Cercetătorii de la Institutul de Botanică al Academiei de Științe din China au descoperit că stigmatul plantei Chirita pumila se poate mișca și că această mișcare este legată direct de sensibilitatea stigmatului la apă. Prin investigații anatomice, echipa a observat că, în urma absorbției apei, un tip specific de celule, care reprezintă aproximativ jumătate din volumul stigmatului, suferă o extindere semnificativă. Aceste celule nou-identificate au fost denumite „celule contractile”.
Caracteristicile celulelor contractile
Echipa de cercetători a constatat că celulele contractile sunt pline cu structuri reticulate și că nucleii lor sunt împinși spre margini, în timp ce celulele parenchimului conțin în principal vacuole centrale mari. După absorbția apei, celulele contractile se alungesc de peste opt ori, fiind în continuare pline cu o structură reticulată.
Acest lucru arată că structura reticulată este principalul mecanism al sensibilității la apă, adică absorbirea apei și expansiunea structurii reticulate declanșează alungirea celulelor contractile, ceea ce duce la mișcarea stigmatului.
Absența vacuolelor din celulele contractile confirmă faptul că substanța sensibilă la apă, care absoarbe apă și se extinde, este o structură reticulată, nu o vacuolă. Analiza mai detaliată a dezvăluit că structura reticulată este reprezentată de reticulul endoplasmatic cu ribozomi granulari, fapt complet diferit față de cazul celulelor parenchimului.
Mișcările stigmatului și implicațiile în reproducere
Prin observații în teren, cercetătorii au mai descoperit că stigmatul plantelor a arătat o deschidere bidirecțională și mișcări de încovoiere, iar celulele contractile conduc ritmul circadian cu modificări ale umidității. În plus, mișcarea stigmatului lasă un canal de polen ce conectează anterele din doi lobi stigmatici, ceea ce presează continuu pe anteră și forțează polenul să ajungă pe suprafața receptivă a stigmatului prin acest canal.
Așadar, mișcarea stigmatului transformă un sistem floral bazat pe polenizarea încrucișată prin insecte într-unul cu autopolenizare. Această strategie reproductivă ar fi evoluat ca răspuns la incertitudinile din mediu legate de polenizarea cu ajutorul insectelor și reprezintă un mecanism nou de asigurare a reproducerii.
Sursa: SciTechDaily