoperite în zonă, ajungând la concluzia că ele aparțin la două specii: Ignacius mckennai și Ignacius dawsonae. Aceste specii aparțineau unui gen acum dispărut de mamifere mici, care erau larg răspândite în America de Nord în timpul Eocenului.
Oamenii de știință dezbat de mult timp dacă această descendență poate fi considerată primate adevărate sau doar rude apropiate ale acestora. În orice situație, este surprinzătoare existența primatelor sau rudelor acestora în zona arctică.
Insula Ellesmere se afla deja la nord de Cercul Arctic în urmă cu 52 de milioane de ani. Chiar dacă mediul era mai cald și mai umed, mlaștina era învăluită într-un întuneric permanent în lunile de iarnă.
Așadar, speciile nou-sosite ar fi trebuit să se adapteze acestor condiții. Spre deosebire de rudele lor din sud, Ignacius din Arctica avea fălcile și dinții neobișnuit de puternici, potrivite pentru a mânca hrană tare. Aceste trăsături anatomice ar fi putut ajuta aceste primate primitive să se hrănească cu nuci și semințe în timpul iernii, când fructele nu erau ușor disponibile.
Studiul aruncă o nouă lumină asupra modului în care animalele se pot adapta la condiții extreme și ar putea fi de folos viitorilor rezidenți ai Arcticii.
Sursa: Science News