Variola maimuței este o afecțiune foarte rară produsă de infecția cu virusul variolei maimuței. Acest virus face parte din ordinul Orthopoxvirus din cadrul familiei Poxviridae. Genul Orthopoxvirus mai include virusul variolei (care produce variola), virusul vaccinia (utilizat în vaccinul împotriva variolei) și virusul variolei bovinelor.
Variola maimuței a fost descoperită pentru prima dată în anul 1958, când două focare ale unei boli asemănătoare variolei au apărut în coloniile de maimuțe utilizate pentru activitatea de cercetare. Primul caz la om a fost înregistrat în anul 1970 în Republica Democratică Congo. De atunci, variola maimuței a fost raportată la oameni din alte țări din centrul și vestul Africii: Camerun, Republica Central Africană, Coasta de Fildeș, Gabon, Liberia, Nigeria, Republica Congo și Sierra Leone. Majoritatea infecțiilor sunt în Republica Democratică Congo.
Cazurile de variola maimuței raportate la oamenii care trăiesc în afara Africii au fost asociate cu importurile de animale sau călătoriile internaționale, inclusiv cazuri din Statele Unite, Israel, Singapore și Marea Britanie.
În prezent, mai multe cazuri de variola maimuței sunt în curs de investigare în câteva țări din Europa, precum și în Statele Unite, Canada și Australia, potrivit autorităților de sănătate publică și presei locale. Cazuri noi au fost raportate în Belgia, Franța, Australia și Germania, după ce alte infecții au fost deja confirmate în Italia, Suedia, Spania, Portugalia, S.U.A., Canada și Marea Britanie – unde a fost înregistrat primul caz din Europa.
Simptome
La oameni, simptomele variolei maimuței sunt similare, dar mai blânde decât cele are variolei. Variola maimuței începe cu febră, dureri de cap, dureri musculare și epuizare. Principala diferență dintre simptomele variolei și cele ale variolei maimuței este faptul că aceasta din urmă provoacă umflarea ganglionilor limfatici (adenopatie), în timp ce variola nu provoacă acest lucru.
Perioada de incubație (timpul de la infecție până la apariția simptomelor) este de 7-17 zile, dar poate varia de la 5 la 21 de zile.
Boala începe cu febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, noduli limfatici umflați, frisoane și epuizare.
În decurs de 1-3 zile (uneori mai târziu) de la apariția febrei, pacientul dezvoltă o erupție cutanată, care începe adesea pe față și apoi se răspândește în alte părți ale corpului. Leziunile progresează prin următoarele etape: macule, papule, vezicule, pustule și cruste.
Boala durează de obicei 2-4 săptămâni. În Africa, s-a demonstrat că variola maimuței provoacă moartea la una din zece persoane care contractează boala.
Transmitere
Transmiterea virusului variolei maimuței are loc atunci când o persoană întră în contact cu virusul de la un animal, om sau cu materiale contaminate. Virusul pătrunde în organism prin fisuri ale tegumentului (chiar dacă acestea nu sunt vizibile), prin tractul respirator sau prin mucoase (ochi, nas sau gură).
Transmiterea de la animal la om se poate produce prin mușcătură sau zgârietură, prepararea insuficientă a cărnii, contactul direct cu fluide corporale sau contactul indirect cu materiale contaminate, cum ar fi așternutul contaminat.
Se crede că transmiterea de la om la om are loc prin intermediul aerosolilor respiratori mari. Aceștia nu pot călători pe distanței mai lungi de câțiva metri, deci este necesar un contact prelungit față în față pentru transmiterea bolii. Alte căi de transmitere de la om la om includ contactul direct cu fluidele corporale sau contactul indirect cu îmbrăcămintea contaminată.
Rezervorul natural (purtătorul principal al bolii) al variolei maimuței este încă necunoscut, deși se suspectează că rozătoarele africane joacă un rol în transmitere. Virusul care provoacă variola maimuței a fost izolat doar de două ori de la un animal din natură. În anul 1985, virusul a fost izolat de la un rozător african aparent bolnav (o veveriță) din provincia Equateur din Republica Democratică Congo. În anul 2012, virusul a fost izolat de la un mangabay (o specie de maimuțe) găsit mort în Parcul Național Tai din Coasta de Fildeș.
Prevenire
Există o serie de măsuri care pot fi luate pentru a preveni infecția cu virusul variolei maimuței:
- Evitarea contactului cu animalele care ar putea găzdui virusul (inclusiv animalele bolnave sau găsite moarte în regiunile în care apare variola maimuței);
- Evitarea oricărui contact cu materialele, cum ar fi așternuturile, care au intrat în contact cu un animal bolnav;
- Izolarea pacienților infectați de alte persoane care ar putea prezenta risc de infectare;
- Menținerea unei bune igiene a mâinilor după contactul cu oamenii sau animalele infectate (de exemplu, spălarea mâinilor cu săpun și apă sau utilizarea unui dezinfectant cu alcool);
- Utilizarea de echipament individual de protecție.
JYNNEOSTM (cunoscut și sub denumirea de Imvamune sau Imvanex) este un vaccin cu virus atenuat care a fost aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente din S.U.A. pentru prevenirea variolei și a variolei maimuței. Deoarece virusul variolei maimuței este înrudit cu virusul care provoacă variola, vaccinul împotriva variolei poate proteja oamenii și față de variola maimuței.
Tratament
În prezent, nu există niciun tratament dovedit și sigur pentru infecția cu virusul variolei maimuței. În scopul controlării epidemiei de variola maimuței, pot fi utilizate vaccinul împotriva variolei, medicamentele antivirale (cidofovir, ST-246) și imunoglobulina vaccinia (VIG).