Timp de peste trei decenii, studierea bolii Alzheimer a fost dominată de o întrebare aparent simplă: dacă acumulările de beta-amiloid reprezintă primul eveniment patologic, atunci eliminarea lor ar trebui să încetinească boala. În ultimii ani, această strategie a dus la apariția primelor terapii capabile să reducă modest ritmul declinului cognitiv. Astăzi însă, un nou medicament Alzheimer schimbă perspectiva cercetătorilor, mutând atenția de la plăcile de amiloid către proteina tau, o țintă considerată tot mai importantă în evoluția bolii.
Noile rezultate prezentate la Alzheimer’s Association International Conference 2026 oferă unul dintre cele mai convingătoare argumente de până acum în favoarea acestei ipoteze. Medicamentul experimental diranersen, dezvoltat de Biogen, nu atacă plăcile de amiloid, ci proteina tau, responsabilă pentru formarea încurcăturilor toxice din interiorul neuronilor. Studiul sugerează că reducerea acestei proteine poate încetini deteriorarea funcțiilor cognitive, deschizând perspectiva unei generații complet noi de tratamente.
De ce proteina tau este atât de importantă?
Creierul afectat de boala Alzheimer este caracterizat prin două semne biologice majore: plăcile de beta-amiloid și agregatele de proteină tau. Deși amiloidul apare primul, numeroase studii au arătat că severitatea simptomelor cognitive este mult mai strâns corelată cu răspândirea proteinei tau.
În mod normal, proteina tau stabilizează microtubulii – structuri care funcționează ca adevărate „șine de transport” în interiorul neuronilor. Atunci când proteina suferă modificări patologice, ea începe să se aglomereze în filamente și încurcături care perturbă transportul intracelular, compromit comunicarea dintre neuroni și, în cele din urmă, duc la moarte celulară.
Această asociere directă dintre tau și pierderea funcțiilor cognitive a făcut din proteină una dintre cele mai atractive ținte terapeutice. Cu toate acestea, dezvoltarea unor medicamente eficiente împotriva ei s-a dovedit mult mai dificilă decât anticipaseră cercetătorii, numeroase proiecte eșuând în studiile clinice.
Cum funcționează diranersen?
Diranersen aparține unei clase moderne de terapii genetice denumite oligonucleotide antisens (antisense oligonucleotides – ASO).
În loc să elimine proteina deja formată, molecula acționează mai devreme în procesul biologic. Ea se leagă de gena MAPT, responsabilă pentru sinteza proteinei tau, reducând cantitatea produsă de neuroni. Cu alte cuvinte, tratamentul încearcă să diminueze sursa problemei înainte ca proteina să formeze agregatele toxice.
Deoarece astfel de molecule pătrund greu în creier, administrarea nu se face intravenos, ci prin injectare în lichidul cefalorahidian, printr-o puncție lombară. Această metodă permite medicamentului să ajungă direct în sistemul nervos central, unde își exercită efectul asupra neuronilor.
Rezultatele studiului clinic au adus atât speranță, cât și surprize
Studiul de fază II a inclus 416 persoane diagnosticate cu deficit cognitiv ușor sau cu forme incipiente de Alzheimer. Participanții au primit trei scheme diferite de dozare sau placebo, iar evoluția lor a fost urmărită timp de 76 de săptămâni.
Rezultatele biologice au fost impresionante. Nivelurile proteinei tau din lichidul cefalorahidian au scăzut cu 50–65%, confirmând că medicamentul își atinge ținta moleculară.
Mai important însă, testele cognitive au indicat o încetinire a declinului intelectual față de grupul placebo. În unele evaluări, grupul tratat cu cea mai mică doză a prezentat o reducere cu aproximativ 26% a ritmului deteriorării cognitive, o performanță comparabilă cu cea observată pentru terapiile anti-amiloid deja aprobate.
Totuși, studiul a produs și un rezultat neașteptat. Cercetătorii presupuneau că dozele mai mari vor produce beneficii clinice mai evidente. În realitate, participanții care au înregistrat cele mai mari reduceri ale nivelurilor de tau nu au obținut și cele mai bune rezultate cognitive. Dimpotrivă, cea mai mică doză a părut să ofere cele mai consistente beneficii.
Această discrepanță ridică numeroase întrebări despre mecanismele biologice implicate și sugerează că relația dintre tau și declinul cognitiv este mai complexă decât se credea. Specialiștii consideră că dimensiunea relativ redusă a studiului și variabilitatea individuală pot explica aceste diferențe, însă numai studiile de fază III vor putea clarifica această problemă.
Un posibil avantaj important față de terapiile actuale
Medicamentele anti-amiloid aprobate recent, precum lecanemab și donanemab, reprezintă un progres major, însă utilizarea lor este limitată de apariția unor efecte adverse specifice, inclusiv edem cerebral și mici hemoragii cerebrale (ARIA).
În studiul cu diranersen, cercetătorii nu au raportat astfel de complicații. Cele mai frecvente reacții adverse au fost legate de procedura de administrare prin puncție lombară sau au constat în episoade tranzitorii de confuzie, fără semnale importante privind toxicitatea cerebrală.
Acest profil de siguranță este unul dintre motivele pentru care comunitatea științifică privește cu optimism continuarea dezvoltării medicamentului.
Viitorul tratamentului Alzheimer ar putea combina două strategii
Boala Alzheimer este rezultatul unui proces biologic extrem de complex, în care sunt implicate mai multe mecanisme patologice simultan. Din acest motiv, tot mai mulți cercetători consideră că viitorul nu aparține unui singur medicament, ci combinației dintre terapii care acționează asupra unor ținte diferite.
Dacă amiloidul inițiază procesul patologic, iar tau accelerează distrugerea neuronilor, atunci blocarea ambelor mecanisme ar putea produce beneficii mai mari decât fiecare tratament utilizat separat.
Primele studii care testează această abordare combinată sunt deja în desfășurare în anumite forme genetice de Alzheimer, iar rezultatele obținute cu diranersen întăresc această direcție de cercetare.
O schimbare de paradigmă, nu încă o revoluție
Entuziasmul generat de diranersen trebuie privit cu prudență. Studiul de fază II nu demonstrează încă eficacitatea definitivă a medicamentului, iar efectele observate asupra funcțiilor cognitive au fost modeste. De asemenea, lipsa unei relații clare între doză și răspunsul clinic obligă la interpretarea atentă a rezultatelor.
Cu toate acestea, studiul marchează un moment important. Pentru prima dată, o terapie care reduce producția de proteină tau oferă indicii credibile că poate modifica evoluția bolii la oameni. Compania Biogen intenționează să înceapă un studiu clinic de fază III, care va include un număr mult mai mare de participanți și va stabili dacă aceste beneficii pot fi confirmate la scară largă.
Dacă rezultatele vor fi validate, diranersen nu va reprezenta doar un nou medicament împotriva bolii Alzheimer, ci dovada că țintirea proteinei tau poate deveni unul dintre pilonii viitoarelor terapii. După ani în care cercetările s-au concentrat aproape exclusiv asupra amiloidului, această schimbare de perspectivă ar putea deschide o nouă etapă în lupta împotriva uneia dintre cele mai devastatoare boli neurodegenerative ale secolului XXI.
Sursa: Science News