La sfârșitul anului 2019, a existat o creștere bruscă a cazurilor de pneumonie în centrul Chinei. Până pe 7 ianuarie 2020, oamenii de știință au identificat și izolat un coronavirus necunoscut anterior, care a primit numele de SARS-CoV-2.
Pe 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemia de COVID-19.
Acum, după doi ani, autoritățile au înregistrat peste 428 de milioane de cazuri de COVID-19, boala cauzată de virusul SARS-CoV-2. Afecțiunea a jucat un rol important în moartea a peste șase milioane de oameni.
Cu toate acestea, numărul efectiv de morți ar putea fi mult mai mare decât cele șase milioane. Potrivit unui articol recent publicat în The Lancet, numărul real de morți ar putea fi de trei ori mai mare.
Primele cazuri
Pe 29 decembrie 2019, experții au stabilit o legătură între patru cazuri de pneumonie cu etiologie necunoscută, înregistrate în Piața de fructe de mare Huanan din Wuhan, centrul Chinei.
Pe 7 ianuarie 2020, cercetătorii au izolat agentul patogen, virusul SARS-CoV-2, iar pe 10 ianuarie i-au secvențiat genomul.
Până pe 2 ianuarie 2020, medicii confirmaseră că 41 de persoane dintr-un spital din Wuhan, care sufereau de afecțiuni respiratorii grave, erau infectați cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, 27 avuseseră contact cu piața de fructe de mare.
Alte coronavirusuri umane
Există numeroase coronavirusuri care afectează atât animalele, cât și oamenii. Multe dintre acestea produc simptome ușoare sau moderate în zona căilor respiratorii superioare, așa cum sunt răcelile.
În ultimii ani, două coronavirusuri – SARS-CoV și MERS-CoV – au produs afecțiuni mai grave. SARS-CoV, pe care cercetătorii l-au identificat în noiembrie 2002, a fost responsabil pentru sindromul respirator acut sever (SARS), care a apărut în Asia. Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii, din cele 8.096 persoane infectate cu SARS, 774 au murit. Nu au mai fost raportate cazuri noi după anul 2004.
Oamenii de știință au identificat pentru prima dată sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS), boala produsă de MERS-CoV, în anul 2012, în Arabia Saudită. În cazul MERS, mortalitatea este mai ridicată – din zece persoane infectate, trei sau patru mor. Continuă să existe focare ocazionale și localizate ale acestei boli.
Aceste două coronavirusuri au produs afecțiuni cu rate mai mari ale mortalității, însă răspândirea bolii a putut fi limitată înainte ca aceasta să ajungă la nivel de pandemie. Așadar, era lumea pregătită pentru următorul coronavirus?
Originile virusului SARS-CoV-2
Experții cred că SARS a provenit de la lilieci, iar MERS a ajuns la oameni de la cămile. Cu toate acestea, în cazul lui SARS-CoV-2, cercetătorii nu au căzut toți de acord asupra vreuneia dintre multele teorii existente.
La început, oamenii de crezut că noul coronavirus a provenit direct de la lilieci. Totuși, oamenii de știință au renunțat la această teorie, deoarece proteina spike a lui SARS-CoV-2 este foarte diferită față de cea a coronavirusurilor prezente la lilieci.
Acum cercetătorii cred că este posibil ca virusul să-și aibă originea în lilieci, dar să fi avut o gazdă intermediară între lilieci și om. Un studiu recent – care nu a fost revizuit inter pares – sugerează că animalele vii vândute în piața de fructe de mare din Wuhan, epicentrul primelor cazuri, ar fi putut fi gazda intermediară.
Un alt studiu recent, încă nerevizuit inter pares, care a analizat evoluția noului coronavirus, sugerează că ”apariția lui SARS-CoV-2 s-a datorat mai multor evenimente zoonotice”. Cercetătorii nu sugerează care ar putea fi gazda intermediară.
SARS-CoV-2 a fost scăpat dintr-un laborator din Wuhan, așa cum au sugerat unele instituții de presă? OMS a respins această teorie ca fiind ”extrem de improbabilă”.
Așadar, încă există incertitudini în privința originilor lui SARS-CoV-2. Iar aceasta s-ar putea datora, într-o anumită măsură, lipsei unei colaborări internaționale, potrivit profesorului Jonathan Stoye, virusolog la Institutul Francis Crick din Londra, Marea Britanie.
Apariția variantelor
Timp de aproape un an, varianta originală a SARS-CoV-2 s-a răspândit pe tot globul. Apoi, spre sfârșitul anului 2020, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut rapid în sud-estul Angliei.
Cercetătorii au descoperit că responsabilă era o nouă variantă, care era cu 50% mai contagioasă decât varianta originală și avea 17 mutații unice. În decembrie 2020, OMS au desemnat-o B.1.1.7 sau varianta Alfa.
De atunci, oamenii de știință au identificat multe alte variante, însă OMS a desemnat doar patru drept variate de îngrijorare, după cum urmează:
- Alfa (B.1.1.7): Marea Britanie, septembrie 2020;
- Beta (B.1.351): Africa de Sud, octombrie 2020;
- Gama (P.1): Brazilia, decembrie 2020;
- Delta (B.1.617.2.): India, octombrie 2020;
- Omicron (B.1.1.529): mai multe țări, noiembrie 2021.
Fiecare variantă are caracteristici diferite. Unele variante sunt mai contagioase decât altele, iar altele sunt mai virulente. Aceste caracteristici au cauzat multiplele valuri de COVID-19.
Ce anume produce variantele?
Virusurile suferă mutații tot timpul. De fiecare dată când se replică, ceea ce se întâmplă frecvent, materialul lor genetic este copiat. O mutație are loc atunci când o parte a materialului genetic este copiată incorect.
Într-un coronavirus, materialul genetic este reprezentat de acidul ribonucleic (ARN). O enzimă denumită ARN-polimerază controlează replicarea și face deseori erori. Majoritatea mutațiilor duc la un virus care nu se mai poate replica și răspândi printre oameni. Totuși, unele mutații duc la un virus care se poate replica – o variantă.
O mutație poate da virusului un avantaj selectiv, cum ar fi o transmisibilitate mai bună sau o virulență mai mare. Dacă este mai contagioasă, varianta se poate răspândi mai rapid și poate înlocui variantele anterioare. Acest lucru s-a întâmplat cu variantele Alfa, Delta și Omicron ale noului coronavirus.
Anumite situații oferă virusurilor mai multe oportunități. Omicron are peste 50 de mutații, dintre care 30 sunt la nivelul proteinei spike, pe care virusul o utilizează pentru a pătrunde în celulele-gazdă. O teorie sugerează că această variantă ar fi evoluat la persoanele cu HIV, un virus care suprimă sistemul imunitar.
Gazde și mutații
Rata mutațiilor crește și atunci când virusul trece de la specie-gazdă la alta. Animalele domestice, cum sunt pisicile și câinii, au fost infectate cu SARS-CoV-2. Infectarea animalelor de către oameni înseamnă că virusul se va adapta la noua gazdă, ceea ce implică suferirea unor mutații.
Vaccinuri
Deceniile de cercetare a coronavirusurilor au dus la rapida dezvoltare a vaccinurilor, dintre care multe folosesc tehnologii noi. Acestea au fost incredibil de eficiente în reducerea impactului COVID-19 și pentru a permite societății să recâștige o anumită măsură a normalității.
Totuși, vaccinurile dezvoltate pentru o anumită variantă ar putea fi ineficiente față de o alta. Însă, în ciuda evoluției variantelor, vaccinurile încă protejează împotriva formelor grave de COVID-19, mai ales în cazul persoanelor care au primit mai multe doze de vaccin.
Lecții pentru viitor
Aceasta nu este prima pandemie și cu siguranță nu va fi nici ultima. Unele aspecte au fost bine tratate, altele nu, iar dezbaterile geopolitice vor continua ani de zile. Cel puțin vaccinurile continuă să protejeze împotriva formelor grave ale bolii și decesului, în cazul tuturor variantelor.
Probabil că cea mai importantă lecție este aceea că este crucială abordarea la nivel global a viitoarelor pandemii. Deși oamenii din țările cu venituri mari au avut acces imediat la vaccinuri și rapeluri, multe țări africane nu au vaccinat nici 10% din populație din cauza distribuției inechitabile a vaccinurilor.
Lipsa vaccinării pe scară largă poate contribui, de asemenea, la dezvoltarea de noi variante ale virusurilor.
Sursa: Medical News Today.