Termenul de ”vitamine” este utilizat pentru a descrie o serie de compuși organici pe care un organism îi produce în cantități insuficiente (sau chiar deloc), dar de care are nevoie pentru desfășurarea unor funcții biologice importante.
Pentru a dobândi aceste micronutrimente esențiale, organismul trebuie să le extragă din alimente. Deoarece organismele produc aceste molecule vitale în cantități diferite, un anumit nutriment poate fi considerat vitamină pentru un organism viu, iar pentru altul, nu. De exemplu, câinii își sintetizează propria vitamină C (în ficat), însă peștii, păsările și oamenii nu pot face acest lucru.
Aceste substanțe chimice îndeplinesc o varietate de funcții pentru a ajuta organismul să crească, să se reproducă sau să supraviețuiască. Unele funcționează ca semnale, reglând metabolismul altor compuși. Altele ajută enzimele să funcționeze, fie direct (drept cofactori), fie indirect (prin implicare în sinteza unei enzime).
Cine a descoperit primele vitamine?
Nu a existat o singură descoperire care să stabilească grupul de nutrimente pe care acum îl numim vitamine.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, chimiștii și biologii au început să colaboreze pentru a desluși complexitatea nutriției umane. Oamenii de știință și-au dat seama că trebuie să existe ceva în plus față de echilibrul potrivit între proteine, carbohidrați, grăsimi și minerale. Multe studii privind creșterea și dezvoltarea animalelor, dintre care multe implicau modificarea laptelui, au sugerat existența unor factori esențiali pentru viață, care erau prezenți în concentrații extrem de mici.
În anul 1901, omul de știință olandez Gerrit Grijns a sugerat că o deficiență în nutrimente ar putea fi responsabilă de boala numite beri-beri, care devasta Indonezia. Studiile ulterioare efectuate de biochimistul polonez Kazimierz Funk au dus la descoperirea unui compus specific cu azot, denumit amină, care putea preveni boala.
Denumită ”vital amină”, descoperirea de către Funk a vitaminei B3 (niacină) ne-a dat atât termenul de ”vitamină”, cât și dovada legăturii dintre absența unui micronutriment organic esențial și o boală. Chiar dacă deficiența de vitamina B1 (tiamină) este responsabilă de boala beri-beri, constatările lui Funk au deschis drumul unor descoperiri care asociază diferiți compuși cu funcții importante din organism.
Câteva exemple de vitamine
Pentru oameni, există puțin peste zece compuși care sunt considerați vitamine. Unele sunt ușor solubile în grăsimi, altele sunt solubile în apă și pot fi întâlnit în anumite surse de carne, verdețuri, semințe și ciuperci.
Vitamina A reprezintă un grup mic de compuși înrudiți implicați în reglarea creșterii și dezvoltării celulelor din corpul nostru. Cele mai active forme sunt retinolul, retinalul și acidul retinoic; deficiențele în aceste substanțe au impacturi severe asupra dezvoltării fătului, imunității și vederii. Vitamina A (sub formă de retinol) poate fi absorbită sub formă de carotenoizi, întâlniți în fructe și legume.
Vitamina B (complexul de vitamine B) reprezintă o familie de opt nutrimente esențiale: tiamina (vitamina B1), riboflavina (vitamina B2), niacina (vitamina B3), acidul pantotenic (vitamina B5), piridoxina (vitamina B6), biotina (vitamina B7), acidul folic (vitamina B9) și cobalamina (vitamina B12). Funcțiile lor sunt apropiate, activând enzimele implicate în procese biologice esențiale, cum sunt repararea ADN-ului, producerea de energie și semnalizarea la nivelul creierului. Cea mai mare parte a acestor vitamine nu pot fi stocate în organism, ceea ce înseamnă că avem nevoie de o dietă echilibrată formată din verdețuri, pește, ouă și carne.
Vitamina C (acidul ascorbic) îndeplinește o varietate de roluri în organism, de la absorbția fierului până la repararea rănilor și îndepărtarea speciilor oxidative reactive. Deoarece corpul nostru nu poate reține cantități mari de vitamina C, stocul acestei substanțe trebuie refăcut permanent printr-o dietă bogată în fructe și legume.
De ce vitaminele sunt notate cu litere?
În anul 1916, un articol al biochimiștilor americani Cornelia Kennedy și Elmer V. McCollum a utilizat literele A și B pentru a descrie compușii organici solubili în grăsimi și apă, considerați factori esențiali în nutriție. Acest sistem a fost extins apoi pentru a include alte vitamine descoperite ulterior.
Ce este vitamina K?
În decursul timpului, vitaminele desemnate cu literele F, G (acum riboflavina) și H au fost redenumite, în timp ce litera ”K” din vitamina K provine de la cuvântul danez pentru coagulare, datorită implicării sale în acest proces. Din acest motiv, în numeroase țări sunt administrate injecții cu vitamina K noilor-născuți imediat după naștere, pentru a ajuta la coagularea sângelui.
Câte vitamine ar trebui să luăm?
În timp ce vitaminele sunt importante pentru sănătate, mulți dintre noi ne obținem nivelurile necesare cu ajutorul unei diete moderne și echilibrate. Numeroase studii au arătat că nu există beneficii pe termen lung în urma administrării zilnice a suplimentelor cu vitamine. De fapt, dovezile arată că este mai bine să ne obținem vitaminele din alimente.
În plus, este posibil să ne facem rău dacă luăm prea multe vitamine. Chiar și vitaminele solubile în apă, așa cum sunt vitamina C și vitamina B, pot provoca simptome precum diarea și arsurile la stomac, dacă sunt administrate în exces.
Alte vitamine, cum este vitamina A, au fost asociate cu malformații congenitale, dacă sunt luate în exces în timpul sarcinii.
Sursa: Science Alert