Pajiștile se găsesc acolo unde nu sunt suficiente precipitații regulate care să susțină creșterea pădurilor, însă nici prea puține precipitații care să favorizeze formarea deșertului. De fapt, pajiștile sunt localizate adesea între zonele împădurite și deșerturi.
Pajiștile sunt cunoscute sub diferite denumiri. În Vestul Mijlociu din Statele Unite ale Americii, ele sunt numite deseori prerii. În America de Sud, sunt denumite pampas. Pajiștile din centrul Eurasiei se numesc stepe, iar cele din Africa se numesc savane. Ceea ce toate au în comun sunt ierburile, vegetația lor naturală dominantă.
În funcție de cum sunt definite, pajiștile reprezintă între 20 și 40% din uscat. În general, ele sunt deschise și plate și se găsesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, fapt care la face vulnerabile la presiunile populației umane. Amenințările pentru pajiștile naturale și față de viața sălbatică de pe acestea includ agricultura, supra-pășunatul, speciile invazive, vânătoarea ilegală și schimbările climatice.
În același timp, pajiștile pot ajuta la temperarea schimbărilor climatice. Un studiu arătat că pajiștile din California ar putea stoca mai mult carbon decât pădurile, deoarece ele sunt mai puțin susceptibile la incendii și la secetă. Totuși, doar un procent redus – mai puțin de 10% – din pajiștile din lume este protejat.
Tipuri de pajiști
Există două tipuri principale de pajiști: tropicale și temperate. Exemplu de pajiști temperate sunt stepele eurasiatice, preeriile nord-americane și pampasul argentinian. Pajiștile tropicale includ savanele din Africa sub-sahariană și nordul Australiei.
Cantitățile de precipitații din pajiști pot varia de la sezon la sezon și de la an la an, între 250 și 1000 mm anual. Temperaturile din pajiștile temperate pot ajunge sub limita înghețului și până la peste 32 de grade Celsius.
Înălțimea vegetației din pajiști variază în funcție de cantitatea de precipitații. Unele ierburi pot avea o înălțime de sub 30 cm, în timp ce altele pot atinge chiar și 2 m în înălțime. Rădăcinile lor pot pătrunde în sol până la 90-180 cm. Combinația dintre biomasa subterană și precipitațiile moderate (ploile puternice pot îndepărta nutrimentele din sol) tinde să facă solurile pajiștilor foarte fertile pentru agricultură. Multe dintre preeriile din America de Nord au fost convertite în terenuri agricole, ceea ce amenință speciile care depind de astfel de habitate, precum și sursele de apă pentru populația din zonă.
Stânga: răsăritul soarelui în Little Missouri National Grassland din Dakota de Nord, Statele Unite ale Americii. Chiar și 60 de milione de bizoni pășteau odinioară prin aceste preerii; astăzi au mai rămas doar 200.000. Dreapta: Salcâmii punctează peisajul din Tarangire National Park din Tanzania, Africa. Contrastul dintre sezonul ploios și cel secetos caracterizează climatul din savană, de obicei fiind mai multe luni uscate decât umede. | Foto: NAT GEO IMAGE COLLECTION
Plantele și animalele de pe pajiști
Pajiștile susțin o varietate de specii. Vegetația de pe savanele africane, de exemplu, hrănește animale precum zebrele, antilopele gnu, gazelele și girafele. Pe pajiștile temperate, pot fi întâlniți câinii de preerie, coioții, bursucii, vulpile și o varietate de păsări. Pot exista până la 25 de specii de erbivore de dimensiuni mari pe un anumit habitat de pajiște, unde a anumit tip de ierburi este preferat de o anumită specie.
Unele specii de iarbă din aceste habitate includ iarba roșie de ovăz și iarba Rodosului în savane tropicale, iar în zonele temperate, iarba purpurie și galeta. Când sosește sezonul ploios, multe pajiști se acoperă cu flori sălbatice, cum ar fi isopul, coada șoricelului sau iarba laptelui. Plantele de pe pajiști s-au adaptat la secetă, incendii și pășunat.
Incendiile, atât cele naturale, cât și cele cauzate de om, sunt factori importanți pentru modelarea pajiștilor. De exemplu, în Vestul Mijlociu al Statelor Unite ale Americii, indigenii americani aprind focuri pentru a ajuta la menținerea pajiștilor pentru speciile de vânat precum bizonul. Incendiile pot împiedica tufărișurile să preia controlul și pot contribui la creșterea diversității florilor sălbatice care susțin polenizatorii.
Sursa: National Geographic.