Microplasticul, o problemă cu adevărat majoră

publicat de Florin Mitrea
13 vizualizări
Microplasticul pe o plajă din Insulele Canare

Au trecut deja 20 de ani de când un articol publicat în revista Science a arătat că microplasticul, acele fragmente minuscule de plastic și fibre, se acumulează în mediu. Descoperirea a deschis un nou domeniu de cercetare, de atunci fiind publicate peste 7.000 de studii care au arătat prevalența microplasticului în mediu, în viețuitoarele sălbatice și în corpul uman.

Așadar, ce am învățat în acești 20 de ani? Pe scurt: microplasticul se întâlnește peste tot, chiar și în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei. Există dovezi ale efectelor sale toxice asupra fiecărui nivel de organizare biologică, de la insectele minuscule de la baza lanțului trofic până la prădătorii de vârf.

Microplasticul este omniprezent în alimente și băuturi și a fost detectat în interiorul corpului uman. Noi dovezi ale efectelor sale nocive apar mereu.

Particule minuscule, problemă majoră

Microplasticul este plasticul de dimensiuni de 5 cm sau mai mici. O parte din microplastic este adăugat intenționat în anumite produse, cum sunt granulele din produsele cosmetice. O altă parte apare neintenționat atunci când produsele mari de plastic se degradează – de exemplu, fibrele eliberate după spălarea unei jachete de poliester.

Studiile au identificat principalele surse de microplastic, astfel: produsele demachiante, textilele sintetice, anvelopele autoturismelor, îngrășămintele acoperite cu plastic, foliile de plastic utilizate la mulcire în agricultură, plasele de pescuit, gazonul artificial, reciclarea plasticului.

Cercetările științifice nu au stabilit încă rata cu care plasticul mare se descompune în microplastic sau cât de repede microplasticul devine nanoplastic (particule de plastic și mai mici, invizibile pentru ochiul uman).

O stradă dintr-un oraș

Microplasticul și riscurile sale pentru sănătate

Particulele minuscule de plastic au fost descoperite peste tot, de la cele mai adânci locuri de pe Pământ, așa cum este Groapa Marianelor [...]

Măsurarea microplasticului

Este dificil de evaluat volumul de microplastic din aer, sol și apă. Cu toate acestea, oamenii de știință au încercat acest lucru. De exemplu, în studiu din anul 2020 a estimat că între 0,8 și 3 milioane de tone de microplastic pătrund în oceanul planetar în fiecare an. Iar un raport recent sugerează că scurgerile în mediul terestru ar putea de 3-10 ori mai mari decât în oceane, adică undeva la 40 de milioane de tone anual.

Până în anul 2040, cantitatea de microplastic eliberată în mediu ar putea fi mai mult decât dublă. Chiar dacă poluarea cu microplastic ar înceta acum, degradarea plasticului mare ar continua.

Microplasticul a fost detectat în peste 1.300 de specii de animale, inclusiv în pești, mamifere, păsări și insecte. Unele animale confundă particulele de plastic cu hrana și le ingerează, ceea ce duce la vătămarea intestinelor. Animalele sunt, de asemenea, afectate atunci când plasticul din interiorul lor eliberează chimicalele pe care le conțin.

Cum pătrunde microplasticul în corp

Căi prin care microplasticul poate pătrunde în corp.

În decursul anilor, oamenii de știință au modificat metodele prin care sunt măsurate efectele microplasticului asupra sănătății omului și a altor organisme. Inițial se utiliza dozaje ridicate de microplastic în condiții de laborator. Însă acum se folosesc doze mai realiste, care reprezintă mai bine expunerea din viața de zi cu zi.

În plus, natura microplasticului diferă și ea. De exemplu, ele conțin diferite substanțe chimice și interacționează în mod diferit cu lichidele și lumina solară. De asemenea, organismele variază și ele unele de altele.

Toate acestea complică posibilitatea ca oamenii de știință să asocieze expunerea la microplastic cu anumite efecte specifice.

Ce putem face?

Preocuparea publicului cu privire la microplastic este în creștere. Acest lucru este agravat de expunerea noastră pe termen lung, având în vedere că microparticulele de plastic sunt aproape imposibil de îndepărtat din mediu.

Poluarea cu microplastic este rezultatul acțiunilor și deciziilor umane. Noi am creat problema – iar acum trebuie să găsim soluția. Unele țări au implementat legi care reglementează microplasticul. Dar acest lucru este insuficient pentru a face față provocării. Există un nou acord obligatoriu din punct de vedere juridic, Tratatul Global al Plasticului al ONU, care oferă o oportunitate importantă. A cincea rundă de negocieri începe în noiembrie.

Tratatul urmărește reducerea producției globale de materiale plastice. Dar acordul trebuie să includă și măsuri pentru reducerea în mod specific a microplasticului. În cele din urmă, materialele plastice trebuie reproiectate pentru a preveni eliberarea microplasticului. Și indivizii și comunitățile trebuie să fie implicați, pentru a susține politicile guvernamentale. După 20 de ani de cercetare a microplasticului, mai sunt multe de făcut. Dar avem dovezi mai mult decât suficiente pentru a acționa acum.

Sursa: Science Alert

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii