O imagine detaliată a unei proteine arată cum aceasta transferă molecule în celulele din rinichi, creier și alte țesuturi.
Proteina LRP2 face parte dintr-un sistem de transport care preia o serie de molecule din afara celulei și le introduce în interiorul acesteia. Noile hărți tridimensionale ale proteinei dezvăluie structura acesteia și modul în care captează și eliberează moleculele. Proteina adoptă o formă mai deschisă, ca o plasă, la pH-ul aproape neutru din afara celulelor. Însă în mediul acid din interiorul celulelor, proteina adoptă o configurație mai strânsă, care îi permite să elibereze moleculele în mediul intracelular.
Proteina LRP2 ajută rinichii și creierul să filtreze substanțele toxice, dar operează și la nivelul altor organe, cum sunt plămânii și urechea internă. Atunci când proteina nu funcționează corespunzător, pot apărea o serie de afecțiuni, cum sunt boala renală cronică și sindromul Donnai-Barrow – o boală genetică ce afectează rinichii și creierul.
Diferitele afecțiuni asociate cu disfuncția proteinei LRP2 se datorează rolurilor diverse ale acesteia – proteina se leagă de peste 75 de molecule diferite.
De obicei, LRP2 se întâlnește la suprafața membranei celulare, unde așteaptă să captureze o moleculă care trece prin apropiere. După ce proteina se leagă de molecula respectivă, celula înglobează proteina, formând o structură intracelulară denumită endozom. Apoi LRP2 eliberează molecula în interiorul celulei, iar endozomul transportă proteina înapoi la suprafața membranei celulare.
Cercetările efectuate sugerează că ionii de calciu mențin proteina în configurație deschisă la pH-ul extracelular. Însă pe măsură ce pH-ul scade datorită fluxului de ioni de hidrogen din endozom, ionii de hidrogen înlocuiesc ionii de calciu, determinând contractarea proteinei.
Sursa: Science News