De ce Luna devine roșie în timpul unei eclipse totale?

publicat de Florin Mitrea
397 vizualizări
Luna

Atunci când are loc o eclipsă de Lună și satelitul nostru se află în umbra Pământului, fața Lunii devine de culoare roșiatică.

Deși nuanța roșie este mai evidentă în timpul unei eclipse totale de Lună, aceasta capătă o lumină stacojie chiar și în timpul eclipselor parțiale. Deci, de ce luna noastră devine roșie și nu neagră atunci când se află în umbra Pământului?

Motivul pentru care Luna arată roșie are de-a face cu modul în care lumina se dispersează. Un fenomen numit dispersie Rayleigh face ca unele lungimi de undă ale luminii să se împrăștie mai mult decât altele. Mai exact, lungimile de undă ale luminii se împrăștie cel mai mult pe particulele care au o mărime de aproximativ o zecime din lungimea de undă a luminii sau mai mică.

În timpul unei eclipse totale de Lună, Soarele, Pământul și Luna sunt perfect aliniate, astfel încât planeta noastră împiedică razele soarelui să ajungă direct la Luna. Așadar, înainte de a ajunge la satelitul nostru natural, lumina solară trece mai întâi prin atmosfera planetei noastre, unde lungimile de undă din domeniul albastru al luminii (lungimi de undă mai scurte) sunt dispersate, ceea ce face ca pe suprafața Lunii să ajungă lungimile de undă din domeniul roșu-portocaliu al luminii (lungimi de undă mai lungi).

Poate într-un mod contraintuitiv, acest fenomen explică și de ce cerul este albastru. În timpul zilei, undele de lumină ale soarelui sunt filtrate prin atmosfera noastră, unde moleculele mici de azot și oxigen lasă lungimi de undă mai lungi, cum ar fi roșul, portocaliul și galbenul să treacă direct spre suprafața planetei. În schimb, lungimile de undă mai scurte – cum sunt cele din domeniul violet și albastru – sunt absorbite și apoi dispersate în toate direcțiile, putând fi astfel observate de noi.

Luna va avea diferite nuanțe în timpul diferitelor etape ale unei eclipse totale de Lună, transformându-se de la o culoare inițială cenușie până la portocaliu și chihlimbar. Condițiile atmosferice pot afecta și luminozitatea culorilor. De exemplu, particulele suplimentare din atmosferă, cum ar fi cenușa de la un incendiu mare sau o erupție vulcanică recentă, pot face ca Luna să apară de o nuanță mai închisă de roșu, potrivit NASA.

Luna nu se ascunde întotdeauna complet în spatele umbrei Pământului. În timpul eclipselor parțiale de Lună, Soarele, Pământul și Luna nu sunt aliniate în totalitate, astfel încât umbra planetei noastre acoperă doar o parte a Lunii.

Sursa: Space.com

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii