Microplasticul, adică particulele și fibrele de plastic cu diametre de ordinul nanometrilor ( ≥ 1 nm) și micrometrilor (≤ 5 mm) a devenit un poluant emergent al mediului și este răspândit pe larg la nivelul ecosistemelor din întreaga lume. Aceste particule minuscule de plastic nu reprezintă o amenințare doar pentru ecosistemele marine, ci și pentru ecosistemele terestre. Cu toate acestea, există puține studii care abordează problema microplasticului din mediile terestre.
Într-un studiu publicat în revista Trends in Plant Science, cercetătorii de la Grădina Botanică Tropicală Xishuangbanna a Academiei de Științe din China au căutat să acopere aceste incertitudini privind efectele microplasticului asupra interacțiunilor biologice și funcțiilor ecosistemice, în special asupra plantelor și rețelelor trofice supraterane și subterane.
Cercetătorii au prezentat o privire de ansamblu asupra ingerării și bioacumulării de microplastic și asupra efectelor ecotoxicologice asupra plantelor și biotei asociate la nivelurile trofice.
Rezultatele au arătat că microplasticul este prezent pe scară largă în ecosistemele terestre. El se bioacumulează în plante și în biota asociată, provocând efecte ecotoxicologice la niveluri trofice multiple.
Odată absorbite de plante, particulele de plastic interacționează cu erbivorele, polenizatorii și micorizele. Ele se transferă la nivelul rețelelor trofice prin mai multe căi potențiale și pot afecta tiparele de biodiversitate, procesele ecosistemice și multifuncționalitatea ecosistemului.
Cercetătorii au propus apoi căi trofice și non-trofice de transfer al microplasticului între rețelele trofice, inclusiv frunze-erbivore, flori-polenizatori, pradă-prădători, rădăcini-ciuperci, rădăcini-erbivore, frunziș-necrofagi ai frunzelor, larve-adulţi.
Autorii sugerează că sunt necesare studii urgente asupra ecosistemelor terestre pentru a evalua pe deplin impactul ecologic al microplasticului și pentru a dezvolta strategii de atenuare a efectelor acestuia asupra plantelor și rețelelor trofice interconectate.
Sursa: Phys.org