Poluarea cu mercur reprezintă una dintre cele mai grave forme de contaminare chimică a mediului, cu implicații profunde asupra sănătății umane și a ecosistemelor. Deși utilizarea mercurului a fost restricționată în multe state prin reglementări internaționale, prezența sa persistentă în aer, apă și sol continuă să constituie o amenințare globală. Caracterul său volatil, capacitatea de a se bioacumula și toxicitatea ridicată fac din mercur un poluant cu efecte de lungă durată, greu de gestionat și controlat.
Originea poluării cu mercur
Mercurul (Hg) este un element natural, prezent în scoarța terestră, care poate fi eliberat în mediul înconjurător prin procese geologice, cum ar fi erupțiile vulcanice sau eroziunea rocilor. Totuși, sursele antropice sunt cele care contribuie în mod decisiv la creșterea concentrațiilor de mercur în biosferă. Printre acestea se numără arderea cărbunelui pentru producerea energiei electrice, activitățile miniere – în special extracția artizanală și la scară mică a aurului -, industria clor-alcalină, producția de ciment, incinerarea deșeurilor și fabricarea anumitor echipamente medicale sau electrice.
În timpul acestor procese, mercurul este emis în atmosferă sub formă de vapori, unde poate rămâne timp de luni sau chiar ani, fiind transportat pe distanțe mari. În final, acesta se depune în sol și în apele de suprafață, unde se transformă, prin acțiunea microorganismelor, în metilmercur – o formă organică extrem de toxică și ușor asimilabilă de către organismele vii.
Bioacumularea mercurului
Una dintre particularitățile mercurului care îl face deosebit de periculos este capacitatea sa de bioacumulare și biomagnificare. Odată transformat în metilmercur, el este preluat de organismele acvatice, în special de fitoplancton și zooplancton, care constituie baza lanțului trofic. Pe măsură ce peștii mici consumă aceste organisme, concentrațiile de metilmercur cresc, atingând niveluri și mai ridicate în peștii prădători mari, precum tonul, peștele-spadă sau rechinul.
Astfel, oamenii devin expuși în principal prin consumul de pește contaminat, mai ales în regiunile unde pescuitul constituie o sursă importantă de hrană. În anumite comunități costiere sau în zonele arctice, unde dieta este bogată în pește și mamifere marine, nivelurile de mercur din organism pot depăși frecvent limitele de siguranță stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Efectele asupra sănătății omului
Mercurul este o neurotoxină puternică, ceea ce înseamnă că afectează în special sistemul nervos central și periferic. Expunerea la metilmercur poate produce tulburări severe de coordonare, tremor, pierderea memoriei, dificultăți de vorbire și tulburări senzoriale. În cazurile grave, intoxicația duce la paralizie sau chiar la deces. Un exemplu tragic este cel al dezastrului de la Minamata, Japonia, în anii 1950, când deversările industriale de mercur în Golful Minamata au contaminat masiv viața marină. Mii de persoane au suferit de ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „boala Minamata”, caracterizată prin afectarea gravă a sistemului nervos central, deformări congenitale și tulburări psihice.
În cazul femeilor însărcinate, expunerea la mercur este deosebit de periculoasă, deoarece substanța traversează bariera placentară și se acumulează în țesuturile fetale. Efectele asupra fătului includ întârzierea dezvoltării neuronale, scăderea coeficientului de inteligență, tulburări motorii și de învățare. În primele etape de viață, creierul copiilor este extrem de vulnerabil la acțiunea neurotoxică a mercurului, iar daunele produse sunt, în majoritatea cazurilor, ireversibile.
Pe lângă efectele neurologice, mercurul are și acțiuni toxice asupra altor organe. Poate provoca leziuni renale, afectând capacitatea organismului de a elimina substanțele toxice, și perturbă sistemul endocrin, influențând secreția hormonilor tiroidieni. De asemenea, unele studii sugerează o legătură între expunerea cronică la mercur și apariția bolilor cardiovasculare, cum ar fi hipertensiunea și infarctul miocardic.
Forme de expunere și niveluri de risc
Expunerea la mercur nu are loc doar prin intermediul alimentației. În zonele miniere, persoanele pot inhala vapori de mercur în timpul proceselor de amalgamare a aurului, o metodă rudimentară, dar încă utilizată pe scară largă în țările în curs de dezvoltare. Această formă de expunere, prin inhalare, este extrem de periculoasă, deoarece mercurul intră rapid în fluxul sanguin și ajunge la creier.
O altă sursă de expunere o reprezintă unele produse cosmetice, cum ar fi cremele de albire a pielii, care conțin compuși de mercur pentru efectul lor de inhibare a melaninei. De asemenea, unele termometre, lămpi fluorescente și baterii mai vechi pot elibera mercur dacă sunt deteriorate sau incinerate necorespunzător.
Organizațiile de sănătate publică au stabilit limite de siguranță pentru nivelurile de mercur din sânge și din păr, însă acestea sunt dificil de aplicat în comunitățile unde expunerea este constantă și controlul sanitar insuficient.
Impactul ecologic și efectul de feedback asupra oamenilor
Poluarea cu mercur nu afectează doar oamenii, ci întregul echilibru ecologic. Păsările piscivore, mamiferele marine și animalele din lanțurile trofice superioare acumulează cantități mari de metilmercur, ceea ce duce la scăderea fertilității, la tulburări de comportament și la dezechilibre populaționale. Prin afectarea biodiversității, efectele mercurului se răsfrâng indirect și asupra oamenilor, prin diminuarea resurselor alimentare, alterarea calității apei și degradarea ecosistemelor.
Măsuri de control și reducere a poluării cu mercur
În ultimele decenii, conștientizarea pericolului reprezentat de mercur a determinat adoptarea unor inițiative internaționale importante. Una dintre cele mai semnificative este Convenția de la Minamata privind mercurul, adoptată în 2013 sub egida Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Scopul convenției este de a reduce utilizarea, emisiile și deversările de mercur, prin interzicerea anumitor produse care îl conțin, promovarea tehnologiilor curate și gestionarea corespunzătoare a deșeurilor periculoase.
În paralel, numeroase state au implementat politici de control al emisiilor industriale, de modernizare a centralelor electrice și de înlocuire a echipamentelor medicale care conțin mercur cu alternative sigure. Educația populației și monitorizarea alimentară rămân esențiale pentru prevenirea expunerii, în special în rândul femeilor gravide și al copiilor.
Direcții viitoare și provocări globale
Deși progresele legislative sunt semnificative, problema mercurului nu este departe de a fi rezolvată. Persistența acestuia în mediu înseamnă că efectele poluării din secolul trecut vor continua să se resimtă decenii întregi. În plus, creșterea cererii de energie și de resurse minerale poate duce, în lipsa unui control strict, la reapariția surselor de poluare.
Cercetările actuale se concentrează pe dezvoltarea de tehnologii de captare și imobilizare a mercurului din gaze și ape reziduale, precum și pe metode biologice de detoxifiere, bazate pe bacterii capabile să transforme mercurul în forme mai puțin periculoase. De asemenea, monitorizarea globală prin satelit și rețelele de observare atmosferică oferă date esențiale pentru înțelegerea circulației mercurului la scară planetară.