SARS-CoV-2 sabotează în tăcere sistemul imunitar uman

publicat de Florin Mitrea
2 vizualizări
SARS-CoV-2 sabotează sistemul imunitar uman

Cercetătorii au descoperit că virusul SARS-CoV-2 manipulează sistemul imunitar uman prin forțarea celulelor să producă proteine nefuncționale, împiedicând astfel apărarea antivirală a organismului, potrivit unui studiu revoluționar realizat de mai multe universități de prestigiu braziliene. Noul studiu, publicat în revista International Journal of Molecular Science, subliniază potențiale noi ținte pentru tratamentele împotriva COVID-19 și arată importanța restabilirii funcțiilor normale ale ARN-ului în celulele infectate.

Cum ocolește SARS-CoV-2 sistemul imunitar?

Pentru a ocoli răspunsul  imunitar al organismului uman, virusul SARS-CoV-2 utilizează mașinăria celulelor imunitare pentru a exprima gene antivirale neproductive – variante ale genelor care nu codifică proteine funcționale (protectoare).

Alte virusuri, inclusiv coronavirusuri, afectează producția de proteine prin perturbarea splicing-ului ARN-ului mesager (ARNm), însă SARS-CoV-2 merge mai departe prin blocarea exprimării interferonilor (o familie de proteine care ajută sistemul imunitar să lupte împotriva infecțiilor) și modularea unor celule imunitate specifice. Lipsa detaliilor precise în legătură cu acest aspect a constituit o piedică majoră în dezvoltarea de noi opțiuni pentru tratarea COVID-19.

ARNm instabil și proteine nefuncționale

Realizatorii studiului și-au propus să verifice o ipoteză sugerată de literatura științifică, și anume că izoformele instabile de ARNm pot da naștere unor proteine nefuncționale. Pentru aceasta, ei au efectuat o analiză integrativă a mai multor seturi de date de transcriptomică și proteomică pentru a ajunge la caracterizarea detaliată a celulelor-gazdă infectate, atât in vitro, cât și in vivo.

Rezultatele analizei au arătat că infecția cu SARS-CoV-2 a indus expresia predominantă a izoformelor instabile ale genelor asociate cu sistemul imunitar și răspunsul antiviral (genele de semnalizare IFN, ISG, genele MHC de clasă I și genele implicate în splicing). Aceste gene au produs, de asemenea, mai puține proteine normale, care erau mai susceptibile la atacul proteinelor virale.

Pe de altă parte, genele citokinelor și chemokinelor inflamatorii (precum IL6, CXCL8 și TNF) au produs, în principal, izoforme productive ca răspuns la infecție.

„Deși au fost publicate peste 50 de studii de transcriptomică privind COVID-19, acum este pentru prima dată când strategia virală a fost demonstrată la nivel molecular. Mai mult, noi am folosit doar date disponibile public.” – Gloria Regina Franco, profesor la Universitatea Federală din Minas Gerais (UFMG)

Chiar dacă pandemia de COVID-19 a încetat, noile studii în acest domeniu sunt întotdeauna importante, deoarece noile coronavirusuri pot provoca pandemii severe. Apariția lui SARS-CoV-3, SARS-CoV-4 etc. este perfect plauzibilă. De aceea, cu cât aflăm mai multe despre funcționarea virusurilor, cu atât este mai bine.

Sursa: SciTechDaily

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii