În timpul campaniilor globale de imunizare împotriva SARS-CoV-2, au fost raportate extrem de rar cazuri de cheaguri de sânge după vaccinul COVID, în special după vaccinurile bazate pe vectori adenovirali, precum cele produse de AstraZeneca și Johnson&Johnson. Deși incidența a fost foarte mică în comparație cu beneficiile vaccinării, fenomenul a atras atenția comunității științifice și a publicului.
Un studiu recent publicat în The New England Journal of Medicine aduce, în sfârșit, o explicație detaliată pentru mecanismul acestei reacții adverse rare, cunoscută sub numele de VITT (tromboză cu trombocitopenie indusă de vaccin). Descoperirea clarifică de ce fenomenul apare doar la un număr infim de persoane și cum ar putea fi prevenit în viitoarele vaccinuri.
Ce este VITT și cât de rare sunt cheagurile de sânge după vaccin
VITT este o afecțiune imună caracterizată prin generarea de tromboze atipice în combinație cu scăderea trombocitelor sanguine. Aceasta a fost observată pentru prima oară la o proporție foarte mică de persoane vaccinate cu vaccinuri adenovirale împotriva SARS-CoV-2.
Evenimentele trombotice au inclus, în unele cazuri, tromboze în vene cerebrale sau abdominale, cu potențial fatal. În ciuda prevalenței foarte scăzute, societatea științifică a resimțit necesitatea elucidării cauzelor pentru a îmbunătăți siguranța vaccinurilor și pentru a păstra încrederea în programele de imunizare. Datorită rarității evenimentelor, explicațiile cauzale au rămas neclare până la acest studiu recent.
Descoperirea mecanismului imunologic
Cercetătorii au arătat că VITT nu este rezultatul unei reacții generalizate, ci apare din cauza unei erori foarte specifice în imunitatea adaptativă. În mod normal, sistemul imunitar recunoaște agenții străini – de exemplu, proteinele unui virus – și produce anticorpi pentru a-i înlătura. În cazul VITT, însă, un fragment al adenovirusului, denumit proteina VII (pVII), seamănă structural cu o proteină a organismului uman cunoscută sub numele de factorul plachetar 4 (PF4). PF4 este o proteină eliberată de trombocite și implicată în reglarea coagulării sângelui.
Cercetătorii au descoperit că, în circumstanțe extrem de rare, un anticorp generat ca răspuns la proteina pVII suferă o mutatie somatică specifică, denumită K31E, care îi schimbă proprietatea de legare. Această mutație înlocuiește un aminoacid încărcat pozitiv cu unul încărcat negativ și astfel face ca anticorpul să confunde PF4 cu proteina pVII. Mai exact, anticorpul își redirecționează afinitatea de la antigenul viral la PF4 endogen, ceea ce determină activarea trombocitelor, formarea de complexe imune și declanșarea fenomenelor de coagulare necontrolată.
Nu doar că această mutație specifică a fost identificată în toți anticorpii VITT analizați, dar experimentele de laborator au confirmat și relația cauzală: atunci când această mutație este inversată (înapoi la forma normală), anticorpii își pierd capacitatea de a provoca coagularea. Aceasta demonstrează fără dubiu că mutația K31E este esențială pentru apariția VITT.
Pentru a deduce acest mecanism, cercetătorii au combinat tehnologii de secvențiere de ultimă generație, analiză structurală a anticorpilor folosind spectrometrie de masă și modele experimentale umanizate. Aceste abordări combinate au permis cartografierea exactă a mutațiilor critice și demonstrarea efectelor lor funcționale în sistemele biologice.
Factorii genetici și epidemiologici
Studiul arată, de asemenea, că predispoziția genetică este un factor important: este necesar un anumit polimorfism al genei IGVL3-21 (versiunile *02 și *03) pentru ca mutația K31E să apară. Aceasta înseamnă că fără purtarea acestor variante ale genei anticorpilor, riscul de VITT este practic inexistent. Deși variantele IGVL3-21 *02/*03 sunt frecvente în unele populații (prezente în până la ~60% din oameni), faptul că doar câteva persoane dezvoltă VITT subliniază raritatea evenimentului combinat între un anumit răspuns imun și mutația specifică.
Prin urmare, explicarea rarității acestei afecțiuni nu se bazează doar pe expunerea la antigenul adenoviral, ci și pe combinația dintre predispoziția genetică individuală și o eveniment de mutație imună extraordinar de rar în timpul replicării anticorpilor.
Implicații pentru proiectarea vaccinurilor
Unul dintre cele mai importante aspecte ale studiului este faptul că analiza identifică exact proteina virală declanșatoare (pVII) responsabilă pentru mimetismul molecular cu PF4. Acest lucru deschide calea pentru ca inginerii vaccinologi să proiecteze vectori adenovirali modificați care păstrează eficacitatea imunizării, dar elimină sau alterează componentele capabile de a declanșa reacții încrucișate de tip mimic.
În teorie, acest demers poate menține beneficiile vaccinurilor bazate pe adenovirus, oferind în același timp o siguranță chiar mai mare pentru utilizare globală.
Sursa: SciTechDaily