Dacă v-ați întrebat vreodată de ce iepurii nu au evoluat până la mărimea cailor, oamenii de știință au acum un răspuns. Aceasta ar putea părea o întrebare elementară, însă atinge o parte importantă a științei evoluției: care este motivul pentru care unele animale prezintă o largă variație a dimensiunilor, în timp ce altele rămân mereu mici.
De exemplu, lagomorfele, care includ iepurii, nu variază prea mult în dimensiuni, în timp ce rozătoarele, rudele lor apropiate, pot varia de la minusculul șoarece-pigmeu până la îndesatul capibara, care are o masă de sute de ori mai mare.
”Cel mai mare lagomorf din sălbăticie cântărește, în medie, doar circa 5 kg, ceea ce reprezintă a zecea parte dintr-un rozător în viață – capibara”, spune paleontologul Susumo Tomiya, de la Universitatea din Kyoto, Japonia. ”Însă unele rase de iepure domestic și alte specii dispărute pot ajunge până la 8 kg. Am rămas surprinși de acest fapt și de aceea am început să investigăm ce factori externi împiedică lagomorfele din întreaga lume să evolueze la dimensiuni mai mari ale corpului.”
Cercetătorii au studiat dimensiunile lagomorfelor din prezent și trecut, uitându-se la înregistrările fosile și la istoria evoluției mamiferelor, înainte de a-și îndrepta atenția spre alți factori ecologici. Se pare că prezența ungulatelor poate fi pusă în legătură cu dimensiunile lagomorfelor.
Urmând această pistă, echipa a analizat utilizarea energiei la lagomorfele și ungulatele de diferite dimensiuni. Cercetătorii au descoperit că, în momentul în care lagomorfele ajung la circa 6 kg, ele intră într-un dezavantaj competitiv față de ungulatele.
O reanalizare a înregistrărilor fosile din America de Nord a dus la ideea că cele mai mici ungulate contemporane dintr-o regiune au reprezentat un factor important pentru determinarea dimensiunii celui mai mare lagomorf – un lagomorf de dimensiuni mari ar fi avut șanse mai mici de supraviețuire în preajma unor competitori mari și mai eficienți din punct de vedere energetic.
Observăm acest tipar și astăzi în numeroase eco-regiuni, ceea ce sugerează că este vorba de o limitare evolutivă plasată asupra lagomorfilor de către ungulatele competitoare
, spune Tomiya.
Cercetătorii arată că există și alți factori care intră în joc în momentul în care lagomorfele devin prea mari pentru a funcționa la capacitate optimă: competiția din partea altor animale din aceeași cladă și pericolul reprezentat de prădători.
Totuși, comparația cu ungulatele pare a fi cea cu efectul cel mai important în acest caz. Cercetările alimentează două idei contrastante despre modul în care evoluează speciile: ipoteza „regina roșie”, care atribuie importanța cea mai mare competiției dintre specii, și ipoteza „bufonul curții”, care susține că forțele abiotice, cum ar fi schimbările climatice, au impactul cel mai semnificativ.
Conform studiului, se pare că modelul regina roșie este cel mai important în acest caz, pe fundalul forțelor abiotice, care nu au nimic de a face cu competiția dintre animale.
”În biologia evoluției există o dezbatere în desfășurare dacă procesele de mediu sau cele biologice sunt mai importante în modelarea diversității biologice”, spune Tomiya. ”Pentru o perioadă de timp, modelul bufonul curții – care atribuie diversitatea forțelor abiotice, cum este climatul – a fost cel dominant, datorită dificultăților din studierea interacțiunilor biologice la nivelul înregistrărilor fosile.”
Rezultatele studiului servesc ca un memento al faptului că nu putem ignora competiția dintre specii, care, se pare, este principalul motiv pentru care nu există iepuri de mărimea unui cal.
Sursa: Science Alert