Nimeni nu poate scăpa de procesul de îmbătrânire, însă unele specii trăiesc mult mai mult decât altele. De exemplu, Myrtle, țestoasa verde de mare găzduită de acvariul din New England (Boston, S.U.A.), are aproximativ 95 de ani și încă este viguroasă. Două echipe separate de cercetători au studiat mai multe specii și au descoperit unele dintre motivele pentru care țestoasele abia îmbătrânesc.
Cercetătorii de la Universitatea Southern Denmark au evaluat datele privind supraviețuirea amfibienilor și reptilelor din grădinile zoologice. Ei au descoperit puține dovezi ale îmbătrânirii la 75% dintre chelonieni – ordinul de animale care include țestoasele. Mai mult, rata de îmbătrânire, adică rata la care riscul de mortalitate crește odată cu vârsta, este considerabil mai redusă la țestoase decât la alte animale.
Deși oamenii de știință danezi au studiat populațiile din medii protejate, concluziile lor au fost susținute de un alt grup de cercetători de la Universitata de Stat din Pennsylvania (S.U.A.), care a analizat datele din teren provenite de la 77 de specii de amfibieni și reptile, inclusiv 14 specii de chelonieni. Ei au constatat existența unor corelații între longevitatea impresionantă a țestoaselor și ritmul lor de viață lent. Animalele care se reproduceau mai târziu în viață trăiau mai mult. În plus, protecția fizică oferită de carapacea lor osoasă le crește și ea longevitatea. În general, toate animalele prevăzute cu un fel de armură protectoare trăiau mai mult și îmbătrâneau mai lent decât speciile neprotejate.
Acestea sunt cele mai recente studii privind îmbătrânirea și longevitatea reptilelor și amfibienilor. Ele subliniază legătura dintre carapacele protectoare, stilul de viață și longevitatea chelonienilor. Studiile comparative pot oferi perspective noi în privința limitelor și influențelor evolutive asupra ratei de îmbătrânire și a longevității.