1 aprilie este Ziua Păsărilor. Această zi este sărbătorită încă din anul 1906, când a fost adoptată Convenția Internațională a Păsărilor, un document important în privința protejării avifaunei.
În Uniunea Europeană, prima lege cu privire la protecţia naturii a fost Directiva „Păsări”. Adoptată în 1979 şi amendată în anul 2009, directiva a avut un rol major în stoparea declinului câtorva dintre cele mai ameninţate păsări din Europa, în special prin reţeaua ariilor cu protecţie specială (SPA – Special Protection Areas), şi a fost un excelent exemplu de responsabilitate comună şi cooperare între cele 27 de state membre.
În prezent, pe teritoriul ţărilor Uniunii Europene trăiesc 500 de specii de păsări sălbatice şi sunt 5.000 de arii cu protecţie specială care fac parte integrantă din reţeaua ecologică Natura 2000, iar în urma acţiunilor ecologiştilor şi voluntarilor, lopătarul, codalbul şi vulturul imperial spaniol au acum un viitor mult mai bun.
Pe teritoriul României, Ziua Păsărilor este sărbătorită din perioada interbelică, mai ales în instituțiile de învățământ. După ce a fost relativ uitată în perioada comunistă, ziua a reînceput să fie sărbătorită prin implicarea Societății Ornitologice Române (SOR). Începând cu anul 1994, Ziua Păsărilor este sărbătorită în fiecare an și este marcată prin observații în teren, prezentări pe tema păsărilor, proiecte de conservare și conștientizare asupra importanței speciilor de avifaună.
Cum ne putem implica?
- să ajutăm păsările să treacă mai ușor peste sezonul rece și să le construim hrănitori, în care să le oferim doar hrană naturală (semințe de floarea-soarelui, dovleac, in, mei), fructe, legume sau chiar slănită crudă (nesărată);
- să participăm la o activitate de observare a păsărilor (birdwatching) într-un observator special amenajat sau chiar în grădina din spatele casei, în parc, în pădure sau pe o baltă din apropiere;
- să nu distrugem cuiburile păsărilor și să nu le deranjăm, mai ales în perioada de cuibărire;
- să participăm la activități organizate de ONG-uri implicate în conservarea păsărilor.
Sursa: România Sălbatică