Virusul variolei maimuței a suferit mutații cu un ritm mult mai rapid decât ne-am fi așteptat în mod normal și a trecut printr-o perioadă de ”evoluție accelerată”, potrivit unui nou studiu publicat în Nature Medicine, citat de Science Alert.
Virusul, care a infectat peste 3.500 de oameni din 48 de țări de la detectarea sa în afara Africii, în luna mai, ar putea fi mai infecțios datorită zecilor de mutații pe care le-a suferit. Per total, virusul poartă 50 de mutații noi, nedetectate la tulpinile anterioare din 2018 și 2019.
De obicei, oamenii de știință nu se așteaptă ca un virus de tipul virusului variolei maimuței să sufere mai mult de 1-2 mutații pe an.
Variola maimuței este o afecțiune rară, despre care virusologii cred că ar circula în mod natural la maimuțe și rozătoare. Fiind un ortopoxvirus, acest virus face parte din aceeași familie și același gen ca virusul variolei, care provoacă variola la oameni, și, de obicei, nu se răspândește dincolo de vestul și centrul Africii, unde este endemic.
Însă, anul acesta a fost înregistrat primul focar de variola maimuței din afara Africii, ceea ce a luat prin surprindere oamenii de știință și a determinat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să analizeze dacă boala nu a devenit o urgență de sănătate publică la nivel global.
Tulpinile virusului variolei maimuței pot fi clasificate în două clade sau descendențe, cunoscute sub denumirea de clada vest-africană și clada din Bazinul Congo. Virusurile din cele două clade prezintă rate ale mortalității diferite: clada vest-africană are o mortalitate de aproximativ 1%, în timp ce clada din Bazinul Congo omoară circa 10% dintre persoanele infectate.
Focarele răspândite acum în lume au la bază clada din vestul Africii.
Fiind un virus mare, cu ADN dublu catenar, virusul variolei maimuței își poate corecta mai ușor erorile de replicare, spre deosebire de un virus cu ARN, cum este HIV, ceea ce înseamnă că tulpina sa actuală ar fi trebuit să acumuleze doar câteva mutații de când a început să circule în 2018. Însă, după colectarea ADN-ului de la 15 mostre ale virusului, cercetătorii au descoperit că rata reală a mutațiilor a fost de 6-12 ori mai mare decât cea așteptată.
Potrivit cunoștințelor actuale, virusul variolei maimuței se transmite de la om la om prin contactul apropiat cu pielea cu leziuni deschise, fluide corporale, materiale contaminare sau picături respiratorii ajunse în aer în urma tusei. Însă viteza de transmitere fără precedent a noilor infecții sugerează că s-ar putea să se fi schimbat ceva în modul în care virusul își infectează gazdele – iar noile mutații ar putea fi o posibilă cauză.
Multe dintre mutațiile identificate de cercetători poartă indicii că ele ar fi apărut în urma contactului virusului cu sistemul imunitar uman, în special cu o familie de enzime implicată în lupta antivirală denumită APOBEC3. Aceste enzime atacă virusurile prin forțarea lor să facă greșeli în timpul copierii codului genetic, fapt care duce, de obicei, la dezintegrarea virusului. Însă, uneori, virusul supraviețuiește și dobândește o serie de mutații în codul său genetic.
Rata de mutație a virusului a crescut din anul 2018, existând mai mult explicații pentru acest fapt. Este posibil ca virusul să fi circulat la oameni, la un nivel redus, și să fi suferit mutanții în urma întâlnirilor sale cu enzimele. De asemenea, virusul s-ar fi putut răspândi la animalele din țările în care nu este endemic, fără a fi detectat mai mult timp, iar anul acesta ar fi trecut brusc la oameni. Mai este posibil ca, după epidemia de variola maimuței care a lovit Nigeria în anul 2017, virusul să se fi răspândit în țările africane, unde a evoluat rapidîn cadrul unor comunități mici, înainte de ajunge în țările non-endemice în acest an.
În ciuda numelui său, variola maimuței se transmite cel mai frecvent la oameni de la rozătoare, dintre care veverițele africane, șoarecii dungați, șobolanii și porcii spinoși sunt considerate principalele rezervoare ale bolii.
Un tratament direct pentru variola maimuței nu a fost încă testat, dar medicii administrează pacienților medicamente antivirale și anticorpi prelevați de la persoanele imunizate cu vaccinul împotriva variolei.
Sursa: Science Alert