Un număr mic de ”ultraemițători” de metan din industria petrolului și gazelor contribuie cu 12% la emisiile acestui gaz cu efect de seră eliberate în atmosferă în fiecare an. Recent, oamenii de știință au aflat unde se află majoritatea acestor surse de emisii, potrivit Science News.
Analiza imaginilor satelitare din anii 2019 și 2020 arată că majoritatea celor 1.800 de surse semnificative de metan provin din cinci țări mari producătoare de petrol și gaze: Turkmenistan, Rusia, Statele Unite, Iran, Kazahstan și Algeria.
Stoparea acestor emsii nu numai că ar aduce beneficii planetei, dar ar duce și la economisirea a miliarde de dolari americani, spune climatologul Thomas Lauvaux, de la Universitatea Paris-Saclay.
Ultraemițătorii sunt surse care aruncă în atmosferă cel puțin 25 de tone de metan pe oră. Aceste emisii ocazionale masive reprezintă doar o fracțiune – dar una importantă – din metanul eliberat în atmosfera Pământului în fiecare an.
Metanul are un potențial de încălzire a atmosferei de 80 de ori mai ridicat decât dioxidul de carbon, însă tinde să aibă o durată de viață mai redusă în atmosferă – 10-20 de ani, comparativ cu sute de ani în cazul metanului. Metanul poate ajunge în atmosferă atât din surse naturale, cât și din surse antropice.
În industria petrolului și gazelor, scăpările masive de metan pot fi rezultatul unor acceidente sau al scurgerilor din conducte sau alte instalații. Însă aceste scăpări sunt, de obicei, rezultatul unor practici de întreținere de rutină. De exemplu, în loc de a ține conductele deschise mai multe zile pentru a se goli de gaze, managerii de instalații deseori deschid vanele de la ambele capete ale conductei, eliberând și arzând gazul repede. O astfel de practică a fost evidentă în imaginile din satelit.
Oprirea acestor practici și repararea instalațiilor defecte sunt relativ ușoare. Dar indentificarea acelor surse de emisii uriașe de metan a fost o adevărată provocare. Studiile aeriene pot ajuta la localizarea unor surse masive, cum sunt depozitele de gunoi, fermele de lapte sau producători de petrol și gaze, însă astfel de zboruri sunt limitate la o anumită regiune și au o durată scurtă.
Pe de altă parte, sateliții, cum este Instrumentul de Monitorizare a Troposferei al Agenției Spațiale Europene (TROPOMI), oferă un spațiu de manevră mult mai larg, atât ca dimensiune, cât și în timp. Anterior, oamenii de știință au mai utilizat TROPOMI pentru a estima scăpările din industria de petrol și gaze din Bazinul Permian din Texas, descoperind că regiunea eliberează în atmosferă de două ori mai mult metan decât se crezuse inițial.
Surse de emisii de metan detectate în 2019-2020 (cercurile portocalii). Hartă: KAYRROS, INC.; ESRI; HERE; GARMIN; FAO; NOAA; USGS
În cadrul noului studiu, echipa nu a inclus sursele din Bazinul Permian în rândurile ultraemițătorilor; emisiile mari din această regiune sunt rezultatul cumulului unor surse mici și numeroase. Deoarece TROPOMI nu poate vedea bine prin nori, nu au fost incluse și alte regiuni de pe glob, precum Canada sau tropicele ecuatoriale.
Stoparea acestor scăpări masive, care însumează între 8 și 12 procente din emisiile anuale totale de metan, ar putea economis miliarde de dolari. Iar reducerea acestor emisii ar fi la fel de benefică pentru planetă precum tăierea tuturor emisiilor Australiei începând din 2005 sau cu îndepărtarea de pe străzi a 20 de milioane de autovehicule în fiecare an.